Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scenariul de care se tem comandanții NATO, dacă Donald Trump va forța pacea în Ucraina

Nici nu s-a instalat la Casa Albă, că şi-a făcut planul. Donald Trump pune la cale mii de deportări şi concedieri încă din prima zi de mandat. Fără acces deocamdată în Biroul Oval, schiţează proiectele în luxoasa lui reşedinţă de la Mar-a-Lago. Tot de acolo l-ar fi sunat şi pe Putin, ca să negocieze o soluţie misterioasă pentru războiul din Ucraina. 

de Redactia Observator

la 11.11.2024 , 21:18

Mai multe surse au declarat publicaţiei The Washington Post, sub protecţia anonimatului, că Donald Trump l-ar fi sunat din vila sa pe Vladimir Putin. Republicanul l-ar fi ameninţat cu cei peste 100.000 de soldaţi americani detaşaţi în Europa şi ar fi vorbit inclusiv despre un plan de pace pe termen lung. Moscova neagă, însă, tot. 

"Este complet neadevărat. Este ficţiune pură, este o informaţie falsă. Vedem o stare de nervozitate, tot felul de precupări în rândul europenilor cu privire la alegerea lui Trump ca preşedinte al Statelor Unite. O să vedem cum se vor construi relaţiile de ambele părţi", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Donald Trump a promis pace în Ucraina în 24 de ore

Vezi și

Trump a promis în campania electorală că va pune capăt conflictului din Ucraina în 24 de ore încă din prima zi de mandat. Comandaţii NATO se tem, însă, că Putin va accepta pacea doar în schimbul regiunilor ucrainene cucerite. 

Pe acelaşi subiect

"Ceea ce sper că va face Trump, şi cred că o va face, e să preseze ambele tabere să se aşeze la masa negocierilor. Într-un scenariu fictiv s-ar putea ajunge la un conflict îngheţat ca între cele două Corei, dar în lumea reală cred că se va termina cu 20% din Ucraina ajungând sub controlul Rusiei, adică teritoriile pe care deja Moscova le controlează", a spus James Stavridis, fost comandant NATO.

Înainte să se aşeze la masa negocierilor cu Trump, Putin încearcă să pună mâna pe cât mai mult din teritoriul Ucrainei. Armata rusă a bombadat cu proiectile de 500 de kilograme blocuri de civili din Zaporojie şi Nicolaev. Şase oameni au murit, 22 au fost răniţi. 

Biden înarmează Ucraina, în anticiparea mandatului Trump

Până în ianuarie, când Trump preia oficial funcţia de preşedinte, administraţia Biden îşi propune să înarmeze Ucraina prin ajutoare de peste şase miliarde de dolari. Şi americanii se înarmează cu mult curaj pentru acel moment.

Republicanul a promis că va fi dictator în prima zi de mandat - vrea să deporteze mii de imigranţi ilegali şi să concedieze mii de angajaţi din sectorul public, pe care îi bănuieşte că nu îi sunt loiali. Pentru cine nu vrea să mai treacă printr-un mandat al lui Trump, o companie oferă croaziere de patru ani în jurul lumii. Biletele costă 320.000 de dolari de cuplu. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Scenariul de care se tem comandanții NATO, dacă Donald Trump va forța pacea în Ucraina