Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Război Rusia - Ucraina, ziua 103 LIVE TEXT. Lavrov ameninţă Occidentul că Ucraina va pierde teritorii dacă nu e oprită furnizarea de rachete. Putin oferă indemnizaţii familiilor soldaţilor morţi

Război Rusia - Ucraina, ziua 103. Kievul, bombardat din nou. Armata lui Putin a lansat noi atacuri în capitala ucraineană, după mult timp în care toată atenţia a fost îndreptată spre Donbas. În est, la Severodoneţk, ucrainenii au reuşit să recapete jumătate din oraş şi să oprească avansul ruşilor. Între timp, Marea Britanie a anunțat că va furniza Ucrainei lansatoare de rachete cu o rază de acţiune de 80 de kilometri, sfidând amenințările lui Vladimir Putin, care a avertizat că Rusia va lovi noi ţinte dacă Occidentul va furniza Ucrainei rachete cu rază de acţiune mai lungă pentru a fi folosite în sistemele de rachete mobile de înaltă precizie. Într-un mesaj postat pe Telegram, Parlamentul ucrainean a anunțat că cel puțin 262 de copii au fost uciși și 467 au fost răniți de la începutul războiului.

de Redactia Observator

la 06.06.2022 , 22:58

  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 1-50, aici
  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 51 - prezent, aici

UPDATE 22.58. Grupul Wagner publică primele imagini cu mercenarii lor în Ucraina

Grupul Wagner a prezentat primele imagini oficiale cu soldaţii lor care luptă în Ucraina. Este prima recunoaştere oficială a faptului ca armata privată desfăşoară acţiuni militare în zona de conflict. Autorităţile ucrainene, precum şi presa internaţională au informat în numeroase rânduri că mercenari din cadrul Grupului Wagner sunt prezenţi în Ucraina, dar acest lucru nu a fost confirmat în mod oficial de niciuna dintre părţile implicate. În imaginile prezentate pe Telegram şi preluate pe contul de Twitter de analistul militar Rob Lee de la Foreign Policy Research Institute se pot vedea mai mulţi militari din Wagner în apropierea oraşului Svitlodarsk, din regiunea Bahmut.

Articolul continuă după reclamă

UPDATE 22.14. Rusia le impune interdicţii de călătorie unor oficiali din Statele Unite

Pe acelaşi subiect

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, luni seară, noi sancţiuni împotriva unor oficiali din Statele Unite, care vor avea interdicţii de a pătrunde pe teritoriul Rusiei, notează Mediafax. Printre persoanele sancţionate luni se numără secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, secretarul Energiei, Jennifer Granholm, şi directorul operatorului de sateliţi OneWeb, Neil Masterson. De asemenea, Moscova l-a sancţionat pe directorul companiei Universal Pictures şi pe cel al agenţiei de evaluare financiară Fitch. "Sunt introduşi pe lista sancţiunilor 61 de cetăţeni americani care deţin funcţii de conducere în domeniul industriei militare, platformelor mediatice şi agenţiilor de evaluare, dar şi din industria aeronautică şi navală", anunţă Ministerul de Externe de la Moscova, citat de cotidianul Le Figaro. În mai, Rusia a sancţionat 963 de personalităţi din SUA, inclusiv pe preşedintele Joseph Biden.

UPDATE 21.39. Ruşii vor să plaseze Mariupolul sub caratină din cauza unei posibile epidemii de holeră

Cel mai mare oraş ucrainean cucerit de forţele ruse, Mariupol, va fi plasat în carantină din cauza unei posibile epidemii de holeră. Anunţul a fost făcut de un consilier al primarului din Mariupol pentru BBC. "Vedem cum orașul se închide. Cuvântul 'holeră' este menționat în interiorul orașului, în rândul autorităților de ocupație și al celor care le gestionează", a declarat Petro Andryushchenko. Consilierul primarului spune că situaţia din Mariupol se înrăutăţeşte pe zi ce trece din cauza crizei de alimente şi apă potabilă.

