Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Prăpăd în Venezuela, în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren. Cel puţin 7 persoane şi-au pierdut viaţa

Alunecările de teren şi inundaţiile cauzate de ploile abundente au ucis cel puţin şapte persoane în estul Venezuelei, au anunţat vineri autorităţile regionale, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 05.11.2022 , 09:41

Şase cadavre au fost localizate în oraşul Puerto La Cruz, iar un altul, cel al unui copil, a fost găsit în oraşul din apropiere Guanta, a declarat guvernatorul Luis Marcano, potrivit Agerpres. Unii dintre localnici au fost îngropați de vii pentru că nu au reușit să fugă la timp în zone mai sigure. Alunecările de teren au făcut prăpăd, zeci de case au fost complet distruse de maldărul de pământ care a înghiţit drumurile şi locuinţele oamenilor. 

Echipele de intervenţie caută încă victime printre mormanele de noroi, în speranţa că ar putea fi găsiţi supravieţuitori. 

Aproape 80 de persoane şi-au pierdut viaţa în ţară în ultimele săptămâni din cauza ploilor abundente, între care 54 într-o alunecare de teren care a avut loc la 8 octombrie în Las Tejerras, oraş din statul Aragua (centrul-nord), potrivit unor informaţii oficiale. 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Prăpăd în Venezuela, în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren. Cel puţin 7 persoane şi-au pierdut viaţa