Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia critică politica Occidentului în sud-estul Europei: "E criminală". Extinderea NATO în Balcani ar fi scopul principal, crede Lavrov

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă Occidentul că desfăşoară o "politică criminală" în Balcani - îndeosebi în Bosnia-Herţegovina (BiH) şi Kosovo -, înaintea unei vizite în Serbia pe care urmează să o desfăşoare marţi, transmite EFE.

de Redactia Observator

la 05.06.2022 , 15:19

Serghei Lavrov şi Vladimir Putin Serghei Lavrov a calificat drept "criminală" politica occidentală în Balcani - Profimedia

"Este vorba într-adevăr de o politică criminală în Balcani", a susţinut Serghei Lavrov, în cadrul unui interviu de 40 de minute acordat RTRS, televiziunea publică din Republica Srpska, una dintre cele două entităţi care compun Federaţia Bosniei şi Herţegovinei. Lavrov se va întâlni pe 7 iunie, la Belgrad, cu înalţi reprezentanţi ai guvernului şi preşedinţiei Serbiei, precum şi cu liderul secesionist sârbo-bosniac Milorad Dodik.

Rusia denunţă "politica criminală" din Balcani 

În opinia lui Lavrov, Occidentul vrea să interzică popoarelor din Bosnia-Herţegovina "cultura, tradiţia şi moştenirea lor". Totodată, şeful diplomaţiei ruse consideră ilegitimă numirea înaltului reprezentant al ONU pentru această ţară, Christian Schmidt. Lavrov a susţinut că numirea lui Schmidt s-a făcut "fără ca nimeni să întrebe Rusia, fără consimţământul celor trei popoare constitutive bosniace şi fără confirmarea Consiliului de Securitate al ONU", relatează Agerpres. "Occidentul vrea să transforme Bosnia-Herţegovina într-o bază pentru extinderea NATO în Balcani", a spus el.

Articolul continuă după reclamă

De la sfârşitul războiului intercomunitar în care şi-au pierdut viaţa circa 100.000 de persoane între 1992 şi 1995, BiH a fost împărţită în două entităţi, Republica Srpska (RS) şi o federaţie croato-musulmană, unite de un guvern central slab. Blocajul politic a împiedicat începerea reformelor necesare pentru apropierea ţării de Uniunea Europeană, în timp ce autorităţile sârbo-bosniace au anunţat că vor bloca orice fel de apropiere de NATO, lucru dorit de musulmani şi croaţi.

După părerea lui Lavrov, singurul care respectă acordul de pace de la Dayton este liderul sârbo-bosniac Milorad Dodik, criticat de Occident pentru planurile sale secesioniste. Totodată, Lavrov a mai susţinut că Uniunea Europeană incită Kosovo să nu respecte acordul de normalizare cu Belgradul, încheiat în 2013 sub patronajul UE, "aşa cum a incitat Kievul să nu respecte acordurile de la Minsk din 2015". Lavrov a insistat că Rusia "va sprijini în mod absolut" abordările Serbiei şi ale poporului său în ceea ce priveşte Kosovo.

Serbia, care şi-a exprimat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană, este singura ţară europeană care nu s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei ca urmare a invaziei declanşate de această ţară în Ucraina şi este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Rusiei pe Bătrânul Continent. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia critică politica Occidentului în sud-estul Europei: "E criminală". Extinderea NATO în Balcani ar fi scopul principal, crede Lavrov