Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ryan Routh, acuzat de tentativa de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump. Ar putea primi închisoare pe viaţă

Bărbatul care a fost arestat în apropierea clubului de golf al lui Donald Trump a fost acuzat de tentativă de asasinat. În vârstă de 58 de ani, Ryan Routh riscă deja 20 de ani în spatele gratiilor pentru deținere fără drept a unei arme și deținerea unei arme al cărei număr de serie a fost șters. Acum riscă să-şi petreacă toată viaţa în închisoare dacă va fi condamnat pentru tentativa de asasinat.

de Redactia Observator

la 25.09.2024 , 08:53

Ryan Routh, acuzat de tentativa de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump. Ar putea primi închisoare pe viaţă Ryan Routh, acuzat de tentativa de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump. Ar putea primi închisoare pe viaţă - Profimedia

Bărbatul suspectat că a supravegheat, înarmat, terenul de golf al lui Donald Trump din Florida a fost pus sub acuzare oficial, marţi, pentru tentativă de asasinare a unui candidat politic, potrivit news.ro.

Ryan Routh, acuzat de tentativă de asasinat

Ryan Routh, în vârstă de 58 de ani, avea deja două puneri sub acuzare legate de arme, după ce autorităţile au afirmat că a îndreptat o armă, printr-un gard, spre terenul de golf al lui Trump din West Palm Beach, Florida, în 15 septembrie, în timp ce candidatul republican juca golf acolo.

Articolul continuă după reclamă

”Departamentul de Justiţie nu va tolera violenţa care loveşte în inima democraţiei noastre şi îi vom găsi şi trage la răspundere pe cei care o săvârşesc. Acest lucru trebuie să înceteze”, a afirmat, într-o declaraţie, procurorul general Merrick Garland.

Pe acelaşi subiect

Departamentul de Justiţie a arătat că un juriu federal din Miami a confirmat acuzaţiile, marţi după-amiază târziu. Acuzaţia de tentativă de asasinat se pedepseşte chiar şi cu închisoare pe viaţă.

Cazul i-a fost repartizat judecătorului districtual Aileen Cannon, care în iulie a respins un dosar penal în care Trump era acuzat că a păstrat în mod ilegal documente clasificate după încheierea mandatului.

Routh nu a anunţat deocamdată cum pledează. Avocaţii săi au încercat, fără succes, să obţină eliberarea sa pe cauţiune.

Planul său diabolic, detaliat într-o scrisoare 

În ultimele zile, procurorii au dezvăluit dovezi despre care ei afirmă că indică un plan de a-l ucide pe Trump. Ei susţin că Routh a trimis, cu câteva luni înainte de incident, o scrisoare unei persoane neidentificate, în care făcea aluzie la ”o tenativă de asasinare a lui Donald Trump”.

Ei au afirmat că Routh a petrecut o lună în Florida de sud, iar datele de localizare a telefonului îl arată în apropierea terenului de golf şi a reşedinţei din Florida a lui Trump, Mar-a-Lago. El a fost prins cu o listă scrisă de mână conţinând datele şi locurile unde Trump a ţinut discursuri sau unde era aşteptat să fie prezent, potrivit documentelor depuse la instanţă.

Un agent al Serviciilor Secrete americane care controla terenul de golf înaintea lui Trump a deschis focul după ce a descoperit arma care trecea prin gard, iar acest lucru a făcut ca Routh să fugă, afirmă procurorii. El a fost arestat în decurs de o oră, pe o autostradă din Florida.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ryan Routh, acuzat de tentativa de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump. Ar putea primi închisoare pe viaţă