Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șefa CE: E un război în energie, în economie, împotriva viitorului nostru. Dacă găsim solidaritatea necesară, Putin va eşua

Dacă găsim solidaritatea necesară Putin va eşua, iar Ucraina şi Europa vor izbândi, a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, miercuri, în cadrul discursului ei privind starea Uniunii Europene susţinut în plenul PE reunit la Strasbourg, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 14.09.2022 , 11:06

Ursula von der Leyen și Olena Zelenska, în plenul Parlamentului European Ursula von der Leyen și Olena Zelenska, în plenul Parlamentului European - Profimedia Images

"Acest Parlament nu a dezbătut niciodată starea Uniunii în stare de război pe teritoriul european. Ne amintim acea dimineaţă fatidică de 24 februarie când europenii s-au trezit în război. După acea zi, un întreg continent s-a ridicat în solidaritate. Străzile noastre s-au umplut de steaguri europene, şcolile noastre s-au umplut de copii ucraineni", a spus şefa executivului UE în discursul său.

Ea a precizat că din acel moment UE s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor.

"Imediat ce trupele ruseşti au trecut frontiera Ucrainei, răspunsul nostru a fost puternic, hotărât şi imediat, şi cred că putem fi mândri de acest lucru. Am reuşit să regăsim puterea interioară a Europei şi vom avea nevoie de ea, pentru că timpurile care ne stau în faţă nu sunt uşoare. Miza este foarte mare, nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă şi întreaga lume. Vom fi încercaţi de cei care vor să exploateze orice fel de diviziune între noi. E un război în energie, în economie, împotriva viitorului nostru, e vorba de autocraţia care se luptă cu democraţia. Dacă găsim solidaritatea necesară, Putin va eşua, iar Ucraina şi Europa vor izbândi", a subliniat preşedinta CE.

Articolul continuă după reclamă

Ursula von der Leyen: E un război în energie, în economie, împotriva viitorului nostru

Pe acelaşi subiect

"Astăzi, curajul are un nume. Acest nume este Ucraina. Curajul are un chip. Acest chip este cel al tuturor bărbaţilor şi femeilor din Ucraina care rezistă în faţa Rusiei", a mai spus ea.

"Îmi amintesc momentul în care Olena Zelenska s-a adunat împreună cu părinţii copiilor ucişi în Ucraina. Am văzut-o pe prima doamnă conducând acest cortegiu de părinţi îndureraţi, care au agăţat clopoţei pe crengile copacilor. (...) Draga mea Olena Zelenska, a fost nevoie de curaj pentru a rezista cruzimii lui Putin, dar aţi rezistat, s-a ridicat o naţiune de eroi", a mai spus Von der Leyen.

Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei, asistă în hemiciclul de la Strasbourg la discursul anual privind starea Uniunii Europene susţinut de Ursula von der Leyen, primul de la declanşarea războiului din Ucraina, pe 24 februarie 2022. Zelenska a fost aplaudată în picioare de eurodeputaţi, în frunte cu preşedinta Roberta Metsola.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Șefa CE: E un război în energie, în economie, împotriva viitorului nostru. Dacă găsim solidaritatea necesară, Putin va eşua