Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ruşii susţin că au cucerit un sat de lângă Bahmut şi au spart apărarea ucrainenilor la Soledar, Ucraina neagă. Zelenski: Rămânem pe poziţii

Războiul din Ucraina a ajuns la ziua cu număru 320. Forţele ruse din Doneţk susţin că au cucerit satul Bahmutske, o localitate de lângă Bahmut după ce în ultimele zile bloggerii militari ai Moscovei au scris, fără a prezenta dovezi vizuale, că ruşii au reuşit să spargă apărarea ucraineană la Soledar. Volodimir Zelenski susţine că forțele ucrainene resping constant atacurile asupra oraşului Bahmut și își mențin pozițiile în Soledar, dar situaţia este dificilă în regiune. Președintele ucrainean a spus în discursul său de duminică seară că în ciuda tuturor lucrurilor Bahmut rezistă. Și chiar dacă cea mai mare parte a orașului a fost distrusă de ruşi, soldații Ucrainei resping încercările constante ale Rusiei de a avansa. Şi Soledar rezistă, chiar dacă oraşul este distrus iar lucrurile sunt foarte dificile acolo. Kievul a respins şi declaraţiile Rusiei că sute de soldați ucraineni au fost uciși într-un atac la Kramatorsk.

de Redactia Observator

la 09.01.2023 , 14:58

Forţele proruse din regiunea Doneţk, estul Ucrainei, au transmis luni că au preluat controlul asupra unui sat din apropierea oraşului Bahmut, epicentrul actual al luptelor pe care forţele Moscovei încearcă să-l cucerească de mai multe luni, relatează AFP. Aşezarea Bahmutske (Bahmutskoe), în regiunea Doneţk, a "fost eliberată de către forţele armate ruse", au indicat forţele proruse din această regiune anexată de Moscovă la sfârşitul lunii septembrie.

AFP nu a putut să verifice aceste afirmaţii din surse independente. Satul Bahmutske este situat la nord-est de Bahmut, oraşul cunoscut cândva pentru podgoriile şi minele sale de sare, cu aproximativ 70.000 de locuitori înainte de începerea ofensivei ruse în februarie trecut, este în prezent cel mai fierbinte loc de pe linia frontului.

Forţele ruse, conduse în special de mercenari ai grupului Wagner, încearcă de mai multe luni să preia controlul asupra Bahmut, dar se confruntă cu o rezistenţă acerbă din partea ucrainenilor. Cele două tabere sunt angajate într-un duel feroce de artilerie care a transformat în ruine o parte a oraşului.

Vezi și

Comandamentul ucrainean și serviciile de informații britanice au raportat vineri că forțele ruse au fost, de fapt, forțate să-și slăbească ofensiva asupra Bahmut și să transfere o parte din echipament şi arme către Soledar. Orașul Soledar este situat la 15 kilometri de Bahmut. Ucraina neagă că Rusia a spart apărarea de la Soledar, dar confirmă că luptele în zonă s-au intensificat. Satu Bahmutske este situat chiar lângă oraşul Soledar.

Pe acelaşi subiect

Canalul de Telegram pro-război War Gonzo a publicat un video în care susţine că apar mercenari Wagner în centrul oraşului Soledar.   Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmase într-un mesaj transmis duminică seara că zona situată între cele două oraşe est "unul dintre locurile cele mai sângeroase de pe front".

Ucraina neagă că Rusia a ucis 600 de ucraineni într-un atac cu rachete în Kramatorsk

Armata rusă a pretins duminică că a ucis peste 600 de militari ucraineni în urma unui atac masiv cu rachete asupra unei unități din Kramatorsk, drept "răzbunare pentru masacrul de la Makiivka din 31 decembrie", potrivit ageţiei ruse Tass, care l-a citat pe purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova. Numărul victimelor a fost pus în discuție de  purtătorul de cuvânt al forțelor armate de la Kiev care a negat datele furnizate de Kremlin, iar reporterii internaționali prezenți la zonă nu au raportat nicio activitate deosebită la Kramatorsk.

Zelenski: Forţele ucrainene rămân pe poziţii în Bahmut şi Soledar

Forţele ucrainene resping atacurile constante asupra oraşului Bahmut din Donbas (estul Ucrainei) şi îşi menţin poziţiile în apropiere de oraşul Soledar, din aceeaşi regiune, în condiţii foarte dificile, a declarat duminică seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de DPA.

"Bahmut rezistă în pofida a orice. Şi chiar dacă cea mai mare parte a oraşului a fost distrusă de loviturile ruseşti, soldaţii noştri resping încercările constante ale ruşilor de a avansa", a declarat Zelenski. "Soledar rezistă, chiar dacă distrugerile sunt aici şi mai mari, iar situaţia este foarte dificilă", a afirmat el.

În discursul său, Zelenski a indicat că generalul Oleksandr Sîrski - comandantul Grupului de Forţe Est - a efectuat în ultimele ore o vizită în cele mai dificile zone din prima linie a frontului, direcţiile Bahmut şi Soledar, unde a organizat paşii necesari pentru întărirea apărării ucrainene, în special, transferul de unităţi suplimentare şi intensificarea focului asupra ocupanţilor, transmite agenţia de presă Ukrinform. Cu ocazia deplasării la Bahmut şi Soledar, generalul Sîrski a decorat o serie de militari pentru curaj şi rezistenţă.

Forţele ruse încearcă de mai multe luni să ocupe Bahmut, dar fără succes. Pentru a-şi justifica eşecurile, fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că minele din jurul Bahmut şi Soledar ar dispune de "structuri defensive unice şi istorice" sub forma "unei reţele de oraşe subterane", transmite în pagina sa electronică postul de televiziune ucrainean Kanal 24.

Experţi de la Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) consideră eronate aceste afirmaţii, destinate - în opinia lor - să justifice ritmul lent al înaintării mercenarilor Wagner în direcţia Bahmut, precum şi de a sublinia importanţa stabilirii controlului rusesc asupra acestui teritoriu.

Agenţiile de presă ucrainene au transmis duminică, citând surse militare, că în zona Bahmut (regiunea Doneţk) are loc o rotaţie a trupelor de ocupaţie, unităţile Wagner fiind înlocuite prin formaţiuni ale armatei ruse regulate. În acelaşi timp, mercenarii lui Prigojin sunt relocaţi în zona oraşului Soledar (tot regiunea Doneţk) pentru reaprovizionare şi completare. Referitor la luptele implicând mercenarii Wagner în zona respectivă, presa internaţională a scris că Prigojin ar avea propriile interese în minele de sare şi de calcar, potrivit Kanal 24

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ruşii susţin că au cucerit un sat de lângă Bahmut şi au spart apărarea ucrainenilor la Soledar, Ucraina neagă. Zelenski: Rămânem pe poziţii