Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin majorează bugetul apărării cu 30%. Premieră în istoria modernă a Rusiei

Vladimir Putin pompează bani în maşinăria de război a Rusiei. Aproape jumătate din bugetul ţării, 40%, va merge pe apărare şi securitate în 2025-2027

de Redactia Observator

la 24.10.2024 , 18:03

Putin majorează bugetul apărării cu 30%. Premieră în istoria modernă a Rusiei Vladimir Putin şi Xi Jinping la summitul BRICS din Rusia - Profimedia

Război în Ucraina. Duma de Stat din Rusia, camera inferioară a parlamentului, a aprobat joi, într-o primă lectură, proiectul de lege privind bugetul pe 2025-2027, care prevede o creştere de 30% a cheltuielilor militare pe anul viitor,  în continuarea politicii Kremlinului concentrată în mare parte pe efortul de război, relatează AFP. Astfel, 314 deputaţi au votat în favoarea bugetului pe trei ani, 78 s-au abţinut şi o persoană a votat împotrivă, potrivit rezultatelor oficiale.

Textul, programat să fie votat în a doua lectură la 14 noiembrie, trebuie apoi să fie aprobat de Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) înainte de a fi promulgat de preşedintele Vladimir Putin. Kremlinul susţine că asaltul său în Rusia, lansat în februarie 2022, va fi încununat de succes, indiferent de costul economic şi uman, în pofida sprijinului occidental pentru Kiev.

Vladimir Putin a subliniat în septembrie că "priorităţile" sunt "consolidarea capacităţii de apărare a ţării" şi "integrarea regiunilor ocupate" din Ucraina (Doneţk şi Lugansk, în est, şi Herson şi Zaporojie, în sud). Pentru aceasta, Kremlinul a decis să continue să investească masiv în armată.

Articolul continuă după reclamă

Premieră în istoria modernă a Rusiei

Pe acelaşi subiect

Cheltuielile pentru apărare vor ajunge la aproape 13.500 de miliarde de ruble (130 miliarde de euro la cursul actual) până în 2025, conform legii bugetului. Bugetul militar naţional a explodat deja cu aproape 70% într-un singur an, în 2024, reprezentând în acest an, potrivit lui Vladimir Putin, 8,7% din PIB, o premieră în istoria modernă a Rusiei.

Din 2022, Kremlinul şi-a reorientat în mare parte economia către efortul de război, dezvoltând cu mare viteză complexul militar-industrial, în special prin recrutarea a sute de mii de noi angajaţi. Kremlinul anticipează un conflict prelungit cu Ucraina şi nu pare să fie îngrijorat de riscurile unei dependenţe crescute a economiei sale de comenzile militare, într-un moment în care inflaţia, de peste 8,6%, erodează puterea de cumpărare a ruşilor.

Bugetul dedicat securităţii interne, care include poliţia şi serviciile speciale responsabile îndeosebi de reprimarea criticilor Kremlinului, va creşte la 3.460 de miliarde de ruble (33 miliarde de euro), reprezentând aproape 10% din cheltuielile anuale ale statului rus. Acest cumul Apărare-Securitate va reprezenta aproximativ 40% din buget, fără a lua în considerare numeroasele investiţii clasificate.

Ca un semn că cheltuielile militare nu sunt pe cale să scadă, Vladimir Putin a semnat, la jumătatea lunii septembrie, un decret prin care a ordonat o creştere de aproape 15% a numărului de soldaţi, pentru a ajunge la 1,5 milioane. Cu această nouă creştere, una din 50 de persoane active în Rusia va fi de acum în armată, care, potrivit presei ruse, va deveni a doua cea mai mare din lume, după cea a Chinei.

Situaţia economică rămâne sustenabilă în Rusia

Pentru a gestiona mai "eficient" finanţele armatei, unde corupţia rămâne endemică, Vladimir Putin a destituit un număr de înalţi responsabili, încarceraţi pentru acuzaţii de luare de mită, şi l-a numit în mai pe economistul Andrei Belousov la conducerea Ministerului Apărării. În total, cheltuielile federale vor creşte la 41.500 de miliarde de ruble (aproximativ 400 miliarde de euro) până în 2025.

Pentru a aduce bani la bugetul în creştere, guvernul rus intenţionează să majoreze de la 1 ianuarie impozitele pe veniturile mari şi ale companiilor, un mijloc de a continua să finanţeze ofensiva din Ucraina şi cheltuielile aferente. Dar problemele structurale persistă în economie. Pe lângă inflaţie, deficitul de forţă de muncă - o consecinţă directă a plecării a sute de mii de oameni pe front sau în străinătate - persistă şi "limitează" creşterea, după cum o recunoaşte însuşi Vladimir Putin.

Cu toate acestea, situaţia economică rămâne sustenabilă pe termen scurt. De fapt, marţi, FMI şi-a revizuit în sus prognoza de creştere pentru Rusia la sfârşitul anului, la + 3,6%

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Ştiri externe » Putin majorează bugetul apărării cu 30%. Premieră în istoria modernă a Rusiei