Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Război Rusia - Ucraina, ziua 91 LIVE TEXT. Doi morți și 7 răniți după bombardamentele din Harkov. Ucraina denunţă pasivitatea NATO şi salută acţiunile UE

Război Rusia - Ucraina, ziua 91 LIVE TEXT. Invazia Ucrainei de către Rusia a oprit efectiv tot comerțul maritim în porturile ucrainene, conform informațiilor declasificate de către SUA, blocând exporturile de cereale și riscând să cauzeze o criză alimentară globală. Șeful Programului Alimentar Mondial al ONU i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să redeschidă porturile din Ucraina pentru exporturi, pentru a preveni ca oamenii din întreaga lume să moară de foame. Între timp, se crede că bilanțul morților din Mariupol este de cel puțin 22.000 de persoane, potrivit unui oficial, citat de CNN. Forțele ucrainene s-au retras din oraşul contestat Svitlodarsk, iar Lyman, un alt oraş din nordul regiunii Doneţk, este sub foc constant. Rusia a instituit o ''blocadă efectivă'' în zona de nord a Mării Negre, potrivit unui oficial american care a furnizat o hartă desecretizată a regiunii, sub rezerva anonimatului. 

de Redactia Observator

la 25.05.2022 , 22:49

  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 1-50, aici
  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 51 - prezent, aici

21.50: Emiterea unor paşapoarte ruse în sudul Ucrainei, un plan de ”subjugare” a poporului ucrainean, denunţă SUA

Statele Unite denunţă miercuri decizia Rusiei de a facilita emiterea unor paşapoarte ruse unor locuitori din sudul Ucrainei drept o încercare de ”subjugare” a populaţiei asupra căreia deţine controlul, relatează AFP, citat de news.ro. Acest plan este ”o tactică a Rusiei de subjugare a poporului ucrainean, de a-şi impune voinţa cu forţa”, denunţă într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american Ned Price. Statele Unite ”resping cu forţă” un astfel de plan, subliniază el.

Articolul continuă după reclamă

UPDATE 21:20 Ucraina denunţă pasivitatea NATO şi salută acţiunile Uniunii Europene

Pe acelaşi subiect

Administraţia Volodimir Zelenski a acuzat, miercuri, Alianţa Nord-Atlantică de pasivitate în contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina, lăudând în schimb mobilizarea Uniunii Europene, notează Mediafax. "Noi percepem NATO ca fiind o alianţă, ca o instituţie care stă de-o parte şi care nu face efectiv nimic", a afirmat ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Dmitro Kuleba a precizat că, înaintea lansării invaziei militare ruse, Ucraina considera NATO ca fiind o "putere", iar Uniunea Europeană drept o organizaţie care "exprima preocupări". "Dar războiul a adus căderea măştilor. Observăm decizii revoluţionare luate de Uniunea Europeană, decizii la care nu ne aşteptam", a subliniat Dmitro Kuleba, precizând că Ucraina are ca prioritate acum aderarea la Uniunea Europeană, deşi în Constituţia ucraineană sunt menţionate aspiraţiile "euro-atlantice".

UPDATE 21:00 Oficial ucrainean: doi morți și șapte răniți în urma bombardamentelor din regiunea Harkov

Două persoane au fost ucise miercuri în timpul unui bombardament al rușilor în regiunea Harkov, potrivit oficialilor ucraineni, citați de CNN. Oficialii regionali din Ucraina spun că două persoane au fost ucise în timpul bombardamentele rusești asupra orașului Balakliya, care se află pe linia frontului în regiunea Harkov. Nataliya Popova, un consilier al șefului Consiliului Regional din Harkov, a declarat că șapte persoane au fost rănite în bombardamentele de miercuri, inclusiv un copil care se află în stare critică. Balakliya se află la nord-vest de Izium, care este ocupat de forțele rusești și a devenit platforma acestora pentru atacuri în sudul regiunii Donețk.

UPDATE 18.23: Rusia anunţă o reluare a activităţilor portului ucrainean Mariupol, la o lună după ce a anunţat că l-a cucerit

Rusia anunţă miercuri că portul Mariupol, în sudul Ucrainei, şi-a reluat activităţile, după ce a fost deminat, la o lună după ce Moscova a anunţat cucerirea acestui oraş strategic, relatează AFP, citat de news.ro. Portul Mariupol, situat la Marea Azov, care comunică cu Marea Neagră, era înainte de invazia ordonată de Kremlin la 24 februarie cel de-al doilea cel mai important port civil din Ucraina, după portul Odesa.

