Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Războiul din Ucraina atinge un moment crucial: trei scenarii posibile. Care va fi următoarea mutare a lui Putin

Serviciile de informații și analiștii militari din Occident au ajuns la concluzia că războiul din Ucraina a ajuns într-un moment critic, care ar putea influența evoluția războiului pe termen lung. S-a ajuns în această situație pe măsură ce Rusia își întărește atacurile de artilerie în estul țării, iar ucrainenii consumă tot mai multă muniție din perioada sovietică și cer aliaților occidentali să le trimită mai multe arme, notează CNN.

de Adrian Popovici

la 15.06.2022 , 16:34

Analiștii consideră că războiul din Ucraina a ajuns într-un punct de critic. Trecerea la armele occidentale durează prea mult pentru unele unități ale armatei ucrainene, așa că sunt preferate armele din epoca sovietică. - Profimedia

Lloyd Austin, secretarul american al apărării, urmează să conducă un grup de lucru în care vor participa aproape 50 de țări pentru a discuta despre situația din Ucraina. În plus, SUA ar urma să facă un nou anunț legat de ajutoarele militare pe care le oferă în acest război, asta pe fondul îngrijorării oficialilor ucraineni că occidentalii nu mai sunt la fel de implicați ca la începutul războiului.

"Cred că suntem pe cale să ajungem în punctul în care o parte sau alta va avea succes", a declarat un înalt oficial NATO. "Fie rușii vor ajunge la Slaviansk și Kramatorsk, fie ucrainenii îi vor opri acolo. Și dacă ucrainenii sunt capabili să țină linia frontului, în fața trupelor inamice, asta va face diferența."

Trei scenarii pentru viitorul războiului

Articolul continuă după reclamă

Situația din prezent poate duce la trei scenarii posibile, sunt de părere oficialii occidentali. Un prim scenariu presupune că Rusia va continua să acapareze teren în estul Ucrainei, chiar dacă într-un ritm lent. Modul în care se poartă luptele acum deschide și perspectiva unui impas care se va întinde pe mai multe luni sau chiar ani și care are potențialul să ducă la pierderi umane și materiale importante.

Pe acelaşi subiect

În acelați timp, un război care se prelungește creează premisele unor probleme economice globale.

Cel de al treilea scenariu, și cel mai improbabil după cum estimează analiștii, implică o schimbare a atitudinii Kremlinului. Mai exact, Vladimir Putin ar putea să își modifice obiectivele invaziei și, pe baza acestora, să-și declare victoria, într-o încercare de a negocia o încetare a ostilităților.

Dacă Rusia este capabilă să-și consolideze pozițiile sale în est, oficialii americani se tem din ce în ce mai mult că Vladimir Putin ar putea, în cele din urmă, să poată folosi aceste teritorii ca punct de pornire a unei campanii care să vizeze întreaga Ucraina.

"Sunt sigur că dacă Ucraina nu este suficient de puternică, vor merge mai departe", a avertizat marți Volodimir Zelenski, în încercarea de a determina Occidentul să-i trimită mai multe arme cât mai repede. "Le-am arătat puterea noastră. Și este important ca această forță să fie demonstrată împreună cu noi și de partenerii noștri occidentali."

După cum subliniază un oficial al administrației Biden, chiar dacă Rusia ocupă porțiuni tot mai extinse din Donbas, asta nu înseamnă că soarta războiului nu se poate schimba, mai ales dat fiind faptul că ambele părți se bazează acum pe atacurile de artilerie care  produc pierderi importante.

Unele estimări indică faptul că Rusia și-ar fi pierdut aproximativ o treime din trupele de la sol, iar serviciile secrete americane sunt de părere că armata rusă nu va reuși să obțină victorii decisive și să își consolideze poziția fără o mobilizare generală a populației. Deși ar debloca evoluția conflictului, o astfel de mișcare ar putea fi periculoasă pentru Putin, iar el este reticent să o folosească.

Soarta Donbasului va fi decisă de luptele din Severodonețk și Lisichansk

Pentru moment, luptele sunt concentrate în Severodonețk și Lisichansk , cu precizarea că ucrainenii sunt aproape încercuiți în primul oraș. Occidentalii cred că armata Kievului are șanse mai bune de a apăra cel de al doilea oraș, dar sunt rapoarte care indică faptul că rușii au început să oprească rețelele de aprovizionare.

Oficialii americani insistă că armele continuă să fie trimise în Ucraina. Dar rapoartele locale privind lipsa armelor au ridicat întrebări cu privire la eficiența liniilor de aprovizionare. Ucrainenii cer acum nu doar sisteme de artileria grea, ci și alte provizii de bază, cum ar fi muniția.

Ucraina se află într-o situație critică și asta deoarece rămâne fără armele și munițiile din perioada sovietică, iar opțiunile de refacere a stocurilor sunt din ce în ce mai limitate. În plus, tranziția la armele occidentale, care respectă standardele NATO, complică situația și asta deoarece pregătirea soldaților necesită timp și reduce efectivele de pe front. Din această cauză, uneori, trupele Kievului aleg să nu folosească ajutoarele militare primite din Vest.

Deși SUA are o imagine clară a pierderilor de pe câmpul de luptă suferite de ruși, au avut probleme, încă de la început, legate de evaluare puterii de luptă a Ucrainei. Oficialii au recunoscut că americanii nu au o imagine clară a poziției armelor occidentale sau a modului în care acestea sunt utilizate odată ce trec granița. Din această cauză, evaluările pe baza cărora sunt trimise ajutoare militare au de suferit.

Pe lângă modul în care sunt folosite armele occidentale, serviciile secrete din Vest au probleme legate și de evaluarea modului în care luptă armata ucraineană, asta pe măsură ce războiul continuă, pierderile se adună și pe câmpul de luptă ajung tot mai mulți civili recrutați la începutul conflictului.

Planurile lui Putin, o altă necunoscută

Vladimir Putin este un personaj cheie al acestui conflict, iar înțelegerea motivelor și acțiunilor sale ar putea duce la identificarea unor scenarii legate de finalul acestui război. Din nefericire, susțin serviciile de informații, liderul de la Kremlin nu dă semne că ar fi dispus să renunțe la invazia asupra Ucrainei.

"În ceea ce privește obiectivele strategice pe care Putin le-ar avea în ucraina, nu văd semne că acestea s-au schimbat", a declarat un oficial NATO. "Putin încă mai crede că, în cele din urmă, va fi victorios și va controla fizic sau va obține o formă de control politic asupra Ucrainei."

Și chiar dacă Putin nu dă semne că ar fi dispus să își schimbe poziția față de Ucraina, același lucru nu poate fi spus și despre occidentali. Mai exact, multe țări care au trimis arme încep să își facă griji în ceea ce privește stocurile proprii, iar inflația și criza energiei afectează profund cetățenii acestor state, ceea ce mută atenția publicului de la război la problemele de zi cu zi.

"Există un anumit sentiment de complezență care pare să fi căzut peste partenerii noștri occidentali că livrările de arme pe care le-au trimis în Ucraina sunt suficiente pentru a câștiga războiul", a declarat Damien Magrou, purtător de cuvânt al Legiunii internaționale pentru apărarea Ucrainei, în timpul unei conferințe de presă. Acesta a subliniat că situația nu este așa și că ajutoarele de până acum nu sunt nici pe departe îndeajuns pentru a înfrânge Rusia.

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Războiul din Ucraina atinge un moment crucial: trei scenarii posibile. Care va fi următoarea mutare a lui Putin