Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin, ameninţare voalată pentru portavioanele americanilor de lângă Israel: Am trimis MiG-31 cu rachete Kinjal deasupra Mării Negre

Vladimir Putin a anunţat la Beijing la finalul unei întâlniri care a durat 3 ore cu Xi Jinping că Forțele Aeriene Ruse vor începe patrularea constantă a spațiului aerian de deasupra Mării Negre cu aeronave echipate cu rachete hipersonice Kinjal. Liderul de la Kremlin a ţinut să facă precizarea, fără "a ameninţa" după ce a menţionat că americanii au trimis două portavioane în Mediterana.

de Redactia Observator

la 18.10.2023 , 16:14

 Vladimir Putin a anunţat miercuri că aviaţia rusă va desfăşura acţiuni de patrulare permanentă cu avioane MiG-31 echipate cu rachete hipersonice Kinjal deasupra Mării Negre, ceea ce va permite Moscovei să controleze de asemenea zona Mediteranei. 

"Acum, ei au adus două portavioane în Mediterana", a spus el, referindu-se la cele două portavioane dislocate de SUA în Mediterana după atacul surpriză al grupării islamiste Hamas asupra Israelului. "Ceea ce anunţ acum nu este o ameninţare. La ordinul meu, Forţele Aerospaţiale încep să patruleze în mod permanent zona neutră a spaţiului aerian deasupra Mării Negre", a declarat Putin la o conferinţă de presă la Beijing, la capătul unei întâlniri de trei ore cu Xi Jinping.

El a precizat că în aceste misiuni aviaţia rusă va folosi avioane de vânătoare MiG-31 "echipate cu sisteme Kinjal", care "au o rază de acţiune de peste 1.000 de kilometri". Preşedintele rus a adăugat că desfăşurarea avioanelor supersonice MiG-31 în zona Mării Negre va permite de asemenea aviaţiei ruse să controleze zona Mediteranei, care în prezent este scena unei escaladări în conflictul dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas.

Vezi și

"Am avertizat că aceasta nu este o ameninţare, dar noi vom efectua un control vizual, un control cu ajutorul armamentului asupra a ceea ce se întâmplă în Marea Mediterană", a explicat liderul de la Kremlin, răspunzând unei întrebări care îi sugera că statele occidentale ar putea considera o ameninţare ordinul său privind noile patrule aeriene deasupra Mării Negre.

Pe acelaşi subiect

Kinjal este o rachetă folosită pentru atacarea ţintelor terestre şi despre care Rusia afirmă că este imposibil de doborât. Totuşi, Ucraina susţine că a reuşit să doboare astfel de rachete după ce a primit din partea SUA sisteme antiaeriene Patriot. Rusia susţine la rândul său că a distrus cu rachetele Kinjal cel puţin un sistem Patriot.

Anunţul lui Putin despre lansarea misiunilor aviaţiei ruse echipate cu rachete Kinjal deasupra Mării Negre survine la o zi după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armata ucraineană a folosit în premieră rachete americane cu rază lungă de acţiune ATACMS şi a lovit astfel două aerodromuri ruseşti, dintre care unul se află pe coasta Mării Azov.

Putin: Conflictele din lume şi ameninţările "consolidează" relaţia dintre Moscova şi Beijing

Preşedintele rus a mai afirmat în cadrul conferinţei de presă că ameninţările şi conflictele din lume "consolidează" relaţia între Moscova şi Beijing. "În ceea ce priveşte impactul factorilor externi şi al conflictelor asupra evoluţiei relaţiilor ruso-chineze, toţi aceşti factori externi sunt ameninţări comune care consolidează cooperarea între Rusia şi China", a declarat preşedintele rus.

Vladimir Putin a spus astfel că "priveşte cu optimism perspectivele" cooperării cu aliatul său chinez, partener indispensabil pentru Moscova într-un moment în care sancţiunile internaţionale presează asupra economiei ruse. Preşedintele rus s-a declarat astfel "interesat" de dezvoltarea Noilor drumuri ale mătăsii, un vast proiect de dezvoltare a infrastructurilor în străinătate lansat de Xi Jinping în urmă cu un deceniu.

Vladimir Putin este invitatul principal al celui de-al treilea forum 'Centura şi Drumul' (Belt and Road), organizat de autorităţile chineze pentru a-şi pune în valoare ambiţiile lor economice, notează AFP. Sancţionată dur de ţările occidentale din cauza ofensivei sale împotriva Ucrainei, Rusia caută de mai multe luni să strângă legăturile - economice, militare, în domeniul energetic etc. - cu Beijingul.

În luna martie, Vladimir Putin a primit vizita lui Xi Jinping la Kremlin şi cei doi şefi de stat şi-au afişat înţelegerea, promovând o consolidare a legăturilor între cele două ţări pentru a contracara ceea ce ei prezintă drept hegemonia americană. Potrivit lui Putin, preşedintele rus a avut miercuri un schimb de opinii, de trei ore, cu Xi Jinping, iniţial împreună cu miniştrii afacerilor externe din cele două ţări, ulterior într-o convorbire între patru ochi.

