Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia şi Ucraina reacţionează după ce Erdogan a spus că sunt aproape de un acord de pace. Cele două părţi anunţă că sunt "departe de o înţelegere"

Negocierile ruso-ucrainene menite să pună capăt războiului declanşat de invazia Rusiei asupra Ucrainei nu avansează în punctele principale, a deplâns vineri negociatorul-şef al Moscovei, Vladimir Medinski, care a remarcat totuşi o apropiere asupra aspectelor mai puţin importante, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 25.03.2022 , 18:36

Rusia şi Ucraina reacţionează după ce Erdogan a spus că sunt aproape de un acord de pace. Cele două părţi anunţă că sunt "departe de o înţelegere" - Profimedia

''Poziţiile converg numai asupra punctelor secundare. Însă asupra principalelor (chestiuni) politice, stăm pe loc'', a precizat Medinski.

El a precizat că Moscova insistă asupra semnării unui ''tratat exhaustiv'' care să cuprindă cererile Moscovei asupra neutralităţii, demilitarizării şi ''denazificării'' Ucrainei, precum şi recunoaşterea suveranităţii ruse asupra Crimeii şi independenţa celor două ''republici'' separatiste proruse din Donbas.

Potrivit lui Medinski, Kievul este ''preocupat în special de obţinerea unor garanţii de securitate din partea unor puteri terţe în cazul în care nu va putea intra în NATO'', o poziţie ''absolut de înţeles''.

Articolul continuă după reclamă

Începute cu întâlniri fizice între cele două delegaţii, negocierile ruso-ucrainene se desfăşoară în prezent online înt-un ritm aproape zilnic. Deşi după primele contacte cele două părţi manifestaseră un anumit optimism, în ultimele zile ele au recunoscut divergenţe semnificative, în timp ce pe plan militar ofensiva rusă se află în impas ca urmare a puternicei rezistenţe ucrainene.

Pe acelaşi subiect

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat Kievul că ''îşi schimbă poziţia constant şi renunţă la propriile propuneri'', presupunerea lui fiind că Ucraina este influenţată în acest sens de SUA.

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a estimat şi el vineri că ''procesul de negociere este foarte dificil şi a confirmat că în actualul stadiu al tratativelor nu se întrevede un ''consens'' cu Moscova. 

Erdogan spune că Rusia şi Ucraina, aproape de un acord de pace

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă că vrea să-i ceară omologului său rus Vladimir Putin să fie "artizanul păcii" în Ucraina, într-o convorbire la telefon prevăzută în zilele următoare, potrivit presei turce, relatează AFP.

Şeful statului turc dă asigurări că Rusia şi Ucraina sunt de acord asupra a patru puncte de negociere din şase - şi anume renunţarea Kievului la NATO, retragerea unor obstacole din calea folosirii limbii ruse în Ucraina, dezarmarea şi garanţii de securitate.

"Ucraina este, evident, un stat. Este exclus (ca Kievul) să accepte o dezarmare completă. Însă partea ucraineană este pregătită să facă un compromis", dă asigurări preşedintele turc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia şi Ucraina reacţionează după ce Erdogan a spus că sunt aproape de un acord de pace. Cele două părţi anunţă că sunt "departe de o înţelegere"