UPDATE 20.45. Lavrov ameninţă Occidentul că Ucraina va pierde teritorii dacă nu e oprită furnizarea de rachete

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a avertizat Occidentul că, dacă va furniza Kievului rachete cu rază lungă de acţiune, Moscova va împinge forţele ucrainene mai departe de graniţele Rusiei, ceea ce ar duce la pierderi teritoriale semnificative pentru Ucraina, relatează The Associated Press, citat de news.ro.  Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat într-o conferinţă de presă, luni, că ”cu cât gama de arme furnizate (n.r. Ucrainei) este mai largă, cu atât mai mult vom respinge linia de unde neonaziştii ar putea ameninţa Federaţia Rusă”.

Statele Unite şi Marea Britanie au anunţat că vor furniza Ucrainei mai multe lansatoare de rachete capabile să lovească ţinte la o distanţă de până la 80 de kilometri.  Sistemele sunt capabile să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune care pot lovi zone de până la 300 de kilometri distanţă, dar Washingtonul a spus că nu vor furniza rachetele. Întrebat cum ar răspunde Moscova dacă SUA şi aliaţii săi se răzgândesc şi vor furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune, preşedintele rus Vladimir Putin a spus duminică, în declaraţii televizate, că Moscova ”va trage concluziile adecvate şi va folosi mijloacele proprii de atac, de care dispune din plin, cu scopul de a viza facilităţile pe care nu le-a vizat încă”.

UPDATE 20.35. Putin acordă, prin decret, o indemnizaţie de 75.000 de euro familiilor membrilor Gărzi Naţionale ruse ucişi în Ucraina

Familiile militarilor din cadrul Gărzii Naţionale ruse ucişi în Ucraina sau în Siria urmează să primească o compensaţie în valoare de cinci milioane de ruble (75.000 de euro), prevede un decret semnat luni de către preşedintele rus Vladimir Putin, relatează AFP, citat de news.ro. ”În cazul deceslui militarilor care servesc în Garda Naţională (şi) care au luat parte la operaţiunea specială (din Ucraina) sau care au îndeplinit msiuni speciale în Siria, membrii familiilor lor vor primi o indemnizaţie de cinci milioane de ruble”, se arată în acest decret publicat în Jurnalul Oficial rus.

În aprilie, un decret asemănător a fost semnat de către liderul de Kremlin în privinţa grănicerilor aflaţi în post la frontiera cu Ucraina şi a ”voluntarilor” ucişi în invazia Ucrainei de către Rusia. Garda Naţională rusă a fost înfiinţată în 2016.

UPDATE 20.25. Ruşii au ras de pe faţa pământului oraşul Druzcovca: cratere adânci 5 metri lăsate de bombe, nicio casă nu mai e întreagă

Aliaţii lui Putin ameninţă România cu  atacuri cu rachete. Dmitri Rogozin acuză autorităţile române că nu permit oficialilor ruşi traversarea spaţiul aerian şi vorbeşte de represalii dure. Între timp, pe front, se dau bătălii aprige pentru Lugansk, unde ruşii transformă ultimele bastioane ucrainene în ruine. Sunt cele mai noi imagini cu luptele din Severodoneţk. Militarii Ucrainei încearcă cu disperare să respingă atacurile invadatorilor. Rușii avansează de săptămâni întregi într-un marș lent pentru cucerirea oraşului. Au reuşit să împingă şi să încercuiască forţele ucrainene în centrul industrial al oraşului. Prinşi la mijloc sunt mii de civili blocaţi în adăposturi, fără alimente şi apă. Tot în est, bombele ruşilor au ras de pe faţa pământului oraşul Druzcovca. Cratere adânci şi de cinci metri au apărut acolo unde au căzut obuzele şi nicio casă nu mai e întreagă. În regiunea Harkov, ruşii au bombardat locuinţe, cămine şi şcoli. Elevii unei şcoli au ţinut serbarea de sfârşit de an printre ruine.