"Probleme foarte confidenţiale au fost abordate în convorbirea între patru ochi. A fost o parte foarte productivă şi instructivă a schimbului de opinii", a declarat preşedintele rus în aceeaşi conferinţă de presă. Chiar dacă detaliile acestei convorbiri nu sunt cunoscute, conflictul în Ucraina a fost abordat, potrivit lui Putin, aflat în prima sa deplasare în China după declanşarea invaziei ruse pe teritoriul ucrainean, numită oficial de Moscova 'operaţiune militară specială'. Liderul rus asigură că l-a "informat pe preşedintele" chinez "în mod destul de detaliat" cu privire la acest subiect, fără a oferi alte amănunte.

Putin: Explozia de la spitalul din Gaza este o catastrofă

Vladimir Putin a mai declarat miercuri că explozia care a avut loc la spitalul din Fâşia Gaza este o catastrofă îngrozitoare care arată că războiul dintre Israel şi Hamas trebuie încheiat prin negocieri. Oficiali palestinieni au declarat că un atac aerian israelian a provocat explozia de la spitalul Al-Ahli al-Arabi, în care 500 de persoane au fost ucise, potrivit celui mai recent bilanţ. La rândul său, Israelul a afirmat că explozia a fost cauzată de o lansare eşuată a unei rachete de către gruparea militantă Jihadul Islamic Palestinian, care însă a respins acuzaţiile.

"În ceea ce priveşte explozia de la spitalul (din Gaza), tragedia care a avut loc acolo este un eveniment groaznic", a declarat Putin la Beijing. "Sute de morţi şi sute de răniţi reprezintă, desigur, o catastrofă", a mai spus el. "Sper cu adevărat că acesta va fi un semnal că trebuie să punem capăt acestui conflict cât mai curând posibil. În orice caz, trebuie să ne concentrăm asupra posibilităţii de a începe nişte contacte şi negocieri", a adăugat liderul rus.

Putin a discutat luni cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi, cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas şi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Putin a afirmat că în urma acestor discuţii a avut impresia că niciun actor important nu vrea ca acest conflict să escaladeze. "Am impresia că nimeni nu vrea ca acest conflict să continue, ca acest conflict să se dezvolte şi situaţia să se înrăutăţească", a mai spus Putin.

"În opinia mea, principalii actori - unii prin definiţie nu vor, altora le este frică de ceva - însă am impresia că practic nu există actori pregătiţi să dezvolte conflictul şi să-l transforme într-un război de amploare", a subliniat liderul rus.

Putin: Rachetele americane cu rază de acţiune lungă livrate Kievului vor prelungi agonia Ucrainei

Preşedintele rus a mai declarat că livrarea de către SUA şi utilizarea de către Ucraina a unor rachete cu rază de acţiune lungă ATACMS nu vor schimba radical situaţia de pe front şi nu vor face decât să prelungească agonia Ucrainei. "În primul rând, aceasta provoacă, desigur, rău şi creează o ameninţare în plus. În al doilea rând, noi vom putea desigur să respingem aceste atacuri. Războiul este război", a spus Vladimir Putin.

"Însă lucrul cel mai important este că aceste rachete nu vor schimba radical lucrurile pe linia de contact. Este imposibil, putem spune cu certitudine acest lucru. Aceasta este o altă eroare a SUA, din mai multe motive", a afirmat Putin. "Pentru Ucraina, nu va fi nimic bun. Agonia va fi prelungită" , a adăugat preşedintele rus.

De asemenea, potrivit lui Vladimir Putin, livrarea de ATACMS (Army Tactical Missile Sistem) Ucrainei arată că "SUA sunt din ce în ce mai implicate în acest conflict". Ucraina a anunţat marţi că a folosit cu succes, pentru prima dată, aceste rachete cu o rază de acţiune ce poate ajunge la 165 de km şi pe care SUA i le-au livrat în cel mai mare secret.

Kievul cerea de luni de zile aceste rachete, pentru a putea distruge de departe liniile din spatele frontului şi de aprovizionare ruse, în sudul şi estul Ucrainei, crescând astfel şansele de succes pentru contraofensiva ucraineană în curs pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia. Vladimir Putin susţine că această contraofensivă ucraineană lansată primăvara este un eşec şi că forţele ruse sunt cele care îşi îmbunătăţesc poziţiile. Ucraina afirmă, la rândul său, că avansează, însă câştigurile sale teritoriale sunt reduse şi lente, pentru că Occidentul tergiversează prea mult în a-i livra armamentul de care are nevoie, lăsând astfel ruşilor timpul de a construi linii de apărare redutabile

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri externe » Putin, ameninţare voalată pentru portavioanele americanilor de lângă Israel: Am trimis MiG-31 cu rachete Kinjal deasupra Mării Negre