Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Raționalizare și provizii, cuvintele-cheie după ce Rusia a tăiat livrările de gaze în Europa. Țările în situația cea mai gravă

Raţionalizare. Este cuvântul care începe să bântuie Europa, pe măsură ce gazul devine o marfă tot mai rară şi tot mai scumpă. Germania a activat faza a doua din trei, a planului de urgenţă, după ce Rusia a redus cu 40 la sută livrările. Perspectivele sunt sumbre, aşa că nemţii îşi umplu depozitele şi fac economii, pentru a putea trece de iarnă. Autorităţile din România însă nu par alertate, deşi rezervele noastre sunt printre cele mai mici din Europa. 

de Lucia Cujbă

la 24.06.2022 , 19:56

Germania e cu un pas mai aproape de raționalizare. Ruşii dau Europei gaz cu porţia, motivând că de vină sunt reparaţiile la conducta Nord Stream.

În realitate, e doar un joc din partea Gazprom, pentru a creşte şi mai mult preţurile. Nemţii se pregătesc pentru ce e mai rău. Au pornit centralele pe cărbune, fac economii şi umplu depozitele. Avertismentele spun că Germania, motorul Uniunii Europene, riscă să intre în recesiune dacă livrările Rusiei s-ar opri complet.

Situație gravă cu gazele naturale în Europa

Vezi și

Cinci ţări nu mai primesc gaz deloc, pentru că au refuzat să plătească în ruble. Iar alte cinci state primesc mai puţin gaz, cele mai afectate fiind Germania şi Italia.

Pentru a putea trece de iarnă, ţările Uniunii Europene trebuie să aibă 80% gaz în depozite până la 1 noiembrie. La noi, doar 40% din rezervoare sunt pline, la fel ca anul trecut, deşi există riscul ca, în a doua parte a anului, să nu mai avem de unde importa. Iar gazul care va fi scos anul acesta din Marea Neagră va fi insuficient pentru a ne acoperi tot deficitul de 20 la sută. Comparativ, media europeană este de 55%.

Germania, de exemplu, acum un an avea 38% din capacitate asigurată, acum are aproape dublu. Iar Portugalia sau Polonia au rezervele aproape pline.

Lucia Cujbă Like

Am tocit la matematică într-un mare stil. Calcule, ecuații și formule – toate îmi displăceau profund. Evitam cifrele. Preferam să plutesc printre idei și să caut cuvinte. Multe, încărcate de sens.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Raționalizare și provizii, cuvintele-cheie după ce Rusia a tăiat livrările de gaze în Europa. Țările în situația cea mai gravă