Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Revoluţie în Sri Lanka. Preşedintele a demisionat, oamenii au dat cu artificii în locuinta lui. Casa premierului, incendiată de protestatari

Preşedintele din Sri Lanka şi-a anunţat demisia după ce mii de protestatari i-au ocupat reşedinţa din capitala ţării. La aflarea veştii, oamenii au petrecut cu muzică, dans şi artificii, chiar în locuinţa şefului de stat. Şi premierul a renunţat la funcţie. Casa lui a fost incendiată de protestatari.

de Redactia Observator

la 10.07.2022 , 20:51

Preşedintele Gotabaya Rajapaksa şi-a anunţat demisia la doar câteva ore după ce protestatarii au luat cu asalt clădirea rezidenţială. A fost pretextul perfect pentru o petrecere chiar acolo. Oamenii au cântat la pian, au dansat, şi-au făcut poze în scaunul preşedintelui şi s-au bătut cu perne. Petrecerea a continuat şi în această dimineaţă. Unii au făcut gratare şi au împărţit alimente celor nevoiaşi, alţii s-au apucat de sport în sala de fitness a preşedintelui. Cele câteva milioane de rupii găsite în locuinţă au fost predate poliţiei.

"Oamenii au arătat naţiunii şi comunităţii internaţionale puterea poporului", a declarat Jagath Arnold De Silva, secretar sindicat educaţie. Dacă în reşedinţa preşedintelui s-au dat petreceri, cea a premierului a fost incendiată. Ulterior trei oameni au fost arestaţi. Dinastia Rajapaksa ajunge astfel la final în Sri Lanka după aproape două decenii în care actualul preşedinte şi cei trei fraţi, alături de tatăl lor s-au aflat în poziţii de conducere în ţară, fie în calitate de preşedinte, premieri sau miniştri. Corupţia şi numeroasele împrumuturi din China au dus ţara în faliment. Opoziţia poartă discuţii pentru formarea unui nou guvern. Misiunea noilor lideri nu va fi uşoară. Sri Lanka se confruntă cu o lipsă acută a combustibilului, medicamentelor şi alimentelor. 

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Revoluţie în Sri Lanka. Preşedintele a demisionat, oamenii au dat cu artificii în locuinta lui. Casa premierului, incendiată de protestatari