Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dezastru istoric dacă rușii aruncă în aer barajul Kakhovka: sute de mii de oameni ar fi afectați, valuri de 5 metri de apă, Hersonul, inundat în 2 ore

Volodimir Zelenski i-a acuzat joi seară pe ruşi că au minat barajul hidrocentralei Kakhovka, din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, aflată sub controlul forţelor Moscovei. Preşedintele ucrainean vorbește de un dezastru istoric, dacă acesta va fi distrus, ar dispărea inclusiv canalul Crimeii de Nord care asigură alimentarea cu apă a peninsulei. Rușii susțin că ucrainenii sunt cei care vor să lovească hidrocentrala și au publicat inclusiv hărți cu posibilele inundații. Experții occidentali de la ISW sunt de părere că armata Rusă se pregătește de o retragere din orașul Herson, care ar putea fi acoperită de distrugerea barajului printr-un atag sub steag fals, adică atribuit ucrainenilor. LIVE TEXT Război Rusia - Ucraina, ziua 240.

de Redactia Observator

la 21.10.2022 , 17:05

Dezastru istoric dacă rușii aruncă în aer barajul Kakhovka: Sute de mii de oameni ar fi afectați de valuri de 5 metri de apă. Hersonul, inundat în 2 ore Barajul de la Nova Kakhovka - Telegram

Rusia continuă să pregătească un atac sub steag fals la centrala hidroelectrică de la Kakhovka, relatează în analiza de vineri experții americani de la Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War/ISW). Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe 20 octombrie că forțele ruse au minat barajul Kakhovka.

O explozie a acestuia ar elibera peste 18 milioane de metri cubi de apă, ceea ce ar provoca inundarea masivă și rapidă a așezărilor situate de-a lungul Niprului, inclusiv a orașului Herson. Zelenski susține că inundațiile vor afecta sute de mii de oameni.

Zelenski: Distrugerea barajului ar fi un dezastru istoric 

Articolul continuă după reclamă

Volodimir Zelenski a cerut ajutor Europei ca să împiedice o "catastrofă" şi un "dezastru istoric". 

Pe acelaşi subiect

Rusia creează în mod deliberat terenul pentru un dezastru la scară largă în sudul Ucrainei. Avem informații că teroriștii ruși au minat barajul și agregatele hidrocentralei Kahovka. Aceasta este una dintre instalațiile mari de energie. Barajul acestei hidrocentrale reține aproximativ 18 milioane de metri cubi de apă. Dacă teroriștii ruși aruncă în aer acest baraj, peste 80 de așezări, inclusiv Herson, se vor afla în zona imediată de inundații .

Sute, sute de mii de oameni pot fi afectați. Distrugerea barajului ar opri alimentarea cu apă a unei mari părți din sudul Ucrainei. Acest atac terorist rusesc ar putea lăsa centrala nucleară Zaporojie fără apă pentru răcire, apa centralei este luată din lacul de acumulare de la Kakhovka. Ar fi complet distrus și canalul construit pentru a furniza apă Crimeei", a declarat Zelenski joi noapte, potrivit site-ului preşedinţiei ucrainene

Distrugerea barajului Kakhovka: Nivelul apei ar atinge 5 metri în regiune, susțin rușii

Canalele rusești continuă să acuze forțele ucrainene de bombardarea centralei de la Kakhovka și au difuzat grafice care arată traseul inundațiilor în cazul unei spargeri a barajului. ISW susține că în realitate rușii sunt cei care ar arunca barajul în aer, dând vina pe ucraineni, pentru a justifica o nouă retragere umilitoare din Herson, unde au suferit pierderi considerabile. 

Potrivit unor hărți publicate de bloggerul militar rus Rybar, și atribuite ucrainenilor, distrugerea barajului de la Kakhovka ar duce la inundarea orașului Herson în două ore. Nivelul apei care va inunda regiunea ar ajunge la 5 metri și va fi în creștere timp de 14 ore, potrivit graficelor. Apa s-ar deplasa cu o viteză de 24 de km pe oră, susțin hărțile. 

Potrivit ISW, rușii ar fi început deja retragerea unor echipamente militare pe malul drept al râului Niprul. Radio Europa Liberă din Ucraina a relatat pe 20 octombrie că forțele ruse mută echipamente militare de pe malul de vest, pe malul de est al Niprului din cauza avansului ucrainean în regiune și a postat imagini din satelit care arată un feribot în timp ce traversează râul de la Kozatske (malul de vest) la Nova Kakhovka (malul de est).

Casa Albă a confirmat pe 20 octombrie că Iranul a trimis în Crimeea personal militar pentru a ajuta forțele ruse să efectueze atacuri cu drone asupra civililor și a infrastructurii energetice. Iranul oferă sprijin militar Rusiei în Ucraina, în ciuda sancțiunilor  internaționale, parțial pentru că liderii iranieni cred că au nevoie de ajutorul Moscovei pentru a schimba ordinea globală condusă de SUA, estimează analiștii de la ISW. 

Rușii susțin că își consolidează pozițiile recâștigate în nord-estul regiunii Harkov, deși ucrainenii spun că au eliberat aproape toată regiunea, cu excepția a 1,8% din teritoriu. Surse rusești au indicat că trupele ucrainene au avansat în nordul regiunii Herson, zonă de front despre care armata ucraineană nu oferă informații pentru a nu periclita operațiuniile.

Forțele ruse au continuat să efectueze atacuri la sol în regiunea Donețk, dar analiştii de la ISW susțin că rușii mint despre progresele făcute în zona orașului Bakhmut. Vor să arate că reușesc victorii în cel puțin un sector de pe front, în contextul pierderilor suferite în ultimele 2 luni în nord-estul și sudul Ucrainei, relatează ISW. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Dezastru istoric dacă rușii aruncă în aer barajul Kakhovka: sute de mii de oameni ar fi afectați, valuri de 5 metri de apă, Hersonul, inundat în 2 ore