Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prigojin amenință UE cu un baros "însângerat", un gest de intimidare după ce mercenarii ruşi Wagner ar putea fi incluşi pe lista teroriştilor

Gest de intimidare din partea "bucătarului lui Putin", Evgheni Prigojin, după ce eurodeputații au numit Rusia drept „sponsor de stat al terorismului” și au cerut Consiliului să includă organizaţia paramilitară rusă ''Grupul Wagner'' pe lista UE a teroriştilor.

de Redactia Observator

la 24.11.2022 , 15:14

Prigojin amenință Parlamentul European cu un baros "însângerat", într-un gest de intimidare Prigojin amenință Parlamentul European cu un baros "însângerat", într-un gest de intimidare - Twitter

Într-o filmare devenită virală pe Twitter, un apropiat al liderului grupării Wagner așază pe masă o cutie de vioară în care se află un baros pătat cu vopsea roșie, sugerând că ar fi sânge. Deși în mediul online apare informația că "pachetul" ar fi fost trimis Parlamentului European, directorul site-ului de investigații Bellingcat, Eliot Higgins, spune că nu este "100%" adevărat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Prigojin s-a lăudat că va trimite barosul Parlamentului European, într-un gest de intimidare. Serviciul său de presă a filmat şi a publicat imaginile pe canalul de Telegram Cyber Front Z. 

Articolul continuă după reclamă

Gestul vine după ce, Parlamentul European a adoptat, miercuri, o rezoluție prin care declară Rusia stat care sponsorizează terorismul în urma războiului declanșat în Ucraina, iar eurodeputaţii au solicitat Consiliului să includă organizaţia paramilitară rusă ''Grupul Wagner'', Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut şi sub numele de ''Kadîroviţi'', precum şi alte grupări armate, miliţii şi interpuşi finanţaţi de Rusia, pe lista UE a teroriştilor.

Parlamentul European solicită Uniunii Europene să izoleze şi mai mult Rusia la nivel internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte apartenenţa Rusiei la organizaţii şi organisme internaţionale, cum ar fi Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Prigojin amenință UE cu un baros "însângerat", un gest de intimidare după ce mercenarii ruşi Wagner ar putea fi incluşi pe lista teroriştilor