El permitea exportarea în masă a uriaşei producţii ucrainene de cereale, de-acum blocată în ţară, din cauza războiului, ceea ce alimentează temeri cu privire la izbucnirea unei crize alimentare mondiale. ”S-au încheiat operaţiunile de deminare şi de demilitarizare a portului (Mariupol), care a început să funcţioneze în mod regulat”, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov. Armata rusă a anunţat marţi că a deminat 1,5 milioane de metri pătraţi ai suprafeţei portului, dar şi 18 cheiuri şi 32 de nave.

UPDATE 18.18: Vladimir Putin a vizitat pentru prima dată, de la începutul războiului, soldaţii ruşi răniţi pe frontul din Ucraina

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a vizitat soldaţii ruşi răniţi pe frontul din Ucraina. Este pentru prima dată de la începutul războiului când preşedintele rus face un asemenea gest. Cel puţin la nivel public, pentru că reprezentanţii Kremlinului au refuzat în mod constant să precizeze dacă Vladimir Putin a mai făcut astfel de vizite şi în trecut. De fiecare dată când presa internaţională a solicitat un punct de vedere pe marginea acestui subiect, Kremlinul s-a limitat la a spune că "un anunţ în acest sens va fi făcut când va veni momentul". Se pare că acest moment a venit pentru că reţelele de socializare oferă cu generozitate imagini cu Vladimir Putin în vizită la unul dintre spitalele din Moscova.

UPDATE 17.55: Vladimir Putin a semnat un nou decret. Ucrainenii: "Transformă ocupația în anexare"

Vladimir Putin accelerează procesul de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunile ocupate de ruşi Herson și Zaporojie. Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat miercuri un decret prin care se simplifică procesul de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunile Herson și Zaporojie, ocupate de ruși, relatează The Guardian.  Decretul extinde un sistem disponibil din 2019 pentru rezidenții din zonele controlate de separatiștii susținuți de ruși în regiunile Donețk și Lugansk pentru a obține cetățenia și pașapoartele ruse. Solicitanții nu trebuie să fi locuit în Rusia, nu trebuie să prezinte dovezi de fonduri suficiente sau să treacă un test de limba rusă.

UPDATE 17.15:  Putin accelerează procesul de acordare  a cetățeniei ruse locuitorilor din Herson și Zaporojie

Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care se simplifică procesul de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunile Herson și Zaporojie, ocupate de ruși, relatează The Guardian. Decretul extinde un sistem disponibil din 2019 pentru rezidenții din zonele controlate de separatiștii susținuți de ruși în regiunile Donețk și Lugansk pentru a obține cetățenia și pașapoartele ruse. Solicitanții nu trebuie să fi locuit în Rusia, nu trebuie să prezinte dovezi de fonduri suficiente sau să treacă un test de limba rusă. Regiunea de sud a Hersonului se află sub controlul deplin al trupelor ruse, în timp ce regiunea de sud-est Zaporojie este controlată parțial de Moscova. Moscova a spus că ambele regiuni ar putea deveni parte a Rusiei. Deputatul ucrainean Ivanna Klympush-Tsintsadze susţine că decretul lui Putin "transformă ocupația în anexare" și a acuzat forțele ruse că „ mai întâiau distrus, apoi ne-au furat teritoriile și oamenii".

UPDATE 17.15: Severodonetsk este bombardat continuu

Situaţia de pe teren în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, unde armata rusă a făcut progrese în ultimele zile, "se înrăutăţeşte din oră în oră", a declarat marţi guvernatorul regional Serhii Gaidai, notează AFP. "Situaţia este foarte dificilă şi, din păcate, nu face decât să se agraveze. Se înrăutăţeşte din zi în zi, din oră în oră", a spus el într-o înregistrare video postată pe canalul său Telegram.

"Bombardamentele sunt din ce în ce mai intense" şi "armata rusă a decis să distrugă complet Severodoneţk", un oraş strategic la nord-vest de Lugansk, a adăugat guvernatorul. Severodoneţk "este pe cale de a fi şters de pe faţa Pământului", a comentat el, calificând situaţia "aproape critică".