UPDATE 18.45. Ucrainenii ”rezistă” la Severodonețk, dar ruşii sunt ”mai numeroşi şi mai puternici”, recunoaşte Zelenski

Forţe ucrainene care apără oraşul Severodonețk, în est, ”rezistă”, în pofida unor asalturi ale trupelor ruse, însă ruşii sunt ”mai numeroşi şi mai puternici”, iar situaţia pe frontul de est este ”dificilă”, declară luni, într-o întâlnire cu jurnalişti, la Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, citat de news.ro. Oraşele Severodonețk şi Lisiciansk ”sunt azi oraşe moarte”, declară el. ”Noi rezistăm, dar ei sunt mai numeroşi şi mai puternici”, recunoaşte Zelenski. Comandamentul ucrainean ”va lua decizii în funcţie de situaţie”, anunţă şeful statului ucrainean. Între 10.000 şi 15.000 de civili se află, în continuare, la Severodonețk, un oraş bombardat de săptămâni de zile de artileria rusă, estmează Zelenski.

UPDATE 18.18. O rachetă rusească, ce viza Kievul, trece extrem de aproape de o centrală nucleară ucraineană

Energoatam, compania de stat ce operează centralele nucleare din Ucraina, susţine că una dintre rachetele ruşilor ce au vizat Kievul a trecut extrem de aproape de o centrală nucleară din sudul ţării. Potrivit Energoatam, una dintre rachetele trase în timpul ultimului bombardament din Kiev, a trecut extrem de aproape de centrala nucleară din Yuzhnoukrainsk, un orăşel din regiunea Nikolaev. Centrala nucleară se află la aproximativ 300 de kilometri de capitala Ucrainei. Ruşii susţin că în cursul zilei de duminică dimineaţă au bombardat o locaţie din Kiev unde s-ar fi aflat tehnică militară oferită ucrainenilor de ţările din Estul Europei.

UPDATE 17.14. Armata ucraineană anunţă că a respins Flota rusă la Marea Neagră cu 100 de kilometri faţă de zona de coastă

Armata ucraneană anunţă luni că a respins Flota rusă cu aproape 100 de kilometri faţă de coasta ucraineană la Marea Neagră, unde nave ruseşti impun de săptămâni de zile o blocadă navală, relatează AFP, citat de news.ro. ”În urma acţiunilor noastre menite să înfrângă forţele navale inamice, grupul navelor din Flota rusă la Marea Neagră a fost respins din zona de coastă ucraineană la o distanţă de peste 100 de kilometri”, anunţă într-o postare pe Telegram Ministerul ucrainean al Apărării. Potrivit ministerului ucrainean, trupe ruse au fost nevoite să desfăşoare sisteme de apărare de coastă în Crimeea şi în regiunea ucraineană Herson (sud), pe care le ocupă.

Ruşii au trimis, de asemenea, întăriri pe Insula Şerpilor, un mic teritoriu la Marea Neagră, pe care l-au cucert în prma zi a invaziei ruse, la 24 februarie. ”Am privat Flota rusă de controlul total al părţii de nord-vest al Mării Negre, care a devebit o zonă gri”, dă asigurări Ministerul ucraijean al Apărării.

UPDATE 16.06. Situaţia s-a ”înrăutăţit” în Donbas pentru armata ucraineană, după vizita lui Zelenski

Situaţia ”s-a înrăutăţit” luni, pentru armata ucraineană, la Sievierodoneţk, un oraş-cheie aflat în estul Ucrainei, bombardat intensiv de forţe ruse, după o vizită pe front, în weekend, a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, citat de news.ro.

”Confruntările (armate) sunt foarte aprige la Sievierodoneţk. Apărătorii noştri au reuşit să contra-atace şi să elibereze jumătate din oraş, însă situaţia s-a agravat pentru noi”, declară guvernatorul regiunii Lugansk, Serghii Gaidai. Bombardamente s-au intensificat atât la Sivierodoneţk, cât şi la Lîsîceansk, un oraş vecin, situat ”pe înălţimi” care ”ţine linia apărării”, unde Zelenslki şi-a vizitat trupele duminică. Ruşii ”distrug totul prin tactica lor obişnuită a pârjolirii pământului”, pentru ca ”să nu mai rămână nimic de apărat”, acuză Gaidai.

