Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Putin: Războiul putea fi oprit acum doi ani. Cine l-ar fi convins pe Zelenski să continue lupta

Război Rusia-Ucraina. Vladimir Putin susţine că va ataca o ţară membră NATO, doar dacă atacă Rusia. Afirmaţia vine în interviul istoric pe care l-a acordat jurnalistului american Tucker Carlson. Preşedintele rus a menţionat de două ori România, însă refuză să comenteze pretenţiile teritoriale pe care alte ţări le-ar avea în Transilvania. Tema principala a interviului a fost însă războiul din Ucraina. Timp de două ore, liderul de la Kremlin, a încercat să justifice invazia. "O lecţie plictisitoare de istorie" este concluzia mai multor analişti politici.

de Redactia Observator

la 09.02.2024 , 21:55

Mult-aşteptatul interviu cu Vladimir Putin a avut loc într-unul dintre birourile pe care preşedintele rus le foloseşte la Kremlin. Preşedintele rus şi-a scos apoi ceasul, care părea să-l deranjeze, şi s-a lansat înr-o lungă lecţie de istorie, în care pentru să-şi justifice decizia de a invada Ucraina. Vladimir Putin s-a întors în istorie până în urmă cu 1200 de ani, pentru a conchide că Ucraina, ca stat nu a existat, ci este o creaţie artificială.  

Putin: Războiul putea fi oprit acum doi ani. Cine l-ar fi convins pe Zelenski să continue lupta

Vladimir Putin: Uniunii Sovietice i s-a oferit o mare parte de teritoriu care nu i-a aparținut niciodată, inclusiv regiunea Mării Negre. Așa a fost creată Ucraina sovietică. După cel de-al Doilea Război Mondial, Ucraina a primit, pe lângă pământurile care aparținuseră Poloniei înainte de război, și o parte dintre pământurile care aparținuseră anterior Ungariei și României. Deci, unele dintre pământurile României și Ungariei au fost luate și date Ucrainei sovietice și rămân în continuare parte a Ucrainei. Deci, în acest sens, avem toate motivele să afirmăm că Ucraina este un stat artificial care a fost modelat după voia lui Stalin.

Vezi și

Întrebat dacă l-a sfătuit pe Viktor Orban să ceară teritoriul înapoi de la Ucriana, Vladimir Putin spun că nu a vorbit niciodată cu premierul maghiar pe tema asta. Jurnalistul Tucker Carlson insistă apoi pe tema Transilvaniei, susţinând că şi aici sunt teritorii pe care şi le-ar dori alte state decât România. Putin a evitat să comenteze.  

Pe acelaşi subiect

Tucker Carlson, jurnalist american: Cred că multe națiuni sunt supărate de asemenea de Transilvania, după cum știți în mod evident. Multe națiuni se simt frustrate de granițele redesenate de războaiele din secolul XXI și războaie care datează de 1.000 de ani, pe care le-ați menționat. 

Afirmaţiile lui Putin au fost comentate de premierul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: Înţeleg manipularea pe care o face dictatorul Vladimir Putin. De aceea, câteodată mai mă supără când aud, mai ales când vin alegerile, acea poveste cu ungurii sau maghiarii care vin şi ne fură Ardealul.

În interviul de 2 ore Putin nu a ratat ocazia de a-şi arăta din nou frustrările la adresa NATO. El spune că Rusia a vrut să adere la Alianţa militară, dar a fost refuzată de Bill Clinton. Invocă din nou şi summitul NATO de la Bucureşti, când Alianţa a luat în calcul aderarea Ucrainei. 

Vladimir Putin: Ne-aţi păcălit! În cele din urmă, în 2008, la summitul de la București, au declarat că ușile pentru aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO sunt deschise. Haide, nu aşa ne-am înţeles!

Vladimir Putin are un mesaj şi pentru actualii liderii ai NATO, care în ultimele săptămâni vorbesc tot mai des de un posibil război cu Rusia şi le-au cerut statelor membre să fie pregătite. Liderul de la Kremlin spune că există un singur scenariu în care ar putea ataca Alianţa.  

Vladimir Putin: Doar într-un singur scenariu - dacă Polonia atacă Rusia. De ce? Pentru că nu avem niciun interes în Polonia, Letonia sau alte teritorii. 

Interviul a continuat cu atacuri directe la adresa Statelor Unite. Le acuză că au încercat să-l îndepărteze şi că poartă vina pentru războiul din Ucraina. Putin mai susţine că ar fi pus capăt războiului în urmă cu un an şi jumătate, dar fostul premier britanic Boris Johnson l-a convins pe Zelenski că poate câştiga războiul cu Rusia. 

Vladimir Putin: Am negociat cu Ucraina la Istanbul, am ajuns la un acord. Apoi, a spus public lumii că erau gata să semneze acest document, dar domnul Johnson, premierul Marii Britanii la acea vreme, a venit şi i-a făcut să se răzgândească, le-a spus că este mai bine să se lupte cu Rusia. 

Prin acest interviu Putin speră să convingă opinia publică din Occident să oprească sprijinul militar. Analiştii politici spun însă interviul este departe de a-şi atinge scopul şi asta pentru că, deşi aşteptat cu sufletul la gură în întreaga lume, s-a dovedit a fi o lecţie de istorie pluctisitoare, cu un moderator slab şi incapabil să îl pună în dificultate pe liderul rus. 

Presa rusă în schimb se laudă că interviul cu Putin a fost urmărit de peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume, doar pe platforma X, fostă Twitter. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Putin: Războiul putea fi oprit acum doi ani. Cine l-ar fi convins pe Zelenski să continue lupta