Vineri, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a afirmat că cucerirea regiunii Lugansk a fost "aproape încheiată". Ruşii au înconjurat acolo Severodoneţk şi Lisiceansk, două localităţi despărţite de un râu şi care constituie ultimul bastion al rezistenţei ucrainene.

"Suntem ca Mariupol", un port din sud-estul Ucrainei devastat de săptămâni de bombardamente ruse şi de lupte intense cu armata ucraineană, a comparat marţi guvernatorul regional Serhii Gaidai. Potrivit acestuia, regiunea Lugansk "face toate eforturile pentru ca (ruşii) să nu poată progresa" din estul ţării, în special spre oraşul simbol Sloviansk, cucerit de Kiev de la separatiştii pro-ruşi în 2014.

"De astăzi, putem spune că (ruşii) încearcă să realizeze un atac la scară largă", a subliniat Serhii Gaidai. Înainte de a adăuga: "Şi în regiunea Doneţk, situaţia a devenit mult mai complicată" pentru armata ucraineană. 

UPDATE 17.10: Maria Zakharova critică planul de pace al Italiei: Dacă ei cred că Rusia va folosi un plan occidental, atunci nu au înțeles mare lucru

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, a declarat că planul de pace propus de Italia este o „fantezie”, relatează Reuters. "Nu puteți furniza Ucrainei arme cu o mână și să veniți cu planuri pentru o rezolvare pașnică a situației cu cealaltă. Dacă ei cred că Federația Rusă va folosi un plan occidental, atunci nu au înțeles mare lucru." Marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova nu a primit încă planul de pace 

UPDATE 16.50:  Rusia spune că va permite plecarea navelor de alimente din Ucraina, dacă îi sunt ridicate sancțiunile

Rusia este pregătită să ofere un coridor umanitar pentru navele care transportă alimente din Ucraina în schimbul ridicării unor sancțiuni, a spus viceministrul rus de externe Andrei Rudenko. Porturile Ucrainei de la Marea Neagră sunt blocate de când Rusia a invadat Ucraina. Peste 20 de milioane de tone de cereale sunt blocate în silozuri în țară. 

"Am afirmat în mod repetat în acest sens că o soluție la problema alimentară necesită o abordare cuprinzătoare, inclusiv ridicarea sancțiunilor care au fost impuse exporturilor și tranzacțiilor financiare din Rusia", a spus Rudenko, potrivit Reuters. "Și necesită, de asemenea, deminarea de către partea ucraineană a tuturor porturilor în care sunt ancorate nave. Rusia este pregătită să ofere coridorul umanitar necesar, ceea ce face în fiecare zi”.

UPDATE 16.40: Volodimir Zelenski denunţă lipsa de unitate a ţărilor occidentale

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri  lipsa de "unitate" a ţărilor occidentale în faţa războiului declanşat de Rusia în Ucraina cu peste trei luni în urmă, transmite AFP "Întrebarea mea este: există unitate în practică (în Occident, n.red.)? Nu văd asta", şi-a exprimat regretul şeful statului ucrainean în intervenţia sa, prin legătură video, într-o conferinţă organizată de Fundaţia Victor Pinciuk în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, afirmând că este "nevoie de sprijinul unei Europe unite".

"Există unitate pe subiectul aderării Suediei şi a Finlandei la NATO? Nu. Aşadar este Occidentul unit? Nu", a argumentat Zelenski. El a făcut un apel la solidaritate între occidentali. "Punctul nostru forte era unitatea în interiorul ţării şi acum asta depinde de unitatea Occidentului, pentru a fi puternic şi a susţine ferm Ucraina. Vom avea avantaj asupra Rusiei atunci când vom fi toţi cu adevărat uniţi", a subliniat preşedintele ucrainean.

Volodimir Zelenski s-a declarat recunoscător faţă de omologul său american Joe Biden, pentru un nou ajutor financiar în valoare de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Pe de altă parte, el a promis că ţara sa nu va ceda teritorii în schimbul păcii. "Ucraina va lupta până când îşi va recupera întregul teritoriu", a spus Zelenski.

El s-a declarat pregătit pentru negocieri cu Rusia dacă aceasta se retrage în zonele în care se afla înaintea începerii războiului în februarie, precizând că va discuta doar cu preşedintele Vladimir Putin. "Pot vorbi doar cu preşedintele în mod direct, fără intermediari, fără mediatori", a accentuat preşedintele Zelenski, în opinia căruia în prezent Rusia nu negociază în mod serios.

