Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preşedintele Serbiei acuză că "unii din Occident" vor ca încă patru state ale UE, printre care România, să recunoască "aşa-numitul Kosovo" ca să poată intra în NATO

Unii din Occident doresc ca încă patru state ale UE - printre care România -, care sunt şi membre NATO, să recunoască aşa-numitul Kosovo pentru ca acesta să fie primit în Alianţa nord-atlantică, iar acest lucru a fost confirmat acum de o declaraţie a fostului purtător de cuvânt al NATO Jamie Shea, a declarat în weekend preşedintele sârb Aleksandar Vucic, citat luni de agenţia Tanjug.

de Redactia Observator

la 14.03.2022 , 15:23

Preşedintele Serbiei acuză că "unii din Occident" vor ca încă patru state ale UE, printre care România, să recunoască "aşa-numitul Kosovo" - Hepta

Comentând o declaraţie a lui Shea conform căreia este nevoie doar de acordul a încă patru state membre NATO - România, Slovacia, Spania şi Grecia - pentru ca Pristina să se alăture alianţei, Vucic a declarat pentru Pink TV că nu crede că un astfel de demers este realist în acest moment.

"Asta este ideea lor (...), dar nu cred că aşa ceva este realist acum, ei nu au nevoie de Serbia ca adversar pentru că nu au nevoie de altă problemă în altă parte. Dar ideea există. Nu eu am venit cu povestea despre NATO şi Kosovo - am văzut documentele primite de la serviciile (de informaţii) de 50 de ori", a spus el.

"Cu toate acestea, nici Statele Unite, nici europenii nu sprijină suficient această idee, deoarece percep NATO ca o alianţă de securitate defensivă, mai degrabă decât ca un instrument de presiune politică", a adăugat Vucic.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Preşedintele Serbiei acuză că "unii din Occident" vor ca încă patru state ale UE, printre care România, să recunoască "aşa-numitul Kosovo" ca să poată intra în NATO