UPDATE 15.46. Ucraina dezminte că a pierdut tancuriLE T-72, furnizate de ţările din Europa de Est, în bombardamentele din Kiev

Ucraina dezminte că a pierdut tancuri de tip T-72 livrate din Europa de Est, în bombardamente ruse, în weekend, drept ”alt exemplu de falsificare fabricată de către Rusia cu scopul de a justifica acest război brutal împotriva Ucrainei”, notează news.ro. ”Acesta este alt exemplu de falsificare fabricată de către Rusia cu scopul de a justifica acest război brutal împotriva Ucrainei”, denunţă adjunctul directorului Consiliului de Supraveghere al companiei Căilor Ferate ucrainene, Serghii Lescenko.

El dezminte astfel declaraţii ale Rusiei, potrivit cărora mai multe tancuri ucrainene au fost distruse în bombardamente la Kiev. Capitala ucraineană a fost vizată duminică în bombardamente ruseşti. Aceste bombardamente au vizat un atelier de reparaţii de vagoane de marfă, în sud-estul Kievuului. ”Rachete de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune trase asupra periferiei Kievului au distrus tancuri de tip T-72 furnizate de către ţări din Europa de Est şi alte blindate care se aflau în hangare”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării Igor Konaşenkov. Acetse informaţii au fost dezminţite, imediat, de către oficiali şi martori ucraineni aflaţi la faţa locului.

UPDATE 14.10. Civilii din Donețk s-au răzgândit. Tot mai mulți vor să fugă

Un număr tot mai mare de civili sunt acum pregătiți să se evacueze din regiunea Donețk, controlată de Ucraina, a declarat luni Pavlo Kyrylenko, şeful administraţiei militare regionale Doneţk, la televiziunea ucraineană. „Oamenii care nu au încercat și nu au vrut să plece la început, când era mai sigur, pleacă acum. Îi evacuăm atât din așezările de pe linia frontului, cât și din orașele Bakhmut, Soledar și Slovyansk. Acum ritmul a crescut", a spus el, potrivit Mediafax.

O echipă CNN aflată luni în estul Ucrainei a văzut cozi lungi de mașini civile care se îndreptau spre vest din porțiunea controlată de Ucraina din regiunea Donețk.

„În fiecare zi evacuăm oameni, chiar și de pe linia frontului. Acest lucru este mult mai dificil de făcut în timpul bombardamentelor, pentru că deplasarea unui autobuz de evacuare sau a unei mașini mici nu înseamnă că ocupanții nu vor trage în el", a afirmat Pavlo Kyrylenko. El a precizat că linia frontului în regiunea Donețk „a rămas neschimbată în ultima zi" și că „aproape în fiecare zi sunt victime civile".

Luptele din regiunile estice Donețk și Luhansk s-au intensificat în ultimele săptămâni, cu intensificarea atacurilor rusești asupra orașului Sloviansk și o bătălie intensă pentru Severodonetsk, cel mai estic oraș controlat de guvernul ucrainean.

UPDATE 13:00. Rogozin îi amenință "pe românii răzbunători" cu rachetele nucleare Satan 2

Dmitri Rogozin, șeful programului spațian rusesc, îi amenință pe "românii răzbunători, bulgarii lași și muntenegrenilor care au trădat istoria noastră comună", după ce ministrul rus de Externe nu a mai putut să călătorească la Belgrad pentru că vecinii sârbilor și-au închis spațiul aerian pentru avionul lui Lavrov. „De ce este bună Sarmat? Nu le va cere permisiunea de a zbura bulgarilor lași, românilor răzbunători sau muntenegrenilor care au trădat istoria noastră comună. Asemenea și altor suedezi”, a scris Rogozin, pe Twitter.

UPDATE 12:05. Ambasador american: Washingtonul și Moscova nu ar trebui să rupă relațiile diplomatice

Rusia nu ar trebui să închidă ambasada din SUA în pofida crizei declanșate de războiul din Ucraina, deoarece cele două mari puteri nucleare ale lumii trebuie să continue să discute, a declarat luni ambasadorul SUA la Moscova, John J. Sullivan.

