Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia a atacat Ucraina cu peste 100 de rachete şi 100 de drone. O dronă a ajuns în Polonia. Hidrocentrală din Kiev, avariată

Război în Ucraina. Rusia a atacat luni Ucraina cu peste 100 de rachete şi 100 de drone kamikaze. 15 regiuni ucrainene au fost lovite luni, inclusiv o hidrocentrală din Kiev, care a fost avariată. Ucrainenii susţin că nu există riscul de rupere a barajului. Polonia a anunţat că în timpul atacului, un obiect neindentificat, cel mai probail o dronă, a trecut graniţa. 

de Redactia Observator

la 26.08.2024 , 15:40

Rusia a atacat Ucraina cu peste 100 de rachete şi 100 de drone. O dronă a ajuns în Polonia. Hidrocentrală din Kiev, avariată Rusia a atacat Ucraina cu peste 100 de rachete şi 100 de drone. O dronă a ajuns în Polonia. Hidrocentrală din Kiev, avariată - Telegram

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ajutorul forţelor aeriene ale vecinilor săi europeni pentru a distruge valurile de rachete şi drone ruseşti care au lovit din nou masiv ţara sa luni, relatează AFP. "În diferitele regiuni ale Ucrainei, am putea face mult mai mult pentru a proteja vieţile dacă forţele aeriene ale vecinilor noştri europeni ar lucra împreună cu avioanele noastre de luptă F-16 şi cu apărarea noastră antiaeriană", a spus el într-un discurs difuzat pe Telegram, cerând "soluţii".

"Dacă această unitate a funcţionat atât de bine în Orientul Mijlociu, ar trebui să funcţioneze şi în Europa", a adăugat el, referindu-se aparent la ajutorul acordat Israelului de către aliaţii săi occidentali pentru a respinge atacurile aeriene recente. "America, Marea Britanie, Franţa şi alţi parteneri au puterea de a ne ajuta să oprim terorismul. Avem nevoie de soluţii", a adăugat el.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Ukrainska Pravda, o hidrocentrală din Kiev a fost lovită şi avariată, dar nu există nicio amenințare de rupere a barajului.

Pe acelaşi subiect

Rusia a lansat peste 100 de rachete și 100 de Shahed

Potrivit acestuia, Rusia a folosit luni peste 100 de rachete şi 100 de drone sinucigaşe, într-unul dintre cele mai mari atacuri din ultimele luni. Ucraina şi-a îndemnat deja aliaţii europeni să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său prin intermediul sistemelor de apărare desfăşurate în Polonia şi România, ţări vecine, pentru a crea un sanctuar în care industriile, infrastructura energetică şi populaţia civilă să fie protejate.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat la sfârşitul lunii mai că nu există "niciun argument juridic, de securitate sau moral care să îi împiedice pe partenerii noştri să doboare rachete ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei de pe teritoriul lor", fără a specifica modalităţile de punere în practică a acestui scenariu. De câteva luni, Volodimir Zelenski le cere partenerilor săi occidentali sisteme suplimentare de protecţie aeriană, dar acestea sosesc doar răzleţ.

15 regiuni ucrainene lovite de Rusia

Cincisprezece regiuni din Ucraina au fost lovite luni de un atac rus "masiv" vizând infrastructurile energetice, a anunţat guvernul ucrainean, care a vorbit despre "răniţi şi morţi", relatează AFP şi Reuters. "Cincisprezece regiuni au fost lovite astăzi de un atac rus masiv. Duşmanul a folosit diferite tipuri de arme: drone, rachete de croazieră, 'Kinjal' (rachete hipersonice - n.r.). Există morţi şi răniţi", a postat prim-ministrul Denis Şmîhal pe contrul său de Telegram.

Potrivit autorităţilor locale, infrastructuri energetice din cel puţin trei regiuni ucrainene au fost lovite în atacul masiv rus de luni dimineaţă. Autorităţile din regiunile Zaporojie, Rivne şi Lvov au anunţat pe Telegram că astfel de infrastructuri energetice au fost lovite în atac.

După atacul masiv de luni dimineaţă, un colaborator al preşedintelui Ucrainei a făcut apel la aliaţii occidentali ai ţării să permită atacuri cu rază lungă de acţiune pe teritoriul rus cu armele livrate de ei. "O astfel de decizie va accelera sfârşitul terorii ruse", a postat pe Telegram şeful administraţiei prezidenţiale Andrii Iermak.

O dronă a ajuns în Polonia

În timpul atacului masiv de luni asupra teritoriului ucrainean, un obiect a pătruns pe teritoriul polonez, a anunţat armata Varşoviei. Prezența sa a fost confirmată de cel puțin trei stații radar, a declarat luni comandantul forțelor armate poloneze, generalul Maciej Klisz. Obiectul a intrat în Polonia la ora 6:43 lângă orașul Chervonogorod şi a dispărut de pe radare după aproximativ 25 km de zbor. Armata poloneză a subliniat că nu este o rachetă, ci cel mai probabil este o aeronavă fără pilot. 

Ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Cezary Tomczyk, a declarat la TVP Info că nu există nicio amenințare pentru cetățeni. A fost lansată o operațiune de căutare a dronei. Autorităţile au trimis la fața locului unități ale Forțelor de Apărare Teritorială şi au ridicat în aer elicoptere. În total, la operațiune iau parte 75 de militari. Armata poloneză a dat asigurări obiectul a fost monitorizat în permanenţă și că era gata să-l doboare. 

 Eram gata să doborâm acest obiect, dar nu a existat identificare vizuală din cauza vremii, a explicat locotenent-colonelul Jacek Goryszewski, purtător de cuvânt al amratei. Pe timp de pace, legea poloneză cere confirmare vizuală pentru a nu doborî un obiect civil. El a adăugat că radarele militare i-au pierdut urma la ora 7:16.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia a atacat Ucraina cu peste 100 de rachete şi 100 de drone. O dronă a ajuns în Polonia. Hidrocentrală din Kiev, avariată