Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Situaţie critică la Chişinău. Moldova a anunţat pentru marți un deficit de energie electrică de circa 75%

Republica Moldova a anunţat pentru marți un deficit de energie electrică de circa 75%. România vine cu un nou ajutor, relatează deschide.md.

de Redactia Observator

la 29.11.2022 , 16:01

Situaţie critică la Chişinău. Moldova a anunţat pentru marți un deficit de energie electrică de circa 75% Republica Moldova - Getty Images

Compania de stat Moldelectrica a transmis că pentru ziua de marţi nu a fost contractată întreaga cantitate prognozată a consumului de energie electrică în republică, anticipând un deficit de circa 74%, relatează publicaţiile Deschide.md şi NewsMaker.md, citate de Agerpres. 

Deficitul anticipat va fi acoperit printr-un contract de livrare a energiei de urgenţă, a indicat compania. În acest sens, menționează Moldelectrica, confirmarea disponibilității fiind primit deja de la OST a României.

La începutul lunii noiembrie, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii şi dezvoltării, a anunţat că Republica Moldova cumpără din România peste 80% din volumul necesar de energie electrică. R. Moldova a încheiat contracte cu două companii româneşti pentru furnizarea a până la 12% din totalul necesar. Restul este cumpărat pe bursa din România, conform NewsMaker.md.

Articolul continuă după reclamă

Într-o intervenţie televizată luni seara, ministrul Andrei Spînu a explicat că "s-a produs o creştere semnificativă a preţului la energia electrică pe pieţele europene, inclusiv în România". "Vom vedea care este preţul. Permanent am spus că în cazul energiei de avarie, din păcate, nu putem şti din timp care este preţul. Energocom cumpără pe bursa română a electricităţii în fiecare zi. Astăzi (luni), am avut un fenomen care încă nu este clar, am avut o creştere semnificativă a preţului la energia electrică pe pieţele europene, inclusiv în România. Practic am avut creşteri de 30-40%", a afirmat ministrul moldovean.

Pe acelaşi subiect

Furnizorul "Energocom a licitat pe această bursă un preţ mai mic, dar, din păcate, nu a putut să cumpere energia electrică pentru toată ziua şi pentru toate orele pentru care a licitat. În acest sens, Moldelectrica a solicitat energie de avarie de la Transelectrica", operatorul de transport şi de sistem din România, a indicat vicepremierul moldovean.

Întrebat referitor la preţul pentru energia electrică de avarie, Andrei Spînu a spus că acesta variază între 200-300 de euro MW, în funcţie de zi şi oră. Totodată, vicepremierul a spus că autorităţile moldovene continuă discuţiile cu Tiraspolul pentru reluarea livrărilor de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan. El a indicat că marţi va mai avea loc o întâlnire la care se va discuta despre planurile pentru luna decembrie.

Începând cu 1 noiembrie, Republica Moldova nu mai primeşte energie electrică de la Cuciurgan (Transnistria). Totodată, vicepremierul moldovean a avertizat asupra riscului unor întreruperi de curent în Republica Moldova marţi, în cazul unor posibile atacuri masive cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei, relatează Radio Chişinău.

"În cazul unei astfel de situaţii, toate serviciile statului sunt pregătite să intervină şi să restabilească livrarea de energie electrică în termeni restrânşi. Să fim precauţi şi pregătiţi!", menţionează ministrul moldovean în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

De la începutul lunii octombrie, forţele ruse au lansat rachete aproximativ o dată pe săptămâna asupra Ucrainei cu scopul de a distruge reţeaua energetică ucraineană, paralizând aprovizionarea cu energie şi agent termic a ţării, scrie Ziarul de Gardă. Din cauza acestor atacuri, mai multe regiuni din Republica Moldova, printre care şi Chişinău, sunt şi ele afectate, adaugă sursa citată. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Situaţie critică la Chişinău. Moldova a anunţat pentru marți un deficit de energie electrică de circa 75%