Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia și China își încep exercițiile navale în Oceanul Indian. Opoziția din Africa de Sud crede că țara lor poate deveni "complice la crimele de război" din Ucraina

Armata sud-africană se pregătea vineri în largul coastelor ţării din Oceanul Indian pentru exerciţii navale controversate cu Rusia şi China, care provoacă "îngrijorare" pe scena internaţională în contextul războiului din Ucraina, notează France Presse. "Fregata rusă a sosit la Durban. Vasul chinez va sosi mai târziu. Suntem în faza de pregătire, principala manevră va avea loc pe 22 februarie", a declarat pentru AFP o sursă militară, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 17.02.2023 , 17:33

Exercițiu naval al flotei ruse Rusia și China și-au început exercițiile navale comune în apele Africii de Sud - Profimedia

Africa de Sud a anunţat luna trecută exerciţii comune cu marinele rusă şi chineză, "cu scopul de a împărtăşi competenţe şi cunoştinţe operaţionale". Operaţiunile, care implică peste 350 de militari sud-africani, urmează să continue până la 27 februarie în largul oraşului Durban (sud-est), cel mai mare port al Africii Australe, precum şi în Golful Richards, la aproximativ 180 km mai la nord.

Africa de Sud a adoptat o poziţie neutră de la începutul invaziei ruse a Ucrainei în urmă cu aproape un an, refuzând să se alăture apelurilor occidentale de a condamna Moscova, aminteşte AFP.

Exercițiul creează îngrijorări printre occidentali

Articolul continuă după reclamă

Şeful diplomaţiei UE Josep Borrell, în vizită la Pretoria luna trecută, a vorbit despre "lucruri iritante" în legătură cu relaţiile dintre Africa de Sud şi Rusia. Întrebată despre aceste manevre militare comune, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karine Jean-Pierre a exprimat "îngrijorarea Statelor Unite".

Pe acelaşi subiect

Ministrul sud-african de externe, Naledi Pandor, a declarat, la rândul ei, după o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov, aflat în vizită la Pretoria în ianuarie, că "toate ţările desfăşoară exerciţii militare cu prietenii lor".

La rândul ei, Asociaţia Ucrainenilor din Africa de Sud a chemat la demonstraţii la Cape Town vineri şi sâmbătă la Durban. "Este regretabil că Africa de Sud intră în propaganda rusă şi alege să participe la antrenamente navale comune", a condamnat organizaţia pe Twitter.

Fregata militară rusă "Amiral Gorşkov" a acostat luni la Cape Town, în drum spre Durban. "Această ambarcaţiune va naviga spre Marea Neagră şi va lua parte la invazia Ucrainei", a comentat Kobus Marais, din cel mai mare partid al opoziţiei (DA, Alianţa Democrată), avertizând asupra riscului pentru Africa de Sud de a fi considerată "complice la crime de război", adaugă AFP.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia și China își încep exercițiile navale în Oceanul Indian. Opoziția din Africa de Sud crede că țara lor poate deveni "complice la crimele de război" din Ucraina