„Trebuie să ne păstrăm capacitatea de a vorbi unul cu celălalt”, a spus Sullivan într-un interviu pentru TASS. El a avertizat că nu sunt oportune eliminarea operelor lui Leo Tolstoi din rafturile occidentale sau refuzul de a asculta muzica lui Piotr Ceaikovski.

Comentariile sale au fost raportate de TASS în limba rusă și traduse în engleză de Reuters.

Secretarul de stat american Antony Blinken a glumit luna trecută că ar dori să-i dedice lui Putin melodia „We Are Never Ever Getting Back Together”, a lui Taylor Swift.

Întrebat despre această remarcă, Sullivan a spus: „Nu ne vom despărți niciodată în totalitate”.

Întrebat de TASS dacă analogia înseamnă că ambasadele ar putea fi închise, Sullivan a spus: „Nu, nu: Ele pot - există această posibilitate - deși cred că ar fi o mare greșeală”. „Din câte am înțeles, guvernul rus a menționat varianta ruperii relațiilor diplomatice. Nu putem pur și simplu să rupem relațiile diplomatice și să nu mai vorbim unul cu celălalt”, a mai spus diplomatul american.

UPDATE 11:30. Primarul oraşului ucrainean Hostomel, Yurii Prilipko, şi doi voluntari ar fi fost ucişi de forţele ruse

Primarul oraşului ucrainean Hostomel, Yurii Prilipko, şi doi voluntari au fost ucişi de forţele ruse la sfârşitul lunii februarie, în timp ce livrau medicamente şi alte provizii locuitorilor, afirmă martorii oculari, potrivit CNN.

”Sunt aici cu voi. Trebuie să rezistăm. Armele vin. Vin soldaţii noştri. Vom trece peste asta. Trebuie doar să ne păstrăm calmul şi să protejăm oamenii din jurul nostru. Mulţumesc!”, a transmis primarul într-o înregistrare video, la sfârşitul lunii februarie.

Câteva zile mai târziu, Prilipko era mort. El şi un alt civil, Ivan Zorya, au fost ucişi de soldaţii ruşi, spun martorii oculari, în timp ce încercau să livreze medicamente şi alte provizii oamenilor din comunitate.

Un alt civil, Oleksandr Karpenko, a fost ucis în timp ce încerca să îi salveze pe cei doi.

Rusia a negat în mod constant că a vizat civili în timpul invaziei sale în Ucraina.

Dar fotografiile cu scena crimei şi imaginile surprinse de camerele de securitate în ziua atacului arată clar că primarul călătorea într-o maşină civilă când trupele ruse au deschis focul. Nu mai erau alte maşini sau vehicule militare în apropiere la momentul respectiv, potrivit martorilor oculari. Ca parte a unei investigaţii asupra morţii celor trei bărbaţi, CNN a vorbit cu trei martori oculari ai atacului din 3 martie şi cu alţi câţiva rezidenţi locali care au văzut trupurile lui Prilipko şi Zoria zacând pe stradă în zilele următoare atacului. O imagine surprinsă de o cameră de securitate din curtea complexului rezidenţial Pokrovski arată că trupele ruse erau active în zonă joi, 3 martie 2022.

UPDATE 10:23. Ucraina anunţă înrăutăţirea situaţiei la Severodoneţk

Poziţia forţelor ucrainene care luptă în oraşul Severodoneţk din estul Ucrainei "s-a înrăutăţit puţin", a apreciat luni guvernatorul regiunii Lugansk, Serhi Gaidai, citat de Reuters.

"Apărătorii noştri au reuşit să întreprindă un contraatac o vreme; au eliberat mai mult de jumătate din oraş. Însă acum situaţia s-a înrăutăţit puţin din nou pentru noi", a spus oficialul la televiziunea naţională ucraineană.

Severodoneţk este unul din punctele cele mai fierbinţi ale frontului din Donbas, unde Rusia şi-a concentrat forţele în această fază a invaziei în Ucraina începute în 24 februarie. Acest centru industrial este cea mai mare aglomeraţie urbană aflată încă în mâinile ucrainenilor în regiunea Lugansk, unde soldaţii ruşi au avansat pas cu pas în ultimele săptămâni după ce s-au retras ori au fost alungaţi din alte părţi ale Ucrainei, în special din vecinătatea capitalei Kiev.Armata rusă încearcă să cucerească întregul Donbas care a fost parţial în mâinile separatiştilor pro-ruşi din 2014.

