Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ruşii şi-au ucis 51 de soldaţi într-o misiune de sabotaj care a mers prost în Zaporojie. Povestea care circulă pe Telegram

Război în Ucraina. Informaţiile care vin de pe frontul din Ucraina sunt foarte greu de verificat, mai ales atunci când nu sunt însoţite de imagini care le să le susţină. O istorisire ciudată despre o misiune de sabotaj eşuată circula pe Telegram.

de Redactia Observator

la 07.08.2023 , 11:27

Ruşii şi-au ucis 51 de soldaţi într-o misiune de sabotaj care a mers prost în Zaporojie. Povestea care circulă pe Telegram - Profimedia

Potrivit contului de Telegram "Secretele Kremlinului", comandantul rus al unei unităţi din Robotîne, regiunea Zaporojie, a pus la cale o acţiune de infiltrare în spatele liniilor inamice. Şi-a îmbrăcat soldaţii în uniforme ucrainene şi i-a trimis în misiune cu scopul de a "curăţa" tranşeele din spatele frontului. Doar că, potrivit sursei citate, comandantul nu a informat pe absolut nimeni despre planurile sale.

O dronă rusă a observat grupul de 32 de soldaţi şi, fără să ştie că sunt de fapt militariruşi, a alertat artileria care a deschis focul în plin. Toţi cei 32 de militari au fost ucişi. Dezastrul nu s-a încheiat aici pentru ruşi pentru că ucraienenii au aflat astfel unde este poziţionată artileria rusă şi au deschis şi ei focul. Alţi 19 militari au murit în urma atacului ucrainean. În total, armata rusă a pierdut 51 de oameni dintr-o greşeală de comunicare a comandantului care nu şi-a informat nici superiorii, nici colegii despre ce vrea să facă.

Conform aceleeaşi surse, imediat după ce a văzut ce măcel a generat prin acţiunea sa, comandantul responsabil a fugit de pe front şi este acum dat dispărut, dar este căutat de Armata Rusă pentru a fi tras la răspundere.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ruşii şi-au ucis 51 de soldaţi într-o misiune de sabotaj care a mers prost în Zaporojie. Povestea care circulă pe Telegram