Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sabotorii din Belgorod s-au întors în Ucraina. Cu câteva ore înainte, rușii au anunțat că i-au eliminat 

Cea mai modernă navă de supraveghere a Rusiei a fost atacată de trei drone în Marea Neagră, dar a scăpat. Incidentul vine după ce Vldimir Putin a negat încă o dată existenţa unui stat ucrainean de-a lungul istoriei. Pe frontul de est, luptele continuă în Bahmut şi Marinka, oraşe pe care ucrainenii refuză să le abandoneze. Din cauza eşecurilor, şeful mercenarilor Wagner l-a criticat pe Putin şi a spus că liderul de la Kremlin a transformat armata Kievului într-o super forţă militară.  Drona inamicului, care a atacat nava ruseasc Khurs a fost distrusă la 140 de kilometri nord-est de Bosfor. Moscova susţine că a eliminat toţi sabotorii care au atacat luni regiunea Belgorod, în timp ce pe internet circulă imagini cu membrii Corpul de Voluntari ruși (RVC) și Legiunea Libertatea Rusiei (LSR) care anunță că și-ai încheiat misiunea și că au revenit în Ucraina.

de Redactia Observator

la 24.05.2023 , 21:57

Rusia susţine că a eliminat toţi sabotorii care au atacat luni regiunea Belgorod. Locuitori din mai multe sate au fost mutaţi după raidul revendicat de grupările Corpul de Voluntari ruși (RVC) și Legiunea Libertatea Rusiei (LSR), despre care ucrainenii susţin că sunt insurgenţi ruşi anti-Putin iar ruşii acuză că sunt de fapt organizate de serviciile de informaţii militare ale Kievului. Un jurnalist german a publicat un clip video în care sabotorii apăreau în siguranță pe teritoriul Ucrainei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Atacul asupra celei mai moderne nave de spionaj a Rusiei a avut loc de dimineaţă la câteva sute de mile marine de ţara noastră.  Trei drone marine au luat ca ţintă nava Ivan Khurs în Marea Neagră, după ce a trecut de strâmtoarea Bosfor, dar atacul a fost respins cu succes, susţin ruşii.  

Vezi și

Incidentul a avut loc după ce, la Kremlin, Vladimir Putin a studiat o hartă franţuzească din secolul XVII şi a tras din nou concuzia care îi justifică războiul. Ucraina nu a existat ca stat. 

Pe acelaşi subiect

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Abia după Revoluţia din Ocotmbrie (1917 - n.red.) a început să se dezvolte un cvasi-stat, iar stăpânirea sovietică a creat Ucraina sovietică. Nicio Ucraină nu a existat în istoria omenirii până atunci." 

Pe Internet, ucrainenii au observat, ironic, că pe hartă era totuşi trecută denumirea ţării lor. Iar Crimeea aparţinea atunci tătarilor, nu Ţaratului rus. Şi în trecut Putin a încercat să rescrie istoria cu ajutorul hărţilor. În 2017, i-a făcut cadou preşedintelui moldovean de la acea vreme, Igor Dodon, harta Moldovei Mari realizată de un cartograf italian. La întoarcere, liderul de la Chişinău a spus că, potrivit documentului, jumătate din România aparţine Moldovei. 

Luptele continuă lângă Bahmut

Între timp, luptele continuă în Ucraina. La Bahmut, atacurile aeriene şi confruntările terestre sunt la ordinea zilei. Oraşul e o ruină şi nicio parte nu renunţă. Asta deşi ruşii au anunţat oficial că l-au cucerit. 

Yehven Mezhevikin, comandant ucrainean: "Acum nu trebuie să luptăm în Bakhmut, trebuie să-l înconjurăm de pe flancuri și să-l blocăm. Apoi va trebui să îl curăţăm."

Situaţia e identică în Marinka şi Herson, bombardat de ruşi de 64 de ori într-o singură zi. În Belgorod, o bombă a fost aruncată dintr-o dronă, dar nu a explodat. Semn că rebelii anti-Kremlin nu au renunţat la luptă. Putin a admis că Rusia trece prin momente dificile, dar avertizează ţările occidentale că sunt responsabile de creşterea instabilităţii în lume. 

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: "Rusia este convinsă că există o alternativă reală la un astfel de curs distructiv, la politica de șantaj și sancțiuni nelegitime. Aceasta este consolidarea stabilității în lume."

Şeful mercenarilor Wagner continuă cavalcada de critici. În cinci luni, invadatorii ar fi pierdut 100.000 de oameni şi au cucerit doar 0,1% din teritoriul Ucrainei, care a ajuns o superarmată. 

Evgheni Prigojin, finanțatorul Wagner: "Dacă la începutul operaţiunii speciale aveau 500 de tancuri, ipotetic vorbind, acum au 5.000. Dacă erau 20.000 de oameni gata de luptă, acum au 400.000. Ce demilitarizare? Am făcut fix invers. Ucraina are una dintre cele mai puternice armate."

Potrivit lui Prigojin, Wagner a pierdut 20.000 de soldaţi în lupta pentru Bahmut. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Sabotorii din Belgorod s-au întors în Ucraina. Cu câteva ore înainte, rușii au anunțat că i-au eliminat