Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Regele Charles al III-lea le oferă un bonus de 600 de lire angajaților săi cu salarii mici pentru a-i ajuta să facă față facturilor tot mai mari din Marea Britanie

Regele Charles al III-lea oferă personalului plătit cu salarii mici un bonus din propriul buzunar pentru a-i ajuta să supraviețuiască crizei scumpirilor ci care se confruntă Marea Britanie în ultimele luni. The Sun notează că monarhul britanic le-a transmis angajaților săi mai prost plătiți, câteva sute estimează publicația, că vor primi până la 600 de lire în plus pe lângă salariul din această lună.

de Redactia Observator

la 12.11.2022 , 12:32

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și Irlandei de Nord Regele Charles al III-lea oferă un bonus de până la 600 de lire angajaților săi pentru a-i ajuta să facă față facturilor tot mai mari din Marea Britanie - Profimedia

Bonusurile în valoare totală de zeci de mii lire urmează să fie acoperite din veniturile private ale regelui și nu provin din banii contribuabililor, un subiect sensibil pentru britanici în această perioadă.

Acesta va ajuta angajații familiei regale să-și acopere facturile pentru încălzire și să facă față plăților ipotecare suplimentare pe fondul temerilor legate de recesiune. Charles, pe atunci prinț de Wales, a avut discuții private cu experții în timpul verii despre modul în care oamenii obișnuiți vor fi afectați de creșterea prețurilor.

Regele le oferă un bonus angajaților cu salarii mici pentru a-i ajuta să facă față scumpirilor

Articolul continuă după reclamă

"Regele dă bani din propriul buzunar angajaților cu cele mai mici venituri care lucrează pentru casa regală pentru a-i ajuta să facă față crizei actuală. Acest bonus urmează să fie acordat în așa fel încât cei cu salariile cele mai mici să primească cei mai mulți bani", transmite o sursă apropiată de rege.

Pe acelaşi subiect

"Este un efort de a-i ajuta acolo unde este nevoie cel mai mult în cazul angajaților Casei Regale și reflectă realitatea situației economice cu care se confruntă țara", adaugă aceeași persoană.

Astfel, personalul care câștigă mai puțin de 30.0000 de lire pe an va primi bonusul de 600 de lire din partea suveranului pentru a face față problemelor economice cu care Regatul Unit se confruntă în ultima perioadă.

"Regele este foarte conștient de creșterea facturilor de energie cu care se confruntă oamenii și îngrijorat de bunăstarea economică a personalului loial al palatului și e gata să facă tot ce poate", susține sursa citată.

În ceea ce privește persoanele care câștigă ceva mai mult, bonusurile oferite de regele Charles al III-lea ar urma să fie ceva mai mici. Astfel, cei care primesc între 30.000 și 40.000 lire de ani vor primi 400 de lire în plus în pachetul lor de plată. Angajații Casei Regale care sunt plătiți între 40.000 și 45.000 de lire pe an vor primi 350 de lire în plus luna aceasta.

În ceea ce privește persoanele singure și care  în cazare oferite de Casa Regală primesc ajutor de 200 de lire. Potrivit informațiilor publicate în această vară, 491 de angajați cu normă întreagă lucrează la palatele folosite de familia regală, printre care se numără palatele Buckingham, Balmoral și Windsor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Regele Charles al III-lea le oferă un bonus de 600 de lire angajaților săi cu salarii mici pentru a-i ajuta să facă față facturilor tot mai mari din Marea Britanie