Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Proteste de amploare de 1 Mai în ţările europene. Oamenii au ieşit în stradă pentru a se plânge de salariile mici. Demonstraţii violente în Franţa şi Turcia

Pentru mulţi, 1 Mai este, mai presus de toate, ziua în care protestează faţă de modul în care guvernele îi tratează pe oamenii din câmpul muncii. În Grecia, mii de angajaţi au ieşit în stradă pentru a se plânge de salariile mici. Din aceleaşi motive s-a protestat şi în Franţa unde au avut loc inclusiv ciocniri între poliţie şi protestatari. În Turcia, 400 de persoane au fost arestate după ce au încercat să marcheze ziua de 1 Mai în Piaţa Taksim din Istanbul. 

de Redactia Observator

la 02.05.2025 , 09:05

Ziua Internaţională a Muncii i-a scos pe francezi în stradă. Cele mai mari sindicate şi partide de stânga au organizat peste 250 de proteste în toată ţara. "De luni de zile am auzit despre război, datorii, imigraţie şi nesiguranţă, dar nici un cuvânt despre cerinţele sociale ale oamenilor care lucrează". S-au cerut salarii mai mari şi abrogarea legii pensiilor care a crescut vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Nu au lipsit nici violenţele. Zeci de oameni au fost arestaţi, în urma ciocnirilor cu jandarmii.

Nemulţumiri au fost şi în Spania. "Munca în Spania este grea, multe ore, salariu mic. Viaţa devine din ce în ce mai scumpă, iar guvernul nu face nimic. Cer prea mult de la noi pentru puţinul pe care îl câştigăm. Presiunea pe care o pun asupra noastră. în fiecare zi pun mai multă presiune, mai multă muncă, mai mult din toate. Dar salariul pe oră este prea mic". O altă ţară, aceleaşi nemulţumiri. Grecia. "Este necesar ca angajaţii să se unească şi întreaga lume să lupte împotriva imperialismului şi a puterii capitaliştilor".

Turcii care au încercat să marcheze ziua de 1 Mai în Piaţa Taksim din Istanbul nu au avut şanse să o facă. Au fost împiedicaţi de poliţie, iar 400 de persoane au ajuns în arest pentru că au luat parte la proteste, spun autorităţile, neautorizate.

Vezi și

La Berlin, în Germania, manifestaţiile de 1 mai s-au terminat dramatic. O persoană a fost împuşcată, iar alta înjunghiată chiar în apropiere de zona în care se protesta. Victimele au fost transportate de urgenţă la spital. Poliţia i-a prins rapid pe suspecţi. Motivul atacului rămâne, deocamdată, necunoscut.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebare despre alegeri
Pe cine votezi în primul tur al alegerilor prezidenţiale?

Observator » Ştiri externe » Proteste de amploare de 1 Mai în ţările europene. Oamenii au ieşit în stradă pentru a se plânge de salariile mici. Demonstraţii violente în Franţa şi Turcia