Rusia a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât prevede contractul. "Suntem la înălţime", se laudă guvernanții maghiari
Ungaria, membră a Uniunii Europene, a anunţat sâmbătă că Rusia a început să-i livreze mai mult gaz natural decât era prevăzut în precedentele lor acorduri comerciale, după o vizită a ministrului său de externe la Moscova, în iulie, relatează AFP.
Ministerul ungar al Afacerilor Externe a explicat că negocierile comerciale cu Moscova "au permis să se ajungă la un acord", având drept rezultat faptul că Gazprom a început să livreze vineri "volume superioare celor menţionate în contract". "Este datoria guvernului ungar să asigure o aprovizionare sigură cu gaz pentru ţară şi suntem la înălţime", a postat pe Facebook un înalt funcţionar al ministerului, Tamas Menczer. Până la sfârşitul lui august, un volum suplimentar cotidian de 2,6 milioane de metri cubi pe zi va intra în ţară prin gazoductul Turkstream, a precizat el, adăugând că negocieri privind livrările sunt în curs din septembrie.
Reducerea consumului de gaze în UE. Ungaria se opune legii
Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto a făcut o deplasare neprevăzută la Moscova în iulie pentru a discuta despre achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz, care să se adauge celor 4,5 miliarde livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina. "În lumina a ccea ce ştim despre starea actuală a pieţei europene, este clar că achiziţia unui volum atât de mare este imposibilă fără surse ruseşti", a estimat Menczer, menţionând vizita lui Szijjarto.
Potrivit Agerpres, UE a început să pună în practică în această săptămână un plan vizând reducerea consumului de gaz cu 15%, pentru a face faţă creşterii necontrolate a preţurilor la energie provocate de invazia rusă în Ucraina. Anumite ţări ale blocului european au totuşi reticenţe în a urma planul cu stricteţe, care oricum prevede "reducerea voluntară a cererii". Ungaria, care depinde de gazul transportat direct din Rusia, a cerut o derogare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