Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima rachetă căzută în apropiere de România, în Transcarpatia. Imagini cu atacurile feroce ale rușilor, în sudul Ucrainei

Sunt lupte intense la combinatul Azovstal, iar primarul din Mariupol spune că a pierdut legătura cu militarii cantonați în uzină după ce rușii au reușit să pătrundă înăuntru. În paralel, pentru prima dată, o rachetă a căzut şi în munţii din regiunea Transcarpatia, aproape de graniţa cu România. Acum câteva ore, un depozit de petrol de lângă Doneţk a fost atacat şi cel puţin un om a murit, după ce patru rezervoare de mii de tone de țiței au luat foc. În vest, alţi 21 de oameni au fost ucişi sub ploaia de bombe. Între timp, Belarusul a început astăzi exerciții militare de amploare, iar ucrainenii se tem din nou de un atac venit și dinspre această țară. Volodimir Zelenski a anunțat că, până acum, costul reconstrucției Ucrainei se ridică la 600 miliarde de dolari.  

de Redactia Observator

la 04.05.2022 , 19:35

Rachetele Kalibr au semănat teroare în vestul Ucrainei. Cel puţin trei centrale electrice au fost distruse în apropiere de Liov. 

Andrii Sadovii, primar Liov: Infrastructura publică a suferit pagube serioase. Geamurile au fost spulberate, 60 de garaje sunt avariate. Sunt întreruperi şi în alimentarea cu apă. 

O rachetă a căzut şi în munţii din regiunea Zakarpatia, în apropiere de graniţa cu România. Iar, în Donbas, asaltul asupra unei fabrici a ucis cel puţin 21 de oameni şi a rănit alţi 27. 

Vezi și

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Este evident că armata rusă a reacţionat extrem de nervos la succesele noastre. Cu cât sunt mai multe asemenea atacuri, cu atât Rusia se îndepărtează şi mai mult de civilizaţie, de ceea ce înseamnă să fii civilizat. 

Pe acelaşi subiect

Orașul Harkov a ajuns o morgă, după bombardamentele armatei ruse

Cadavrele zac de zile întregi pe străzi, iar printre ele sunt şi cele ale ruşilor, aşezate, metaforic, în forma literei Z. Cei care au scăpat de moarte au ajuns la capătul puterilor. 

După atacul din 16 martie asupra Teatrului Dramatic din Mariupol, au fost descoperite noi pierderi. Aproximativ 600 de oameni din cei 1.000 care se adăposteau în clădire şi-au pierdut viaţa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În tot acest timp, ucrainenii rămaşi în uzina Azovstal rezistă. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat, cinic, că soldaţii şi civilii care se ascund în oţelărie sunt blocaţi "în siguranţă", după ce liderul rus a ordonat ca aceştia să fie închişi ermetic. În urmă cu doar câteva ore, conform jurnaliştilor ucraineni, ruşii ar fi reuşit să intre în uzină, şi nimeni nu a mai putut contacta lupătorii din interior.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Prima rachetă căzută în apropiere de România, în Transcarpatia. Imagini cu atacurile feroce ale rușilor, în sudul Ucrainei