Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin l-a făcut pe Kadîrov general-colonel, al treilea cel mai înalt grad din ierarhia militară rusă: "Este o mare onoare!"

Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, a declarat că Vladimir Putin l-a promovat la gradul de general-colonel, anunţă The Telegraph. "Este o mare onoare pentru mine", a declarat şeful cecen pe Telegram. Recent a anunţat că-şi trimite cei trei fii adolescenţi să lupte pe frontul din Ucraina.

de Redactia Observator

la 06.10.2022 , 13:20

Preşedintele Rusiei i-a oferit liderului cecen unul dintre cele mai înalte grade militare, într-un moment în care acesta devenise din ce în ce mai critic la adresa modului în care este condus războiul din Ucraina. Şeful Ceceniei, în vârstă de 46 de ani, care a luptat împotriva forţelor guvernamentale ruse în timpul războaielor separatiste din anii '90, din Caucazul de Nord, a publicat miercuri vestea “fericită” pe canalul său de Telegram.

„Vladimir Vladimirovici (Putin) mi-a spus în persoană și m-a felicitat: îi sunt extrem de recunoscător comandantului nostru șef pentru serviciile de înaltă calitate”, a scris Kadîrov. „Este o mare onoare pentru mine. Jur că voi face bine pentru încrederea pe care mi-a acordat-o.”

Potrivit The Telegraph, Kadîrov, care s-a autointitulat cândva „soldatul lui Putin”, a lansat în ultimele zile mai multe critici neobișnuite la adresa armatei ruse, atacându-l pe generalul Alexander Lapin, pentru că a gestionat greșit invazia și le-a permis ucrainenilor să recupereze mai multe regiuni.

Articolul continuă după reclamă

Postarea lui Kadîrov pe social media despre generalul Lapin l-a determinat pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, să explice limbajul liderului cecen. Peskov l-a descris pe Kadîrov ca fiind o persoană cu o contribuţie foarte importantă la efortul de război, însă a ţinut să amintească faptul că liderul cecen devine „prea emoțional în momentele dificile”.

Pe acelaşi subiect

Kadîrov este adesea batjocorit pentru achiziţiile de lux: a cumpărat recent un sac de box în valoare de 175.000 de dolari

Kadîrov, a cărui provincie se bazează pe subvențiile Kremlinului, este cunoscut și pentru un apetit uriaş pentru lux. Recent, a fost batjocorit pentru că a cumpărat un sac de box marca Louis Vuitton, în ediţie limitată, în valoare de aproximativ 175.000 de dolari.

Forțele speciale ale Ceceniei, implicate în crime de război

Ramzan Kadîrov s-a confruntat cu multiple acuzații de încălcări ale drepturilor omului. Criticii l-au acuzat adesea că a ordonat uciderea mai multor oponenți ai săi. Forțele speciale ale Ceceniei, adesea descrise drept armata privată a lui Kadîrov, au fost implicate în crime de război din Ucraina. Până şi Kadîrov însuși a avut mai multe apariții în sudul Rusiei și în Ucraina, poziționându-se drept unul dintre cei mai convinși aliați ai lui Putin.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Putin l-a făcut pe Kadîrov general-colonel, al treilea cel mai înalt grad din ierarhia militară rusă: "Este o mare onoare!"