Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Președintele Chinei plănuiește, săptămâna viitoare, o vizită în Rusia. Kremlinul nu a confirmat încă vizita lui Xi Jinping

Preşedintele chinez Xi Jinping intenţionează să efectueze, săptămâna viitoare, o vizită în Rusia pentru a se întâlni Vladimir Putin, potrivit surselor citate de agenţia Reuters. Kremlinul, însă, nu a confirmat încă vizita lui Xi Jinping la Moscova, săptămâna viitoare. 

de Redactia Observator

la 13.03.2023 , 13:12

Președintele Chinei plănuiește, săptămâna viitoare, o vizită în Rusia la invitaţia prietenului său, Vladimir Putin - surse Președintele Chinei plănuiește, săptămâna viitoare, o vizită în Rusia la invitaţia prietenului său, Vladimir Putin - surse - Profimedia Images

Liderul de la Kremlin l-a invitat pe 30 ianuarie pe omologul său chinez să vină în vizită în această primăvară, potrivit agenţiei TASS, iar Wall Street Journal a scris luna trecută că această vizită ar putea avea loc în aprilie sau la începutul lui mai.

Planurile pentru o astfel de vizită vin în contextul în care China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, un efort care a fost întâmpinat cu scepticism în Occident, având în vedere sprijinul diplomatic al Chinei pentru Rusia. Pe de altă parte, Kremlinul nu a confirmat încă această vizită, potrivit RIA Novosti. „De regulă, anunţurile vizitelor oficiale se efectuează simultan prin acordul comun al părţilor. Când va avea loc o astfel de pregătire, vă vom informa”.

Ministerul chinez de Externe nu a răspuns pentru moment la o solicitare de comentarii privind posibilitatea deplasării lui XI Jinping la Moscova, iar Kremlinul a refuzat să comenteze, menţionează Reuters. Luna trecută, Putin l-a găzduit pe diplomatul de top al Chinei, Wang Yi, într-o vizită la Moscova.

Articolul continuă după reclamă

Prietenie "fără limite" între Rusia şi China

China şi Rusia au convenit asupra unui parteneriat "fără limite" în februarie 2022, cu câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar cele două părţi au continuat să-şi reafirme forţa legăturilor. Recent China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, efort întâmpinat cu scepticism în Occident, dat fiind sprijinul diplomatic al Beijingului pentru Moscova.

De când a devenit preşedinte, Xi Jinping, confirmat în weekend pentru un al treilea mandat în fruntea Chinei, s-a întâlnit până acum de 39 de ori în persoană cu Vladimir Putin, mai aminteşte Reuters. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Președintele Chinei plănuiește, săptămâna viitoare, o vizită în Rusia. Kremlinul nu a confirmat încă vizita lui Xi Jinping