Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia anunţă oficial că a cucerit oraşul Soledar. "Victorie crucială" după luni de eşecuri pentru ruși. Un oficial al armatei ucrainene neagă

Rusia susţine oficial că a preluat controlul asupra orașului ucrainean Soledar după o bătălie care a durat luni de zile. Moscova numeşte victoria un "pas crucial", potrivit BBC. Anterior, Ucraina a anunțat, vineri dimineață, că forțele sale încă luptă la Soledar și că au existat bătălii active peste noapte.

de Redactia Observator

la 13.01.2023 , 15:15

Rușii susțin că au preluat, oficial, controlul orașului minier Soledar Rușii susțin că au preluat, oficial, controlul orașului minier Soledar - @milinfolive/Telegram

În seara zilei de 12 ianuarie, trupele ruse au finalizat "eliberarea" orașului Soledar, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării general-locotenentul Igor Konașenkov. Această victorie, prima importană după luni întregi, le va permite trupelor ruse să izoleze forțele ucrainene aflate în orașul Bahmut.

"În seara zilei de 12 ianuarie, a fost finalizată eliberarea orașului Soledar, ceea ce este important pentru continuarea operațiunilor ofensive de succes în direcția Donețk", a spus el.

Potrivit lui Konașenkov, controlul complet asupra oraşului Soledar face posibilă tăierea rutelor de aprovizionare a trupelor ucrainene din Bahmut (Artemovsk în variantă rusească), situat la sud-vest, apoi blocarea și încercuirea unităților Forțelor Armate ale Ucrainei rămase în acest oraș. Peste 500 de civili, inclusiv copii, sunt blocaţi în infernul din orașul minier.

Articolul continuă după reclamă

Ucrainenii neagă: "Lupta continuă"

Pe acelaşi subiect

Pe de altă parte, Ucraina a declarat anterior, vineri, că forțele sale încă luptă la Soledar și că au existat bătălii active peste noapte. Lupta pentru Soledar a fost una dintre cele mai sângeroase bătălii din timpul războiului. 

Forțele armate ucrainene din Grupul de Est contrazic anunțul Moscovei, adăugând că luptele continuă în Soledar, iar Kremlin răspândește în mod deliberat "zgomot informațional". "Nu, acest lucru nu este adevărat. Luptele continuă în oraș", a declarat Serghei Cherevati, purtătorul de cuvânt al Grupului de Est al Forțelor Armate Ucrainene.

''Forţele armate ucrainene păstrează situaţia sub control în condiţii dificile'' în faţa ''celor mai bune unităţi (ale grupării ruse de mercenari) Wagner şi a altor forţe speciale ruse'', a adăugat acesta.

El a acuzat Moscova de ''zgomot informaţional'' pe marginea capturării acestui oraş pentru ''a semăna neîncredere în rândul ucrainenilor faţă de armata lor''. ''Mici retrageri sau manevre nu înseamnă că ele trebuie să fie percepute ca o mare înfrângere'', a mai spus acelaşi purtător de cuvânt.

Liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a susținut încă de marți că trupele sale au preluat controlul „întregului teritoriu Soledar”, potrivit Reuters. Ucraina a insistat că luptele continuă. Kievul a sugerat, de asemenea, că progresul Rusiei nu va fi atât de mare dacă va reuși să cucerească orașul. 

Prima "victorie crucială" a Rusiei după luni de eșecuri

Tentativele Rusiei de a cuceri orașul Soledar fac parte dintr-un efort extins de a prelua controlul asupra întregului Donețk, una dintre cele patru regiuni pe care președintele rus Vladimir Putin a pretins că le-a anexat, anul trecut.

Luptele în şi în jurul Soledar au crescut brusc în intensitate în ultimele zile, în timp ce armata ucraineană se luptă cu mercenarii Wagner în acest oraş.

Grupul Institute for the Study of War, cu sediul în SUA, a declarat cu câteva ore mai devreme că este probabil ca forțele rusești să fi capturat Soledar, dar nu crede că acest lucru înseamnă că vor putea apoi să încercuiască Bahmutul. "Capturarea orașului minier este puţin probabil să anunţe o încercuire iminentă a Bahmut şi nu va permite forţelor ruse să exercite controlul asupra importantelor linii de comunicaţii terestre ucrainene către marele oraş din zonă".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia anunţă oficial că a cucerit oraşul Soledar. "Victorie crucială" după luni de eşecuri pentru ruși. Un oficial al armatei ucrainene neagă