UPDATE 16.30: Ruşii resping planul de pace al Italiei: "E în interesul NATO"

Italia a prezentat, săptămâna trecută, un plan de pace în patru puncte, între Rusia și Ucraina. Însă propunerile italienilor au fost aspru criticate de fostul președinte rus Dmitri Medvedev, care susține că soluțiile se bazează pe zvonuri citite în "ziarele de provincie" și știri false, potrivit TASS. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al președinției ruse a spus marţi că Moscova nu a primit încă planul de pace propus de Italia referitor la Ucraina, dar speră să îi fie transmis prin canale diplomatice. Ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, a prezentat liniile generale ale planului săptămâna trecută şi a spus că a discutat cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în timpul unei vizite la New York.

UPDATE 15.25: Fără limită de vârstă în armata rusă, a decis Duma de Stat

Parlamentul rus a adoptat miercuri legea care elimină limita de vârstă pentru înrolarea în armată, în plină ofensivă a trupelor ruse în Ucraina, scrie Agerpres. Legea, iniţiată de partidul preşedintelui Vladimir Putin, Rusia Unită, a fost votată în prima, a doua şi a treia lectură în Duma de Stat, camera inferioară, şi apoi de Senat. 'Trebuie să consolidăm forţele armate şi să ajutăm Ministerul Apărării. Comandantul nostru suprem face totul pentru a asigura că forţele noastre armate înving, şi noi trebuie să ajutăm'', a spus preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin. ''Adoptarea acestui proiect de lege va permite atragerea în armată a experţilor din domenii căutate'', a declarat la rândul său iniţiatorul proiectului de lege, Andrei Kartapolov.

UPDATE 15.22: Rusia va lua în calcul un schimb de prizonieri doar după ce îi va judeca pe cei luaţi ostateci de la Azovstal

Rusia urmează să examineze problema unui schimb de prizonieri cu Ucraina după o judecare a prizonierilor ucraineni, anunţă miercuri adjunctul ministrului rus de Externe Andrei Rudenko, relatează AFP, citat de news.ro. ”Vom examina toate acestea după ce cei care s-au predat vor fi judecaţi şi se va pronunţa un verdict”, anunţă Rudenko, citat de agenţiile ruse de presă. ”Înainte de asta, negocieri cu privire la un schimb de deţinuţi sunt premature”, subliniază el. Ultimii apărători ucraineni ai oraşului strategic Mariupol, baricadaţi timp de săptămâni de zile în imensa oţelărie Azovstal, s-au predat ruşilor săptămâna trecută.

UPDATE 14.30: ISW: Aviația rusă a bombardat sever mai multe zone din Donbas.  Rușii încearcă încercuiri mai mici

Rușii au abandonat cel mai probabil planurile de a încercui formațiuni ucrainene mari în estul Ucrainei, scrie Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War) în analiza de astăzi. Încearcă în schimb să asigure încercuiri mai mici și să se concentreze asupra orașului Severodonețk. Această schimbare strategică permite progrese treptate, dar cu prețul abandonării mai multor linii de avans și cel al renunțării la planul Kremlinui de a încercui complet forțele ucrainene în estul țării. Rușii au retras mai multe grupuri tactice de batalion de la Harkov și Izium pentru a fi concentrate la Severodonețk. 

Rușii vor continua eforturile de a încercui cele două orașe Severodonețk și Lisichansk cel puțin dinspre sud, concentrându-se cel mai probabil pe întreruperea ultimei autostrăzi care leagă Severodonețk și  Lisichansk de restul Ucrainei. Pe 24 mai rușii au atacat  orașul Lîman pentru o încercuire a trupelor ucrainene la nord-vest de Severodonețk. Canalele militare pro-ruse au confirmat noua strategie: rușii au abandonat atacurile către Slaviansk și Barvinkove în favoarea bătăliei pentru Severodonețk. Șeful Republicii Populare Donețk (DNR), Denis Pușilin, a anunțat ieri că forțele ruse au ocupat jumătatea de nord a orașului Lîman, ISW a putut confirma în mod independent afirmațiile lui Pușilin. Videoclipurile postate pe rețelele de socializare demonstrează că forțele ruse au bombardat puternic Lîmanul pe 23 mai, în pregătirea unui atac asupra orașului.