UPDATE 9:15. Vizita lui Lavrov în Serbia a fost anulată, după ce trei ţări vecine şi-au închis spaţiul aerian

Ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, şi-a anulat o vizită de două zile în Serbia, planificată mai demult, după ce trei ţări care se învecinează cu teritoriul sârb au decis să-şi închidă spaţiul aerian, informează agenţia de presă Interfax, preluată luni de DPA.

Macedonia de Nord, Bulgaria şi Muntenegru au refuzat toate trei să-i permită avionului lui Lavrov să folosească spaţiul lor aerian, potrivit cotidianului sârb Vecernje Novosti. Anularea vizitei a fost confirmată de un oficial de rang înalt al Ministerului de Externe rus, care a declarat pentru Interfax: "Diplomaţia noastră încă nu stăpâneşte teleportarea".

Serghei Lavrov se află pe lista de sancţiuni a Occidentului în contextul războiului declanşat de Rusia asupra Ucrainei. Uniunea Europeană (UE) şi-a închis la rândul său spaţiul aerian pentru avioanele ruse în urma invaziei. Lavrov urma să efectueze luni şi marţi o vizită în Serbia, pentru a discuta despre căile de aprovizionare cu energie a acestei ţări, scrie Agerpres. Sâmbătă, înaintea acestei vizite, Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că desfăşoară o "politică criminală" în Balcani - îndeosebi în Bosnia-Herţegovina (BiH) şi Kosovo. În opinia sa, Occidentul vrea să interzică popoarelor din Bosnia-Herţegovina "cultura, tradiţia şi moştenirea lor". Totodată, şeful diplomaţiei ruse a apreciat drept ilegitimă numirea înaltului reprezentant al ONU pentru această ţară, Christian Schmidt. Serbia, care şi-a exprimat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană, este singurul stat european care nu s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei ca urmare a invaziei declanşate de această ţară în Ucraina şi constituie unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Rusiei de pe Bătrânul Continent.

UPDATE 8:31. Un general rus a fost ucis în estul Ucrainei, potrivit presei ruse de stat

Un general rus a fost ucis în estul Ucrainei, a anunțat un jurnalist al presei de stat ruse citat de Reuters, adăugându-se astfel la șirul de pierderi militare de rang înalt suferite de Moscova. Raportul, publicat pe aplicația de mesagerie Telegram de către reporterul televiziunii de stat Alexander Sladkov, nu a precizat cu exactitate când și unde a fost ucis generalul-maior Roman Kutuzov, relatează Mediafax. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ministerului rus al Apărării.

Forțele ruse și-au intensificat atacurile pentru a cuceri Sievierodonetsk, un oraș-cheie din regiunea Donbas din estul Ucrainei, pe care Moscova îl vizează după ce nu a reușit să cucerească capitala Kiev la începutul războiului. Rusia clasifică deja decesele militare drept secrete de stat chiar și în timp de pace și nu și-a actualizat cifrele oficiale privind victimele din Ucraina din 25 martie, când a declarat că 1.351 de soldați ruși au fost uciși de la începutul campaniei sale militare, la 24 februarie.

UPDATE 8:00. Zelenski a vizitat trupele de pe linia frontului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat trupele de pe linia frontului din regiunea Zaporizhzhia, în sud-estul ţării, a anunţat duminică biroul său, la o săptămână după o deplasare similară în regiunea nord-estică Harkov.

„Vreau să vă mulţumesc pentru munca voastră minunată, pentru serviciul vostru, pentru că ne protejaţi pe noi toţi, statul nostru”, a declarat Zelenski, citat în comunicat. Președintele a ţinut un minut de reculegere pentru trupele căzute la datorie, conform Reuters.

