Serghei Lavrov: Occidentul a provocat crize pe piaţa globală de petrol şi gaz prin graba de a face tranziţia la energia verde
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat miercuri Occidentul că a provocat crize pe piaţa globală de petrol şi gaz prin graba de a face tranziţia la energia verde şi presiunile făcute asupra altor ţări pentru a proceda la fel, relatează Reuters. De asemenea, acesta a mai adăugat că sancțiunile impuse asupra exporturilor de energie ca urmare a războiului din Ucraina a "dat o lovitură gravă securităţii energetice globale", transmite Agerpres.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"De fapt, motivele pentru fenomenele negative din sectorul energiei au fost acţiunile iresponsabile ale comunităţii occidentale, când a decis să forţeze tranziţia verde pentru sine şi să impună aceeaşi tranziţie verde altor ţări care pur şi simplu nu erau pregătite pentru ea, din punct de vedere economic", a spus Lavrov, în remarci televizate.
El a subliniat că boicotul occidental al energiei ruse ca răspuns la războiul din Ucraina a "dat o lovitură gravă securităţii energetice globale". "Aceste măsuri au dus la distrugerea lanţurilor valorice istorice, la o redistribuire costisitoare a fluxurilor globale de energie şi la creşterea costurilor tranzacţionale şi logistice", a explicat şeful diplomaţiei ruse.
Exploziile de la Nord Stream, pe agenda ministrului
Acesta a mai spus că exploziile care au avariat anul trecut traseul conductei Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, au privat continentul de gaz ieftin şi au crescut dependenţa sa de importuri scumpe din SUA.
- Serghei Lavrov merge luni în Iran, la o reuniune pe tema conflictului dintre Armenia şi Azerbaijan
- Marea Britanie ar fi purtat discuții secrete cu Rusia încă de la începutul războiului, pe canale diplomatice....
- Rusia: Ucraina plănuieşte să arunce în aer gazoductele din Marea Neagră Turkish Stream și Blue Stream
Moscova susţine de multă vreme că sancţiunile împotriva Rusiei au reprezentat un scop în sine, iar ţările occidentale au făcut o greşeală îndepărtându-se de energia rusă, adaugă Reuters, care mai notează că sancţiunile au lovit dur gigantul rus al gazelor Gazprom, acesta pierzând cea mai mare parte a pieţelor europene.
Lavrov a susţinut în schimb miercuri că întreprinderile europene au pierdut cel puţin 250 de miliarde de dolari în ultimul an din cauza sancţiunilor impuse Rusiei, după cum au consemnat EFE şi TASS.
"Occidentul a hotărât să distrugă economia mondială pentru a da o lecţie Rusiei", a conchis el, asigurând totodată că Rusia creează mecanisme comerciale care "să nu fie controlate" de Occident.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