Forțele ruse au lansat atacuri la sol asupra unor localități situate la aproximativ 20 km sud-vest de Severodonețk, dar nu au ajuns în oraș. Ministerul Apărării din Marea Britanie a estimat că rușii sunt la aproximativ 25 km de Severodonețk pe care l-ar putea încercui în zilele următoare. Însă rușii se vor chinui să captureze orașul, iar asalturile rusești pe teren urban în orașe importante nu prea au avut succes pe parcursul războiului.

Ucrainenii efectuează cel mai probabil retragere controlată la sud-vest de Popasna, lângă Bakhmut, pentru a proteja liniile de aprovizionare împotriva ofensivelor rusești, spre Bakhmut și Severodonețk. Autoritățile ruse din Mariupol au anunțat că vor organiza procese pentru crime de război pentru ucrainenii care s-au predat la Azovstal. Asta arată un efort de a consolida controlul asupra orașului și de a sprijini discursul fals al Kremlinului referitor la crimele ucrainene. În nord, forțele ruse încearcă să recupereze localitatea Ternova de lângă Harkov și încearcă să stabilizeze pozițiile defensive în apropierea graniței cu Rusia împotriva unei contraofensive ucrainene.

Statul Major ucrainean susține că trupele ruse din Crimeea formează rezerve, iar un purtător de cuvânt al Administrației Militare Odessa a declarat că rușii desfășoară sisteme de rachete S-400 în nord-vestul Crimeei. Bloggerul militar rus Alexander Juchkovsky a numit situația din Zaporojie ”deplorabilă” și că presiunea artileriei ucrainene a fost eficientă în încetinirea mișcărilor trupelor rusești.

În Donbas, mai mulți militari din milițiile așa-numitei Republici Populare Donețk au lansat un apel public către liderul Denis Pușilin, în care susțin că au fost forțați să intre în operațiuni de luptă fără sprijin adecvat, gest ce arată o demoralizare tot mai mare în rândul forțelor ruse și a celor proxy din Lugansk și Donețk.

UPDATE 14.00: Lituania va livra Ucrainei 20 de vehicule blindate de tip M113, 10 camioane militare şi 10 vehicule de deminare

Lituania va livra 20 de vehicule blindate de tip M113, 10 camioane militare şi 10 vehicule de deminare, ''cu scopul de a sprijini în continuare apărarea împotriva Rusiei'', a declarat miercuri ministrul lituanian al Apărării, Arvydas Anusauskas, relatează CNN. Ajutorul militar se ridică la 15,5 milioane de euro, potrivit Reuters.

UPDATE 13.00: Zelenski spune că va vorbi cu Putin doar după ce președintele rus iese din ''bula de realitate alternativă''

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că va vorbi cu Vladimir Putin abia după ce președintele rus va reveni în ''lumea reală''. ''Odată ce președintele este pregătit să-și lase bula de realitate alternativă pentru lumea reală și să ne vorbească, - înțelegeți că o mulțime de oameni sunt uciși, inclusiv civili - poate atunci, va înțelege că ar trebui să vorbim și să punem la cale sfârșitul acestui război pe care l-a început'', a specificat Zelenski. 

Nu este prima dată când liderii mondiali îl acuză pe Putin că nu este în contact cu realitatea atunci când vine vorba de motivele pentru care a pornit războiul din Ucraina. Putin a spus că invazia Kremlinului a început ca să îi protejeze pe vorbitorii de limbă rusă de genocidul din mâna ''neonaziştilor'', în ciuda lipsei oricăror dovezi concrete. 

Serviciile de informații americane au evaluat în martie că consilierii lui Putin nu îl informau în mod corespunzător despre starea războiului, inclusiv despre eșecurile timpurii ale Rusiei pe câmpul de luptă, conform CNN. 

UPDATE 12.30: Retailerul britanic Marks & Spencer iese de pe piața din Rusia

Retailerul britanic Marks & Spencer (M&S) a anunțat că va ''ieși complet'' din Rusia, în lumina invaziei Ucrainei de către Moscova: ''M&S este o afacere condusă de valori; prin urmare, ca urmare a invaziei Ucrainei, am încetat livrările către Rusia pe 3 martie 2022'', a spus compania într-un raport anual, citat de CNN. 

M&S este cel mai recent exemplu dintr-o listă lungă de afaceri care au abandonat sau care şi-au redus operațiunile în Rusia. Luni, Starbucks a declarat  că ''a luat decizia de a ieși și de a nu mai avea o prezență pe piață''. Săptămâna trecută, McDonald's a declarat că renunţă la afacerea din Rusia, după ce a funcționat mai bine de 30 de ani în regiune.

