Video Reforme masive în China. Planul prin care Xi Jinping va dobândi "putere absolută" la Beijing
Preşedintele Chinei, Xi Jinping se pregăteşte să dezvăluie oficial reformele care îi vor aduce puterea absolută. În cadrul Congresului Naţional al Poporului care va ţine până în data de 13 martie este aşteptat ca Xi să îl înlocuiască pe actualul premier cu unul dintre apropiaţii şi cei mai de încredere oameni ai săi. Liderul de la Beijing a anunţat deja creşterea cheltuielilor militare, dar şi o ţintă economică pentru acest an. La congres vor participa 3.000 de delegaţi.
China trebuie să-şi consolideze capacităţile de producţie şi să fie capabilă să facă singură acest lucru, a afirmat preşedintele chinez Xi Jinping, într-un moment în care ţara sa se confruntă cu presiuni intense din partea SUA şi a aliaţilor lor, relatează luni AFP.
Planul lui Xi Jinping pentru China
"Spun deseori că sunt două lucruri critice care trebuie asigurate: primul este bolul cu mâncare al Chinei", a subliniat liderul chinez la sesiunea anuală a parlamentului, făcând referire la securitatea alimentară. "Al doilea este construirea unui sector de producţie puternic", a adăugat el, conform Agerpres.
"O ţară mare cu 1,4 miliarde de locuitori nu trebuie să conteze decât pe ea însăşi pentru rezolvarea acestor două probleme", a declarat preşedintele chinez. "Pieţele internaţionale nu ne pot proteja", a adăugat acesta.
- Rusia a folosit în Ucraina o nouă armă, în premieră. Kievul spune că ar putea însemna pierderea războiului
- FSB acuză Ucraina că a încercat asasinarea oligarhului rus Konstantin Malofeev. Cine s-ar fi aflat în spatele...
- Consilierul lui Zelenski, mesaj pentru românii care nu vor să sprijine Ucraina: "Trebuie să faceţi o alegere"
Xi Jinping a luat cuvântul duminică la Beijing în faţa deputaţilor din Jiangsu (est), una din provinciile cele mai dezvoltate economic ale ţării. Dezvoltarea domeniilor cheie va permite Chinei să devină "o mare ţară socialistă modernă în toate privinţele", a subliniat el, potrivit Xinhua.
China şi SUA sunt angajate într-o luptă feroce pentru producerea de semiconductori, minicomponente electronice indispensabile funcţionării telefoanelor smart, autoturismelor conectate, dar şi echipamentelor militare, notează France Presse. Invocând o presupusă ameninţare la adresa securităţii sale naţionale, Washingtonul a înăsprit în ultimele luni sancţiunile împotriva producătorilor chinezi de semiconductori, pentru a-i împiedica să se doteze cu tehnologii americane.
Duminică, în deschiderea sesiunii parlamentare anuale care ar trebui să-i ofere lui Xi Jinping un al treilea mandat prezidenţial fără precedent, China a dezvăluit un obiectiv de creştere de "aproximativ 5%" pentru 2023. Potrivit unui proiect de buget prezentat la începutul sesiunii, China intenţionează să-şi majoreze cheltuielile militare cu 7,2% în acest an.
Luni, într-o întâlnire cu delegaţi ai Asociaţiei naţionale democratice chineze a construcţiilor şi Federaţiei industriei şi comerţului din China, Xi a făcut apel la dezvoltarea "sănătoasă şi de înaltă calitate" a sectorului privat.
Astfel, preşedintele chinez a subliniat că Comitetul central al Partidului comunist chinez susţine puternic şi permanent dezvolarea sectorului non-public şi consideră că întreprinderile private şi întreprinzătorii privaţi "aparţin familiei noastre", au consemnat Xinhua şi Reuters.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