Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Polonia cumpără sute de tancuri, obuziere şi avioane după ce a trimis arme în Ucraina. "Trebuie să echipăm armata"

Polonia a semnat miercuri contracte-cadru importante privind livrarea şi producerea de material militar greu sud-coreean, care vizează o mie de tancuri de luptă K2, circa 650 de obuziere K9 şi 48 de avioane FA-50, în cursul unei ceremonii la Varşovia, potrivit AFP, citat de Agerpres. Valoarea contractelor nu a fost precizată.

de Redactia Observator

la 27.07.2022 , 17:34

Polonia cumpără sute de tancuri, obuziere şi avioane după ce a trimis arme în Ucraina. "Trebuie să echipăm armata" Polonia cumpără sute de tancuri, obuziere şi avioane după ce a trimis arme în Ucraina. "Trebuie să echipăm armata" - Profimedia

"Învăţăm lecţia din ceea ce se întâmplă în Ucraina" invadată de Rusia, a explicat presei ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, după semnarea contractelor cu reprezentanţi ai companiilor Korea Aerospace Industries şi Hyundai. "Timpul ne presează. Trebuie să echipăm armata poloneză", a adăugat el.

Conform Ministerului Apărării, primele exemplare de FA-50 vor fi livrate Poloniei începând de anul viitor. Aparatele de zbor sud-coreene ar urma să înlocuiască avioanele MiG-29 de concepţie sovietică, încă folosite de forţele aeriene poloneze, alături de avioanele F-16 şi, în curând, F-35, de fabricaţie americană, deja comandate de Varşovia.

Directorul Korea Aerospace Industries, Hyunho Ahn, a explicat că, în afară de contractul pentru trei escadroane de FA-50, grupul său intenţionează să transfere treptat în Polonia producţia de astfel de avioane.

Articolul continuă după reclamă

"Vom începe prin a produce piese în Polonia şi, după ce vom atinge obiectivele de comandă, ne gândim să extindem" activităţile grupului în această ţară, a adăugat el pentru agenţia de presă PAP.

Pe acelaşi subiect

Polonia va primi într-o primă fază 180 de tancuri de luptă K2 fabricate de Hyundai Rotem, după care va achiziţiona "peste 800 de vehicule" aduse la standardele aşteptate de Polonia, într-o versiune numită K2PL. "Producţia de K2PL în Polonia va fi lansată în 2026", conform ministerului polonez.

La fel şi în privinţa obuzierelor K9, din care vor fi furnizate 48 de exemplare începând din acest an. "Livrarea a peste 600 de obuziere suplimentare va începe în 2024 şi, odată cu 2026, ele vor fi fabricate în Polonia", conform unui comunicat oficial.

Polonia, membră a NATO şi vecină cu Ucraina, a anunţat recent achiziţia, printre altele, a 32 de elicoptere militare polivalente AW149 fabricate de grupul italian Leonardo, a 366 de tancuri americane Abrams şi a unor sisteme de rachete sol-aer CAMM iLauncher produse de consorţiul european MBDA

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Polonia cumpără sute de tancuri, obuziere şi avioane după ce a trimis arme în Ucraina. "Trebuie să echipăm armata"