Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Răspunsul lui Volodimir Zelenski la incidentul cu rachete din Polonia. "Rusiei i se vorbeşte despre pace, dar lansează rachete"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat un mesaj pe reţelele de socializare, în care acuză Rusia că vorbeşte despre pace, dar lansează rachete şi drone asupra oraşelor din Ucraina. Zelenski susţine că "teroarea rusă" va afecta şi alte state şi învinovăţeşte Moscova pentru incidentul din Polonia. Sistemul energetic din Ucraina a fost avariat din cauza numeroaselor atacuri, iar circa 10 milioane de ucraineni au rămas fără curent electric, potrivit News.ro

de Redactia Observator

la 16.11.2022 , 11:16

Volodimir Zelenski Zelenski spune că "teroarea rusă" va afecta şi alte state, în curând - Facebook: Volodimir Zelenski

"Inamicul a lansat un alt atac masiv cu rachete asupra ţării noastre. În total, au fost 90 de rachete. Sistemul energetic, întreprinderile şi clădirile rezidenţiale au fost avariate (...) Rusiei i se vorbeşte despre pace, dar, ca răspuns, lansează rachete. I se vorbeşte despre crizele globale pe care Rusia le-a provocat, iar ca răspuns lansează drone iraniene. I se oferă zece oportunităţi de a pune capăt războiului, iar aceasta lansează zece rachete, câte una pentru fiecare oportunitate de pace", a afirmat Zelenski în ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare.   

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele a afirmat că în multe oraşe şi regiuni ale ţării există din nou pene de curent. 

Pe acelaşi subiect

"Aproximativ zece milioane de ucraineni sunt rămaşi fără electricitate. Cei mai mulţi dintre ei sunt în regiunile Harkov, Jîtomir, Kiev şi Lviv. Lviv şi alte câteva oraşe au suspendat furnizarea de căldură... În toată ţara există probleme cu comunicaţiile şi internetul. Ca urmare a loviturilor, automatizarea a dezactivat astăzi mai multe unităţi nucleare la două centrale - acestea sunt consecinţe calculate, iar inamicul ştia exact ce face", a mai transmis preşedintele.  

Potrivit acestuia, "Rusia transmite lumii că vrea să continue (războiul), iar acum este momentul ca lumea să răspundă înapoi".   

Zelenski acuză Rusia pentru atacul din Polonia

"Ceea ce am avertizat cu mult timp în urmă s-a întâmplat astăzi. Noi am spus acest lucru. Teroarea nu se limitează la graniţele noastre naţionale. Ea s-a răspândit deja pe teritoriul Republicii Moldova. Iar astăzi, rachetele ruseşti au lovit Polonia, teritoriul ţării noastre prietene. Au murit oameni. Vă rugăm să acceptaţi condoleanţe din partea tuturor fraţilor ucraineni! De câte ori a spus Ucraina că statul terorist nu se va limita la ţara noastră? Polonia, statele baltice... Este doar o chestiune de timp până când teroarea rusă va merge mai departe. Trebuie să-l punem pe terorist la locul lui! Cu cât Rusia se va simţi mai mult timp în impunitate, cu atât mai multe ameninţări vor exista pentru toţi cei care pot fi atinşi de rachetele ruseşti", a mai afirmat Zelenski.  

Marţi, când Rusia a lasat în Ucraina peste 100 de rachete, în cel mai amplu atac de la invazia declanşată în 24 februarie, Republica Moldova a avut din nou de suferit. Atacul ruşilor, care a vizat cu precădere infrastructura energetică a Ucrainei, a provocat pene de curent şi în mai multe localităţi din Republica Moldova. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Răspunsul lui Volodimir Zelenski la incidentul cu rachete din Polonia. "Rusiei i se vorbeşte despre pace, dar lansează rachete"