Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacția lui Lavrov la propunerea ca Ucraina să fie reclădită cu rezervele valutare ale Rusiei: UE nu are politică externă

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat marţi în Algeria că Uniunea Europeană ''nu are o politică externă'', ca reacţie la propunerea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, de a confisca rezervele valutare blocate ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 11.05.2022 , 17:04

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

''Borrell nu trebuie să uite că postul său este în diplomaţie şi că el nu este comandant militar. Cred că în viitor acest post de şef al diplomaţiei UE va fi eliminat, ştiut fiind faptul că reflectă poziţia SUA'', a susţinut Lavrov.

Ministrul rus a invocat situaţia din Afganistan, ţară ale cărei active din banca centrală sunt congelate, ''însă (Occidentul) nu foloseşte aceşti bani pentru a reconstrui Afganistanul, care a fost distrus ca urmare a acţiunilor NATO''.

Într-un interviu publicat marţi, Borrell a arătat că ar fi logic ca UE să procedeze la fel cum au făcut Statele Unite cu activele băncii centrale a Afganistanului după ce talibanii au preluat puterea la Kabul. Washingtonul intenţionează să folosească o parte din fondurile afgane blocate pentru a ajuta poporul afgan şi să păstreze restul pentru a acoperi eventuale despăgubiri acordate în procese împotriva militanţilor islamişti acuzaţi de terorism.

Articolul continuă după reclamă

Reacția Rusiei după propunerea lui Borrell

Pe acelaşi subiect

Lavrov a vizitat marţi Algeria, în cadrul unei deplasări care nu a fost anunţată oficial, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Uniunea Sovietică a fost prima ţară care a stabilit relaţii diplomatice cu Algeria după ce acest stat şi-a declarat independenţa în 1962.

Ultima vizită a lui Lavrov în Algeria a avut loc în 2019, iar cea mai recentă reuniune dintre şefii celor două diplomaţii s-a produs la începutul lunii aprilie la Moscova.

Lavrov a sosit miercuri în Oman, într-o vizită oficială neanunţată, unde urmează să aibă întrevederi cu înalţi oficiali ai acestei ţări din Golful Persic, a informat agenţia de ştiri oficială ONA, citată de EFE. Ultima vizită a lui Lavrov în Oman a avut loc în 2016. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Reacția lui Lavrov la propunerea ca Ucraina să fie reclădită cu rezervele valutare ale Rusiei: UE nu are politică externă