Video Rușii au atacat iar cu drone porturile Reni și Ismail. Explozii puternice la doar câțiva kilometri de Galați
Război în Ucraina. Un nou atac masiv cu drone ruseşti a avut loc în această noapte asupra porturilor Reni şi Ismail. Imaginile surprinse în urmă cu numai câteva ore arată o serie de explozii în Reni, aflat la doar câţiva kilometri de Galaţi.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Cei din apropiere susţin că au auzit mai multe sisteme de apărare antiaeriană în timp ce trăgeau în cele două porturi. În jurul orei 1.30, guvernatorul regiunii Odesa a rugat locuitorii să se adăpostească, iar alerta de raid aerian a sunat pentru mai bine de 60 de minute. Nu au fost declarate momentan victime. Un alt atac din partea forţelor ruse a avut loc în urmă cu câteva săptămâni tot asupra portului Reni.
Rusia şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii agricole şi portuare ucrainene după ce a refuzat să prelungească acordul referitor la transportul cerealelor pe Marea Neagră, care permitea exporturile ucrainene. De atunci, micile porturi fluviale de pe Dunăre, Reni şi Ismail, din regiunea Odesa, aflate la graniţa cu România, au devenit principala cale de ieşire pentru produsele agricole ucrainene.
Portul Reni, atacat încă din luna iulie de ruși
Deşi ruşii au atacat recent portul Reni de pe Dunăre, activitatea de export de cereale continuă să se desfăşoare într-un ritm susţinut. Mii de camioane stau zilnic la rând pentru a descărca cerealele în port. Operaţiunile sunt desfăşurate sub stricta supraveghere a serviciilor de informaţii ucrainene, care controlează întreg perimetrul portului. De altfel, niciun jurnalist nu are voie să fotografieze sau să filmeze în zonă.
Pe 23 iulie, Federaţia Rusă a lansat nu mai puţin de 15 rachete asupra portului din Reni, care au lovit, potrivit unor surse locale, rezervoare de petrol şi mai multe silozuri cu cereale. Portul ucrainean Reni se află la circa 200 de metri de malul românesc al Dunării şi la aproximativ zece kilometri de municipiul Galaţi.
În timp ce Ucraina se chinuie să transporte în siguranţă recoltele, Vladimir Putin promite grâu ieftin ţărilor africane pentru a le atrage de partea Rusiei. Miza ar fi atât vânzarea de armament cât şi destabilizarea relaţiilor acestor state cu aliaţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