UPDATE 12.10: Rusia, pregătită să asigure un coridor umanitar navelor care transportă alimente pentru a părăsi Ucraina, potrivit presei ruse

Rusia este pregătită să asigure un coridor umanitar navelor care transportă alimente pentru a părăsi Ucraina, a declarat ministrul adjunct de Externe Andrei Rudenko, citat de agenţia de ştiri rusă Interfax, potrivit Reuters.

Rusia va discuta despre posibilitatea de a organiza un schimb de prizonieri cu Ucraina, după ce prizonierii care s-au predat vor fi condamnaţi, a mai afirmat ministrul adjunct de Externe Rudenko. Oficialii ruşi şi cei separatişti au precizat că unii dintre prizonierii care s-au predat ar trebui să fie judecaţi pentru crime de război.

UPDATE 11.35: Zelenski: Situația din Donbas este ''extrem de dificilă''

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit situația din Donbas ''extrem de dificilă'' , asta după ce a susținut că o aprovizionare regulată cu arme a Ucrainei a fost cea mai bună strategie pentru a menține stabilitatea globală.

Vorbind în timpul discursului său, Zelenski a spus că ''puterea [întreaga] a armatei ruse a fost aruncată [în Donbas] pentru a ataca''. ''Ocupanții vor să distrugă tot ce există acolo'', a declarat el, referindu-se la un grup de orașe situate în estul Ucrainei, conform BBC

UPDATE 10.40: Atacuri rusești cu rachete asupra regiunilor Zaporojie şi Dnipropetrovsk, spun oficialii ucraineni

Oficialii ucraineni au raportat miercuri atacuri cu rachete rusești asupra regiunii Dnipropetrovsk și a regiunii Zaporojie, care au cauzat pagube mari în special în orașul Zaporojie.  Armata rusă a lansat miercuri patru rachete de croazieră, se arată într-un comunicat al Consiliului Regional. O rachetă a fost doborâtă de apărarea antiaeriană a orașului, conform CNN

Într-o actualizare, a fost adăugat că cel puțin o persoană a fost ucisă și alte trei au fost rănite, iar 62 de clădiri au fost avariate în zonele rezidențiale din Zaporojie.

UPDATE 09.55: Premierul polonez: Trebuie să facem totul pentru a opri războiul din Ucraina

Premierul polonez Mateusz Morawiecki i-a cerut marţi comunităţii internaţionale să ''facă tot ce poate pentru a stopa războiul'' din Ucraina, relatează thenews.pl. ''Fiecare lider are responsabilitatea de a cere acelei conştiinţe să acţioneze'', a declarat Morawiecki în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.

El a descris acţiunile militare ale forţelor ruse în Ucraina drept ''o maşină de distrugere sistematică, organizată''''Aşa cum, acum peste 30 de ani, Occidentul a întins o mână de ajutor Poloniei după căderea comunismului, astăzi este datoria noastră să întindem o mână Ucrainei'', a accentuat şeful executivului polonez.

UPDATE 09.00: Zelenski: Furnizarea de arme către Ucraina este cea mai bună investiţie în menţinerea stabilităţii în lume

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski afirmă, în mesajul zilnic adresat poporului, că furnizarea de arme grele către Ucraina este cea mai bună investiţie în menţinerea stabilităţii în lume şi prevenirea multor crize severe pe care Rusia încă le planifică sau le-a provocat deja. El anunţă că la sfârşitul lunii mai, va avea loc o reuniune importantă a Consiliului European privind asistenţa pentru Ucraina.

Şeful statului a mai declarat că ''este recunoscător tuturor partenerilor Ucrainei, dar subliniază din nou şi din nou: cu cât acest război durează mai mult, cu atât mai mare va fi preţul protejării libertăţii nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru întreaga lume liberă''

UPDATE 08.00: Consilier primar: Mariupol este un oraş al fantomelor, bilanţul ajunge la 22.000 de morţi în cele 3 luni de la declanşarea războiului

''Mariupol este acum un oraş al fantomelor'', a declarat marţi un consilier al primarului oraşului-port ucrainean Mariupol, Petro Andriushchenko, citat de CNN. El a spus că locuitorii nu se pot deplasa liber, fiind necesare permise speciale pentru orice mişcare în interiorul oraşului. Oficialii primăriei Mariupol cred că cel puţin 22.000 de locuitori ai oraşului au fost ucişi în trei luni de război – o cifră care nu poate fi susţinută independent. Cifra de 22.000 se bazează, a spus Andriuschenko, pe numeroasele contacte pe care el şi alţi oficiali ai primăriei continuă să le aibă cu oficialii prinşi în interior. Dar el crede că cifra reală ar putea fi mult mai mare.

