Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Soarta lui Biden ar putea fi decisă în câteva ore. Democraţii au început să pună sub semnul întrebării starea preşedintelui SUA

Soarta preşedintelui Joe Biden ar putea fi decisă în această noapte. Se va întâlni cu liderii Partidului Democrat în condiţiile în care tot mai mulţi democraţi, donatori şi jurnalişti îi cer să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Între timp, vin veşti bune pentru Donald Trump. Sentinţa în procesul Stormy Daniels, care trebuia anunţată în câteva zile, a fost amânată pentru luna septembrie. 

de Redactia Observator

la 03.07.2024 , 21:25

Tot mai îngrijoraţi, democraţii au început să pună sub semnul întrebării în mod public starea de sănătate a lui Joe Biden. Inclusiv fosta președintă a Camerei Reprezentanţilor şi aliată a lui Biden, Nancy Pelosi, şi-a exprimat dubiile.

"Cred că este o întrebare legitimă: este acesta doar un episod sau o afecțiune? Ambii candidați trebuie să se supună oricărui test pe care doriți să îl impuneți cu privire la agilitatea și sănătatea lor mentală", a declarat Nancy Pelosi Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor.

Democraţii au început să pună sub semnul întrebării starea lui Biden

Vezi și

Kamala Harris a răspuns cu diplomaţie unei întrebări directe pe această temă.

Pe acelaşi subiect

"Joe Biden este candidatul nostru, l-am învins pe Donald Trump o dată şi îl vom bate din nou", a spus Kamala Harris.

Un oficial european a declarat pentru The York Times că, la summit ul G7 de luna trecută din Italia, preşedintele american părea uneori "pe altă lume".

"Are președintele Biden, la 81 de ani, Alzheimer, vreo formă de demență sau boală care cauzează acest tip de lacune?", a întrebat un reporter.

"Am un răspuns pentru dumneavoastră. Sunteți pregătiți pentru el? Este un nu. Și sper că îi puneți și celuilalt exact aceeași întrebare", a răspuns Karine Jean-Pierre, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Pe surse, angajaţii de la Casa Albă au dezvăluit că președintele are probleme după ora 16:00 şi de aceea se chinuie să-i pună cât mai multe evenimente până atunci. În ultimele luni, episoadele de confuzie au fost tot mai dese.

Explicația lui Biden, după eșecul din timpul dezbaterii prezidențiale

Biden recunoaşte şi el că performanța sa din timpul dezbaterii prezidențiale de joia trecută a fost una dezastruoasă.

"Nu am fost foarte inteligent. Am decis să călătoresc în jurul lumii de câteva ori, trecând prin aproximativ 100 de fusuri orare înainte de dezbatere. Nu mi-am ascultat echipa, m-am întors și aproape că am adormit pe scenă. Nu este o scuză, dar este o explicație", a explicat Joe Biden.

În tabăra adversă, republicanii răsuflă uşuraţi. Deşi Trump fost găsit vinovat de falsificarea registrelor contabile, pentru a ascunde relaţia intimă cu actriţa porno Stormy Daniels, sentinţa mai are de aşteptat. Judecătorul a amânat-o până în septembrie.

Şi sondajele de opinie vin cu veşti bune pentru Trump. Potrivit acestora, singurul candidat democrat care l-ar putea învinge pe Donald Trump ar fi fosta primă doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama. Aceasta, însă, a declarat de mai multe ori că nu intenţionează să candideze.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Soarta lui Biden ar putea fi decisă în câteva ore. Democraţii au început să pună sub semnul întrebării starea preşedintelui SUA