Sistemele Patriot ale nemţilor vor rămâne în Polonia doar până la sfârşitul lui 2023. Anunţul făcut de ministerul german al Apărării
Guvernul Germaniei a transmis, marţi, că acceptă menţinerea pe teritoriul Poloniei a sistemelor antiaeriene Patriot, furnizate de Berlin, până la sfârşitul anului, dar nu peste acest termen.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- El este şoferul care şi-a condus spre moarte propriul copil. Daniel ar fi vrut să se sinucidă, dar în gestul lui nebun a luat încă patru vieţi nevinovate
Germania a furnizat Poloniei, în ianuarie, trei sisteme antiaeriene şi antibalistice de tip Patriot, de fabricaţie americană, în cadrul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO. Sistemele Patriot furnizate de Germania urmau să fie retrase la sfârşitul lunii iunie, dar Polonia a cerut menţinerea acestora până la sfârşitul anului.
"Prelungirea misiunii după anul 2023 nu este preconizată"
Ministerul german al Apărării a anunţat, marţi, că sistemele Patriot vor rămâne în Polonia până cel târziu la sfârşitul anului. "Prelungirea misiunii după anul 2023 nu este preconizată", a comunicat Ministerul Apărării de la Berlin, conform site-ului Tagesschau.de, citat de Mediafax.
Cele trei sisteme Patriot oferite de Germania sunt instalate în zona localităţii poloneze Zamosc, la circa 50 de kilometri de frontiera Poloniei cu Ucraina. De asemenea, Germania a trimis aproximativ 300 de militari în Polonia, pentru a asigura funcţionarea sistemelor Patriot.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