Video Scenariu sumbru, după prăbuşirea Evergrande: colapsul gigantului imobiliar ar putea pune la pământ economia globală. "Criza datoriilor din China a scăpat de sub control"
Ne paşte o criză financiară despre care nimeni nu poate spune cât va fi de mare. Avertismentul vine de la economişti şi dă fiori lumii întregi. Pericolul vine din China, unde prăbuşirea gigantului imobiliar Evergrande pare de neoprit. Oficialii chinezi le-au cerut guvernelor locale să se pregătească pentru ce e mai rău.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
O rată de aproape 90 de milioane de dolari ar fi trebuit să restituie investitorilor gigantul imobiliar chinez până ieri, numai că nu a făcut rost de aceşti bani. Pieţele financiare au reacţionat imediat, acţiunile companiei au scăzut din nou, după ce ieri se apreciaseră puţin, iar bursele europene au deschis şi au închis pe roşu. În Shenzen, cei care au investit în companie şi angajaţii au venit în faţa sediului central al societăţii pentru a-şi cere banii înapoi. Sunt speriaţi şi se uită cu speranţă către autorităţi.
Scenariu sumbru: "Criza datoriilor din China a scăpat de sub control"
"Dacă guvernul nu intervine, atunci foarte mulţi oameni vor fi afectaţi. Sper ca guvernul să intervină", spune un cetăţean chinez. Numai că intervenţia guvernului comunist ar putea să vină prea târziu, cred analiştii. Evergrande este în acest moment cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar al lumii şi nicio sumă de bani nu poate rezolva problema. Scenariul este unul sumbru. "Criza datoriilor din China a scăpat de sub control. Străinii nu îşi vor investi banii într-o ţară care poate face implozie. Deci, Xi Jinping, în acest moment, are o economie care nu produce prea mult. Dacă produce ceva, are investitori străini care fug din ţară şi are de-a face cu o criză a datoriei publice, iar aceasta poate foarte bine fi cea mai mare criză financiară din istorie", crede Gordon Chang, analist financiar.
Criza, comparată cu cea din 2007-2008
Deşi analiştii vorbesc de un impact uriaş mai mult pentru economia chineză, colapsul gigantului chinez ar putea avea efecte greu de anticipat asupra economiei globale. Asemănările cu ceea ce s-a întâmplat în anii 2007-2008 nu pot fi ignorate. Şi atunci marea criză financiară a pornit tot de la spargerea unei bule imobiliare, cea din Statele Unite. Şi atunci, unda de şoc resimţită de economia mondială a venit tot în urma prăbuşirii unei mari companii - Lehman Brothers. Dacă vorbeam atunci de prima mare economie a lumii, acum este în pericol ce de-a doua. Specialiştii de la noi sunt puţin mai optimişti. "(Criza din 2008, n.r.) a fost o criză care s-a dus pandemică. Nu erau pregătite guvernele, băncile centrale, cum sunt acum pregătite", susţine Adrian Mitroi, analist economic.
Evergrande are datorii către aproximativ 171 de bănci naționale și alte 121 de instituţii financiare. Săptămâna viitoare, are termen limită pentru plata unei alte dobânzi de aproape 50 de miliarde de dolari. Dacă nu face rost de aceşti bani, colapsul poate fi iminent.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