Foto Situaţie de criză în Israel. Liderii coaliţiei l-au autorizat pe Netanyahu să formeze un guvern de urgenţă cu opoziţia
Liderii partidelor din coaliţia de guvernare din Israel au stabilit să formeze un guvern de urgenţă cu opoziţia, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al partidului Likud al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, informează dpa, citat de Agerpres.
Netanyahu a fost autorizat să acţioneze în consecinţă în urma deciziei luate în unanimitate la o reuniune a coaliţiei, a afirmat purtătorul de cuvânt. Sâmbătă, Netanyahu le-a oferit celor doi lideri ai opoziţiei din Knesset, Yair Lapid şi Benny Gantz, să facă parte dintr-un guvern de urgenţă, iar discuţiile privitoare la un acord s-au desfăşurat în spatele uşilor închise în ultimele zile.
O coaliţie largă, necesară în Israel
Lapid şi-a afirmat deja disponibilitatea de a forma o coaliţie pentru gestionarea 'operaţiunii dificile şi complexe care ne aşteaptă'.
O coaliţie largă este considerată în Israel necesară pentru luarea şi punerea în aplicare a unor decizii militare şi politice extrem de importante în zilele următoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