Biroul lui Zelenski a precizat ulterior că preşedintele a vizitat, de asemenea, o unitate medicală din regiune şi a vorbit cu oamenii forţaţi să îşi părăsească locuinţele, inclusiv din Mariupol, care se află acum în mâinile Rusiei după ce a fost sub asediu timp de săptămâni.

El a promis acţiuni pentru a se asigura că toate persoanele strămutate vor fi relocate corespunzător.

„Vă vom ajuta cu adevărat să abordaţi această problemă”, a declarat președintele.

UPDATE 7:55. Armata ucraineană afirmă că Rusia a lansat cinci rachete de croazieră spre Kiev

Rusia "a lansat cinci rachete de croazieră X-22 din Marea Caspică în direcția Kievului" duminică la ora locală 6 dimineața, a declarat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, relatează CNN. O rachetă a fost distrusă de unitatea de apărare antiaeriană a Ucrainei, iar restul au lovit "instalații de infrastructură în nordul capitalei ucrainene", a precizat armata. Anterior, Vadym Denysenko, consilier al ministrului de Interne al Ucrainei, a declarat că au fost lovite o țintă militară și una civilă. Mai multe dintre rachete au lovit Uzina de reparații de vagoane din Darnytsia, rănind un lucrător feroviar, potrivit lui Oleksandr Kamyshin, directorul general al întreprinderii feroviare de stat ucrainene Ukrzaliznytsia. Trenurile de pasageri nu au avut întârzieri în urma atacurilor, a precizat el.

Kamyshin a negat rapoartele rusești potrivit cărora compania sa ar găzdui echipamente militare și a invitat jurnaliștii să viziteze uzina și să verifice acest lucru.

Londra va furniza lansatoare de rachete Ucrainei

Marea Britanie va furniza Ucrainei lansatoare de rachete cu o rază de acţiune de 80 de kilometri pentru a face faţă ofensivei ruse, a anunţat luni Ministerul Apărării, sfidând amenințările lui Vladimir Putin, relatează Sky News.

Sistemul de rachete cu lansare multiplă M270 poate atinge ținte de până la 50 de mile (80 km) distanță cu "precizie maximă" și va permite "creşterea semnificativă a capacităţile forţelor ucrainene", a indicat ministerul într-un comunicat. Decizia a fost luată în "strânsă coordonare" cu Statele Unite, care au anunţat săptămâna trecută furnizarea de sisteme Himars cu o rază de acţiune de 80 de kilometri, multiple lansatoare de rachete montate pe blindate uşoare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ucrainenii cereau de ceva vreme lansatoare de rachete multiple care să le permită să lovească în profunzime poziţiile ruse dispunând în acelaşi timp bateriile lor mai departe de linia frontului. 

Preocupat să evite ca SUA să fie considerate parte co-beligerantă, preşedintele american Joe Biden a exclus, totuşi, să livreze Ucrainei sisteme de lansatoare de rachete cu rază lungă de acţiune care ar putea atinge Rusia, în ciuda solicitărilor repetate ale Kievului pentru a obţine astfel de arme.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat la sfârşitul săptămânii că Moscova va lovi noi ţinte dacă occidentalii furnizează rachete cu rază lungă de acţiune, spunând că livrările actuale de arme au ca scop "prelungirea conflictului".

"Dacă comunitatea internaţională îşi menţine sprijinul, Ucraina poate câştiga", a comentat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace. "Strategia Rusiei se schimbă şi sprijinul nostru trebuie să se schimbe", a adăugat el, subliniind că aceste noi arme le vor permite ucrainenilor "să se protejeze mai bine împotriva utilizării brutale a artileriei cu rază lungă de acţiune, pe care forţele lui Putin au folosit-o fără discernământ pentru a distruge oraşe".

Potrivit AFP, sprijinul militar al Marii Britanii pentru Ucraina se ridică până acum la peste 750 de milioane de lire sterline (874 de milioane de euro).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Război Rusia - Ucraina, ziua 103 LIVE TEXT. Lavrov ameninţă Occidentul că Ucraina va pierde teritorii dacă nu e oprită furnizarea de rachete. Putin oferă indemnizaţii familiilor soldaţilor morţi