Qatar confirmă suspendarea medierii sale între Israel şi Hamas, pentru încetarea focului din Fâșia Gaza. Reacția israelienilor
Qatarul a confirmat sâmbătă că şi-a suspendat medierea pentru un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza până când mişcarea palestiniană Hamas şi Israelul dovedesc "voinţă şi seriozitate" în negocieri, relatează AFP.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ultimele clipe din viaţa lui Silviu Prigoană. S-a prăbuşit la masă cu prietenii, la restaurantul pe care-l frecventa săptămânal
"Acum zece zile, în timpul ultimelor (negocieri) în încercarea de a se ajunge la un acord, Qatarul a informat părţile că intenţionează să-şi suspende eforturile de mediere între Hamas şi Israel dacă nu se ajunge la un acord în timpul acestei runde", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Majed Al Ansari, potrivit unui comunicat. "Qatarul va relua eforturile de mediere când părţile vor da dovadă de voinţă şi seriozitate" pentru a pune capăt ostilităţilor, a adăugat sursa citată, scrie Agerpres.
Împreună cu Statele Unite şi Egipt, Qatarul a mediat între cei doi beligeranţi de la singurul armistiţiu în conflict, în noiembrie 2023, care a durat o săptămână şi a dus la eliberarea unor ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni ţinuţi captivi de Israel. De atunci, au avut loc multe sesiuni de negocieri fără niciun rezultat.
Hamas şi Israelul se acuză reciproc că blochează orice acord, fiecare parte refuzând termenii celeilalte pentru o încetare a focului în războiul care a început pe 7 octombrie 2023, cu un atac al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului.
Reacția israelienilor
- Momentul în care israelienii sunt fugăriţi şi loviţi de indivizi pro-palestinieni în Amsterdam: "Asta este...
- Israelul a adoptat o lege care permite expulzarea familiilor ''teroriştilor'' în Fâşia Gaza: "Orice tată, mamă,...
- Şase copii palestinieni din Gaza, aduşi în România, alături de familii. Vor beneficia de tratamente medicale
În a 400-a zi a războiului declanşat de mişcarea islamistă, mii de persoane s-au adunat la Tel Aviv, ca în fiecare sâmbătă, pentru a cere eliberarea ostaticilor, scrie News.ro.
"Sunt foarte, foarte îngrijorată", a declarat Ruti Lior, una dintre manifestante, pentru AFP. "Nu prea înţeleg în ce măsură Qatarul poate sau nu să ajute, dar pentru mine este încă o dovadă că nu prea este seriozitate şi că aceste acorduri sunt sabotate", a explicat aceasta.
La manifestaţie, mai multe persoane au afişat pancarte cu numărul 400 sau sloganuri care cereau întoarcerea ostaticilor şi încetarea războiului. "Aşteptăm de 400 de zile”, a declarat Gal, un bărbat în vârstă de 60 de ani. Qatarul „a eşuat în problema medierii, şi nu doar el, ci şi ceilalţi au eşuat".
"Câte lacrimi trebuie să mai curgă şi cât sânge trebuie să mai fie vărsat înainte ca cineva să facă ceea ce trebuie şi să ne aducă copiii acasă? Patru sute de zile! Îşi poate cineva imagina asta?", a declarat Nina Wenkert, mama unui ostatic. "Suntem tăcute, dar nu am renunţat. O mamă nu renunţă niciodată. Niciodată!", a adăugat ea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