Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prinţesa Kate şi-a reluat activităţile publice, după ce a încheiat chimioterapia. A fost prezentă la un eveniment de Ziua Comemorării, în Londra

Prinţesa Kate a Marii Britanii a participat sâmbătă la un eveniment prilejuit de Remembrance Day (Ziua Comemorării) în Londra, cel mai recent angajament public al prinţesei după ce a finalizat anula acesta un tratament preventiv împotriva cancerului, informează Reuters.

de Theodora Massini

la 10.11.2024 , 12:04

Prinţesa Kate şi-a reluat activităţile publice, după ce a încheiat chimioterapia. A fost prezentă la un eveniment de Ziua Comemorării, în Londra Prinţesa Kate şi-a reluat activităţile publice, după ce a încheiat chimioterapia. A fost prezentă la un eveniment de Ziua Comemorării, în Londra - Profimedia

Kate a sosit la Royal Albert Hall din Londra, unde a avut loc Festival of Remembrance, îmbrăcată într-o rochie neagră, ornată cu un mac roşu, simbolul respectului pentru memoria victimelor războiului.

Prinţesa a venit însoţită de soţul ei, William, şi de alţi membri ai familiei regale, iar la scurt timp i s-a alăturat regele Charles al III-lea, neînsoţit însă de regina Camilla, care şi-a anulat angajamentele întrucât se recuperează în urma unei infecţii pulmonare.

Prinţesa Kate a mărturisit în septembrie că a terminat şedinţele de chimioterapie, dar că drumul către recuperarea totală va fi lung. La vremea aceea, prinţesa, în vârstă de 42 de ani, a spus că va participa la câteva angajamente publice mai târziu în cursul acestui an.

Articolul continuă după reclamă

Prinţesa Kate şi-a reluat angajamentele publice

Pe acelaşi subiect

Cea mai recentă apariţie publică a sa a avut loc în octombrie, când s-a întâlnit cu familiile îndoliate a trei fetiţe ucise în urma unui atac cu cuţitul la un curs de dans în nord-vestul Angliei. Kate este de asemenea aşteptată să participe la principala ceremonie prilejuită de Remembrance Day, care va avea loc duminică, a anunţat vineri Palatul Buckingham.

Ceremonia comemorativă de la monumentul Cenotaph are loc în duminica cea mai apropiată datei de 11 noiembrie, care marchează sfârşitul Primului Război Mondial şi comemorează victimele deflagraţiei.

Camilla speră să revină la angajamentele publice la începutul săptămânii viitoare

Camilla speră să revină la angajamentele publice la începutul săptămânii viitoare, a precizat Palatul. Şi-a anulat participarea la evenimentele de săptămâna acesta după ce medicii i-au recomandat o perioadă de odihnă. Regina va marca Ziua Comemorării în privat, la domiciliu, a adăugat Palatul.

În Africa de Sud, William a declarat joi pentru presa britanică că anul acesta a fost probabil ''cel mai greu'' din viaţa lui după ce Kate şi tatăl lui, Charles, au fost diagnosticaţi cu cancer. William s-a aflat în Africa de Sud cu prilejul ceremoniei de decernare a Earthshot Prize, un premiu ecologist fondat de prinţ şi care dispune de un fond de premiere de mai multe milioane de dolari pentru a încuraja găsirea unor soluţii inovatoare în scopul combaterii problemelor de mediu.

Pe când se pregătea să părăsească Africa de Sud, William a spus, potrivit unor declaraţii publicate sâmbătă de presa britanică, că încearcă să-şi îndeplinească angajamentele ''diferit'' faţă de generaţiile anterioare.

''Le îndeplinesc poate cu un R mai mic din 'regal''', le-a spus prinţul reporterilor. ''Este vorba mai degrabă de filantropie, colaborare, a fi împreună cu oamenii şi a-i ajuta''.

''Şi o să pun şi empatie pentru că îmi pasă cu adevărat de ceea ce fac... cred că am avea nevoie de conducători mai empatici în lume'', a adăugat William. 

Theodora Massini Like

“N-aș putea fi editor, dacă n-aș fi fost redactor. N-aș fi putut fi redactor, fără să fi fost reporter. N-aș fi fost reporter atâta vreme, dacă n-aș fi fost îndrăgostită de meseria asta.

Comentarii


Întrebarea zilei
BNR: Ţara trebuie să intre la dietă. Sunteţi de acord cu acest îndemn?
Observator » Ştiri externe » Prinţesa Kate şi-a reluat activităţile publice, după ce a încheiat chimioterapia. A fost prezentă la un eveniment de Ziua Comemorării, în Londra