Andriuschenko a spus că procesul de reîngropare a morţilor a fost complicat de insistenţa oficialilor ruşi care au impus ca acele cadavre recuperate să fie aduse la o morgă, iar persoana care ridică cadavrul să fie de acord să înregistreze un videoclip în care reclamantul spune că decedatul a fost ucis de armata ucraineană. El a mai adăugat că, pe baza informaţiilor culese din reţeaua sa de surse, Mariupol este un oraş aruncat înapoi în Evul Mediu. ''Este absolut întuneric în interiorul oraşului. Singurele lumini sunt de la trupele ruse şi de la patrule ruseşti. Peste tot este miros de moarte şi miros de foc.''

UPDATE 07.30: Forţele ruse au cucerit orașul Svitlodarsk

Pavlo Kyrylenko, şeful administraţiei militare regionale Doneţk, a declarat marţi că forţele ruse au ocupat oraşul Svitlodarsk din regiunea estică Donbas şi că forţele ucrainene s-au retras, relatează CNN. El arată că situaţia este ''foarte dificilă'' în Lyman, un oraş din nordul regiunii Doneţk, care este sub foc constant. ''Aproximativ 10.000 de civili rămân în Svitlodarsk-ul ocupat. Nu mai mult de 30% din populaţie a părăsit oraşul. Astăzi, 24 mai, armata rusă a intrat în Svitlodarsk în regiunea Doneţk. Acolo au fost deja arborate steaguri ruseşti", a spus el. 

Potrivit lui Kyrylenko, Svitlodarsk a fost înconjurat pe trei părţi şi nu a fost supus bombardamentelor intense. ''Aceasta nu este o retragere [a Forţelor Armate ale Ucrainei], ci o regrupare'', a spus el. ''Aceasta este decizia corectă şi logică în această situaţie, de a salva vieţile şi de a se regrupa''. Canalele pro-ruse Telegram au arătat imagini cu drapelul rus arborat peste clădirea administraţiei oraşului din Svitlodarsk.

UPDATE 07.00: Oficial american: Rusia a instituit o ''blocadă efectivă'' în zona de nord a Mării Negre

Invazia Ucrainei de către Rusia a oprit efectiv tot comerţul maritim în porturile ucrainene, potrivit informaţiilor americane recent declasificate, blocând o marfă critică de export pentru Ucraina şi riscând o criză alimentară globală, transmite CNN. Astfel, începând din luna februarie, când a invadat Ucraina, Rusia a instituit o ''blocadă efectivă'' în zona de nord a Mării Negre, potrivit unui oficial american care a furnizat CNN o hartă desecretizată a regiunii sub condiţia anonimatului.

Harta analizează densitatea navelor care intră şi ies din porturile ucrainene înainte şi după începerea conflictului, arătând o scădere aproape totală a traficului comercial către porturile din Marea Neagră şi Marea Azov după începerea invaziei. 

O a treia hartă oferă o vizualizare actuală a densităţii navelor navale ruseşti grupate în Marea Neagră în largul coastei Ucrainei. ''Impactul acţiunilor Rusiei nu poate fi subestimat, deoarece exporturile maritime ale Ucrainei sunt vitale pentru securitatea alimentară globală'', a spus oficialul american.

Ucraina furnizează aproximativ 10% din exporturile mondiale de grâu, a menţionat oficialul, iar marea majoritate dintre acestea iese din ţară din porturile Mării Negre. Înainte de războiul declanşat de Rusia, Ucraina era al patrulea exportator mondial de porumb şi al cincilea exportator de grâu, potrivit Departamentului de Stat al SUA. Aproape 30% din comerţul global cu grâu a venit doar din Rusia şi Ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Război Rusia - Ucraina, ziua 91 LIVE TEXT. Doi morți și 7 răniți după bombardamentele din Harkov. Ucraina denunţă pasivitatea NATO şi salută acţiunile UE