Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ruşii au în sfârșit dovada că au distrus primul HIMARS după doi ani de război în Ucraina. Cu ce l-au lovit. VIDEO

Război în Ucraina. După doi ani de încercări, rușii au în sfârșit dovada că au distrus unul dintre sistemele americane HIMARS (M142 High Mobility Artillery Rocket Systems) trimise Kievului. Ucrainenii susţin că este primul dintre cele 39 de bucăţi primite, în timp ce ruşii spun că trupele lor au distrus mai multe astfel de sisteme.

de Redactia Observator

la 06.03.2024 , 11:38

Surse pro-ruse au publicat marţi o filmare în care un sistem HIMARS este distrus lângă localitatea Nîkanorivka din regiunea Donețk, la marginea unei păduri, la aproximativ 50 de km în spatele liniei de front.

Sistemul ar fi fost lovit cu o rachetă balistică, posibil Iskander, sau de un lansator multiplu Tornado-S, asistat de o dronă de recunoaștere. După lovire a izbucnit un incendiu mare, urmat de detonări secundare de muniție.

Nu este clar dacă echipajul HIMARS a fost ucis sau rănit în atac. Este la fel de neclar de ce HIMARS-ul a fost amplasat acolo în aer liber, în plină zi, relatează Forbes

Vezi și

Forbes: Pierdere grea pentru armata ucraineană

Pe acelaşi subiect

Sistemele HIMARS sunt sub comanda unei singure unităţi ucrainene - Brigada 27 de Artilerie. Aceasta operează în mod normal pe timp de noapte și ține vehiculele în mișcare continuă sau camuflate pentru a le feri de ruşi.

Este o pierdere grea pentru armata ucraineană și o victorie rară pentru o armată rusă care, în mare parte, nu a reușit să contracareze HIMARS-ul american, comentează Forbes. 

Este limpede de ce rușii vânează HIMARS-urile ucrainenilor. Luna trecută, sistemele au lovit aglomeraţii de soldaţi ruşi, din apropierea frontului, de 3 ori într-o săptămână. Potrivit Forbes, în jur de 100 de militari au murit în urma acestor lovituri. 

HIMARS, arma la care Rusia nu are răspuns pe măsură

Pierderea unui HIMARS nu este o lovitură mortală pentru armata ucraineană. Statele Unite au dat Ucrainei 39 de astfel de sisteme. Iar Regatul Unit, Germania, Italia și Franța au donat alte 25 de lansatoare multiple de rachete M270, care în esență sunt HIMARS-uri şenilate cu o capacitate de rachete de două ori mai mare. Asta înseamnă că ucrainenii au încă 98% din HIMARS-uri și M270-uri, susţine Forbes. 

Sursele pro-ruse susţin însă că trupele Moscovei au distrus trei HIMARS-uri și au deteriorat alte două lansatoare și două sisteme M270. 

Focul de contrabaterie al ruşilor nu este cea mai mare amenințare la adresa HIMARS-urilor, atrage atenţia sursa citată, ci lipsa de rachete. În ultimele luni ritmul misiunilor de foc al HIMARS-urilor pare să fi scăzut.

Statele Unite sunt cel mai mare donator de muniție pentru Ucraina, dar republicanii din Congresul SUA au blocat din octombrie anul trecut ajutoare suplimentare. Înainte de a rămâne fără HIMARS-uri, Ucraina riscă să rămână fără muniție pentru ele, potrivit sursei citate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ruşii au în sfârșit dovada că au distrus primul HIMARS după doi ani de război în Ucraina. Cu ce l-au lovit. VIDEO