Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Regina Elisabeta a II-a a trimis flori şi un mesaj la spitalul unde a fost operat prinţul Philip

Marea Britanie i-a omagiat marţi pe cei decedaţi din cauza Covid-19 şi cu această ocazie regina a trimis un buchet de flori, însoţit de un mesaj, pentru spitalul Saint Bartholomew din Londra unde a fost operat prinţul Philip, 99 de ani.

de Larisa Andreescu

la 24.03.2021 , 14:39

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Mesajul a fost adresat spitalului cu ocazia National Day of Reflection, o iniţiativă britanică pentru a-i omagia pe cei decedaţi din cauza coronavirusului, la un an după primul lockdown din Marea Britanie. Un minut de reculegere a fost ţinut în toată ţara, cea mai îndoliată din Europa, cu 126.000 de victime ale Covid-19. 

"În timp ce aşteptăm împreună cu nerăbdare un viitor mai luminos, astăzi ne gândim la durerea şi pierderea atâtor oameni şi familii care continuă să sufereAducem omagiu devotamentului nemăsurat celor care ne-au susţinut pe tot parcursul anului", este mesajul reginei.

Prinţul Philip, internat "din precauţie"

Articolul continuă după reclamă

Ducele de Edingurgh, care va împlini 100 de ani în iunie, a fost internat la spitalul King Edward VII din Londra la mijlocul lui februarie "din precauţie", după ce s-a simţit rău. Buckingham a precizat atunci că această internare nu are legătură cu Covid-19. A fost diagnosticat cu infecţie, potrivit news.ro. Două săptămâni mai târziu, el a fost transferat la spitalul Saint Bartholomew pentru o intervenţie cardiacă, înainte de a reveni la King Edward VII. El a părăsit spitalul pe 16 martie, după o lună. 

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Regina Elisabeta a II-a a trimis flori şi un mesaj la spitalul unde a fost operat prinţul Philip