Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia Rusiei, acuzată de SUA că a folosit arme chimice în Ucraina. De ce sunt permise gazele lacrimogene la proteste, dar nu în război

Război în Ucraina. După ce SUA a acuzat Armata Rusă că a folosit în Ucraina arme chimice interzise la nivel internațional, Kremlinul susţine că acuzaţiile sunt nefondate. Ucraina spune că peste 500 de militari au fost tratați pentru expunere la substanțe toxice. Concret, trupele ruse sunt acuzate că au folosit împotriva trupelor ucrainene cloropicrina, o substanță cu efect sufocant, şi gaze lacrimogene. 

de Redactia Observator

la 02.05.2024 , 14:30

Reacţia Rusiei acuzată de SUA că a folosit arme chimice în Ucraina. De ce sunt permise gazele lacrimogene la proteste, dar nu pe front Reacţia Rusiei acuzată de SUA că a folosit arme chimice în Ucraina. De ce sunt permise gazele lacrimogene la proteste, dar nu pe front - Profimedia

Kremlinul a negat joi acuzaţia formulată de SUA potrivit căreia forţele ruse din Ucraina au încălcat o interdicţie internaţională privind folosirea armelor chimice, transmite Reuters. ''Ca de obicei, aceste acuzaţii par complet nefondate", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului le-a transmis reporterilor că Moscova rămâne ataşată obligaţiilor sale în conformitate cu Convenţia privind interdicţia armelor chimice (CIAC).

SUA: Rusia a încălcat interdicția privind folosirea armelor chimice în războiul din Ucraina

Articolul continuă după reclamă

SUA au acuzat miercuri Rusia că a încălcat această convenţie, prin folosirea unui agent chimic, cloropicrina, împotriva trupelor ucrainene şi a unor gaze lacrimogene ca "metodă de război" în Ucraina.  "Utilizarea acestor substanţe chimice nu este un incident izolat şi este probabil motivată de dorinţa forţelor ruse de a îndepărta forţele ucrainene din poziţii fortificate şi de a realiza progrese tactice pe câmpul de luptă", a scris Departamentul de Stat al SUA, citat de Reuters. 

Pe acelaşi subiect

Departamentul american de Stat a învinuit Armata Rusă de folosirea gazelor lacrimogene și a cloropicrinei, o substanță cu efect sufocant, interzisă în război prin convenție adoptată în 1993 și a cărei implementare este urmărită de o organizație special creată în acest sens, mai exact Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice cu sediul la Haga.

Cloropicrina este trecută pe lista substanţelor cu efect sufocant, interzise de către Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Atât SUA, cât și Rusia, au semnat convenția, care impune obligația de distrugere a stocurilor de substanțe chimice interzise.

La începutul lunii aprilie armata ucraineană a acuzat Rusia că a intensificat utilizarea ilegală a unor substanţe chimice (gaze lacrimogene) în timp ce a făcut cele mai mari progrese în estul Ucrainei. Pe lângă cloropicrină, forțele ruse au folosit grenade încărcate cu gaze CS (clorbenzilidenemalonitril) și CN (cloracetofenonă), a mai spus armata ucraineană. Cel puțin 500 de soldați ucraineni au fost tratați pentru expunere la substanțe toxice și unul a fost ucis prin sufocare cu gaze lacrimogene.

De ce sunt permise gazele lacrimogene la proteste, dar nu pe front?

De ce sunt permise gazele lacrimogene la revolte şi proteste, dar nu pe front? În timp ce civilii pot scăpa de gazele lacrimogene lansate pentru controlul protestelor, soldații blocați în tranșee, fără măști de gaze, fie riscă să se sufoce, fie sunt obligaţi să fugă sub foc inamic, explică Reuters. 

Departamentul de Stat al SUA a declarat că va transmite Congresului şi CIAC evaluarea că Rusia a folosit cloropicrină împotriva trupelor ucrainene încălcând convenţia. Departamentul a mai stabilit că Rusia a încălcat interdicția CIAC privind utilizarea gazelor lacrimogene ca metodă de război.

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de încălcarea tratatului în cadrul reuniunilor OIAC, aminteşte Reuters. Dar organizația spune că nu i s-a cerut oficial să deschidă o investigație privind utilizarea substanțelor interzise în Ucraina. Reuters nu a putut verifica în mod independent utilizarea substanțelor chimice interzise de către niciuna dintre tabere. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Reacţia Rusiei, acuzată de SUA că a folosit arme chimice în Ucraina. De ce sunt permise gazele lacrimogene la proteste, dar nu în război