Foto ''Războinic în numele orfanilor.'' Tată altruist, executat în faţa familiei neajutorate. Bărbatul şi-a dedicat viaţa copiilor ucraineni cu nevoi speciale
Serge Zevlever, în vârstă de 62 de ani, era un erou în Ucraina, chiar înainte ca bombele să înceapă să cadă asupra națiunii aflate sub asediu. Acum, bărbatul însuși a devenit una dintre victimele tragice din războiul lui Putin.
O revărsare de omagii s-a răspândit pe rețelele de socializare pe măsură ce s-a dus vestea că cetățeanul ucrainean din St. Louis, care a ajutat sute de familii americane să adopte copii ucraineni, a fost ucis de un lunetist, chiar în fața unui adăpost din Kiev, săptămâna trecută.
Familia a privit neputincioasă cum bărbatul este ucis cu sânge rece de un lunetist
Zevlever, soția lui și fiul vitreg căutau protecție lângă clădirea lor de apartamente, când s-a oferit voluntar să verifice de ce este agitație în zonă. Odată ieşit, bărbatul a fost împușcat în piept de un lunetist cecen care lupta pentru Rusia, în timp ce membrii familiei îl priveau neajutoraţi.
Fiica sa cea mare, Alisa Sander, a declarat: ''A ieșit să vadă dacă era sigur pentru toți ceilalți, dar ei își îndreptau armele chiar spre locul în care se adăposteau oamenii. La acea vreme, credeam că nimeni nu atacă civili. Dar acest lucru nu este adevărat. A fost cea mai mare nedreptate. Tatăl meu a fost un om cu un suflet atât de frumos''.
În ultimii 30 de ani, Zevlever și-a împărțit timpul între St. Louis, unde locuiesc ambele fiice, și Ucraina, ajutând la aranjarea adopțiilor pentru mii de copii cu dizabilități. În Ucraina, copiii cu dizabilități care nu sunt adoptați până la vârsta de cinci ani sunt transferați pentru a trăi restul zilelor într-o instituție de psihiatrie pentru adulți. Din anii 1990, când Zevlever a imigrat din Uniunea Sovietică, el a ajutat sute de familii americane să adopte orfani ucraineni cu nevoi speciale.
În deceniile pe care le-a dedicat misiunii sale, Zevlever a lucrat neobosit pentru a găsi acestor copii un cămin înainte să atingă limita de vârstă. ''Tatăl meu știa ce s-ar întâmpla dacă acești copii nu ar fi fost luați și nu li se va oferi o casă bună. El a luptat pentru acei copii'', a spus Alisa pentru Fox2Now. Familiile îl numesc pe Zevlever ''un războinic în numele orfanilor'' și spun că el a facilitat peste 3.500 de adopții, conform Daily Mail.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