Racheta Starship, distrusă la reintrarea în atmosferă, după ce a atins majoritatea obiectivelor fixate pentru zborul de încercare. Al 3-lea test neureuşit pentru SpaceX
Racheta Starship, construită de compania SpaceX pentru a transporta astronauţi spre Lună şi apoi spre Marte, şi-a încheiat zborul de încercare de joi, reuşind să atingă majoritatea obiectivelor misiunii, cu excepţia celui al coborârii controlate prin atmosfera terestră, conform unui anunţ al companiei, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Printre obiectivele misiunii se numără deschiderea unei trape care ar putea fi folosită în viitor pentru a elibera mărfuri, de exemplu sateliţi, în spaţiu, precum şi "o demonstraţie de transfer de combustibil" în zbor. Potrivit presei de specialitate, acest transfer se produce între două rezervoare din interiorul rachetei. Dezvoltarea acestei funcţii este esenţială, deoarece pentru a ajunge pe Lună, Starship va trebui să se alimenteze o dată în spaţiu prin joncţiunea cu o navă-rezervor, care va funcţiona ca un fel de "benzinărie spaţială".
Racheta a fost pierdută în timpul reintrării în atmosferă
În cadrul unei transmisiuni live online a zborului, comentatorii companiei SpaceX au anunţat pierderea legăturii cu nava spaţială în timpul reintrării în atmosferă. Vehiculul urma să se prăbuşească controlat în Oceanul Indian la aproximativ o oră după lansare. Câteva minute mai târziu SpaceX a confirmat că naveta a fost pierdută în timpul reintrării în atmosferă. Totuşi, îndeplinirea majorităţii obiectivelor misiunii reprezintă o etapă crucială în dezvoltarea rachetelor Starship. Şeful NASA, Bill Nelson, a felicitat SpaceX pentru "succesul acestui zbor de încercare" într-o postare pe reţeaua X.
Acesta a fost cel de-al treilea zbor de încercare pentru Starship. Racheta formată din două trepte - naveta spaţială Starship amplasată pe treapta inferioară, de propulsie, Super Heavy, a fost lansată de la baza spaţială Starbase, aparţinând SpaceX, de lângă Boca Chica, în sudul Texasului. În cursul zborului Starship a atins altitudinea de 234 km.
- SpaceX a lansat cea mai mare rachetă construită vreodată. Starship a explodat, după ce a ajuns la 148 km...
- SpaceX a primit undă verde să-şi lanseze vineri racheta Starship. Este a doua încercare după eşecul din aprilie
- SpaceX a lansat cea mai puternică rachetă construită vreodată. Starship a explodat în timpul zborului
Metoda folosită de SpaceX pentru construcţia rachetelor Starship este diferită de metoda folosită de agenţiile spaţiale naţionale sau de alte companii. Spre deosebire de acestea din urmă, care folosesc banii contribuabililor, SpaceX foloseşte fonduri proprii, fapt care îi permite să-şi asume mai multe riscuri.
Compania se mândreşte, de asemenea, cu o tehnică de dezvoltare iterativă, bazată pe teste succesive legate între ele într-un ritm rapid - chiar dacă uneori se sfârşesc cu explozii impresionante. Lecţiile învăţate din aceste eşecuri permit operarea unor modificări rapide şi revenirea la noi teste.
Cu fiecare test "învăţăm ceva nou", a declarat Elon Musk în ianuarie, într-un discurs adresat angajaţilor. "Întotdeauna este mai bine să sacrifici material decât să sacrifici timpul". Dezvoltarea rachetelor Falcon ale SpaceX, care cu 96 de misiuni de succes în 2023 domină astăzi piaţa de lansare americană, s-a bazat, de asemenea, pe mai multe teste eşuate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