Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin susţine că "nu are interesul" să absoarbă Belarusul: "Pur şi simplu nu are sens"

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luni că Rusia "nu are niciun interes" să absoarbă Belarus, cel mai apropiat aliat al său, foarte dependent de Moscova pentru aprovizionarea cu gaze şi petrol, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 20.12.2022 , 07:42

Vladimir Putin nu vrea "să absoarbă" Belarusul Vladimir Putin nu vrea "să absoarbă" Belarusul - Profimedia Images

"Rusia nu are niciun interes să absoarbă pe nimeni. Pur şi simplu nu are sens", a declarat Putin în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, la finalul întrevederii lor la Minsk.

Liderul de la Kremlin a insistat asupra legăturilor strânse dintre cele două ţări, "cei mai apropiaţi aliaţi şi parteneri strategici" care rezistă "eficient" sancţiunilor occidentale.

În timpul acestor discuţii considerate de Putin "substanţiale", Moscova şi Minskul au convenit să-şi consolideze cooperarea în "toate domeniile", în special în sectorul apărării. Acestea sunt "măsuri comune pentru asigurarea securităţii" celor două ţări, "livrări reciproce de arme", precum şi fabricarea în comun de armament, a precizat Putin.

Articolul continuă după reclamă

Rusia va continua, de asemenea, să antreneze soldaţi belaruşi pentru a pilota avioane belaruse proiectate de sovietici, capabile să transporte bombe nucleare, potrivit aceleiaşi surse.

Pe acelaşi subiect

Lukaşenko recunoaşte că ţara sa e dependentă de Rusia

"Am testat aceste avioane în Rusia şi le pregătim acum", a spus la rândul său Lukaşenko, subliniind totodată că "aceasta nu este o ameninţare pentru nimeni". "Rusia se poate descurca fără noi, dar noi nu ne putem lipsi de ea", a argumentat el în continuare.

"Suntem capabili să ne protejăm independenţa pe cont propriu, fără Rusia? Nu!", a adăugat preşedintele belarus. "Şi dacă cineva crede că ar putea să ne despartă astăzi, să ne dezbine, nu va reuşi", a mai spus Aleksandr Lukaşenko.

Aliat al Rusiei, Belarus a servit drept bază pentru trupele ruse pentru ofensiva lor împotriva Ucrainei de la sfârşitul lui februarie, dar armata belarusă nu a luat parte până în prezent la luptele de pe teritoriul ucrainean.

La mijlocul lunii octombrie, Belarus şi Rusia au anunţat crearea unei forţe militare comune, în scopuri pur "defensive", potrivit Minskului, citat de AFP.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Putin susţine că "nu are interesul" să absoarbă Belarusul: "Pur şi simplu nu are sens"