Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pentru prima dată de la Războiul Rece, Rusia a trimis nave cu arme nucleare să patruleze în apele arctice - Serviciile de informații din Norvegia

În timp ce războiul continuă în Ucraina, serviciul de informații al Norvegiei avertizează asupra importanței în creștere a acțiunilor de "descurajare" nucleară venite din partea Rusiei în apele arctice. Mai exact, oficialii nordici susțin faptul că pentru prima oară în ultimii 30 de ani, Rusia a pus arme nucleare tactice pe navele sale din Marea Baltică. Navele de război ale Flotei de Nord au plecat în mod regulat pe mare cu arme nucleare în perioada Războiului Rece, dar este prima dată când Rusia face același lucru, se arată în raportul citat de Politico.

de Redactia Observator

la 15.02.2023 , 17:27

Navă din flota Federației Ruse Pentru prima dată de la Războiul Rece, Rusia ar fi trimis nave cu arme nucleare să patruleze în apele arctice - serviciile de informații din Norvegia - Profimedia

"Pe măsură ce importanța armelor nucleare și a forțelor strategice de descurajare crește, apărarea bazelor militare din Kola, Bastionul de Nord și Marea Barents devine din ce în ce mai importantă", se arată în raportul anual al Serviciului norvegian de informații.

Unii comentatori au interpretat raportul ca un avertisment clar că Rusia și-a schimbat fundamental abordarea asupra securității sale pe flancul vestic și în zona arctică. Cu toate acestea, Pavel Podvig, un cercetător senior la ONU Institutul de Cercetare pentru Dezarmare a declarat că este foarte puțin probabil ca raportul să indice că Rusia a desfășurat nave armate cu arme nucleare tactice, dar mai degrabă că Moscova se bazează pe nave care sunt teoretic capabile să transporte arme nucleare.

Experții pun la îndoială concluziile norvegienilor

Articolul continuă după reclamă

Pavel Podvig a mai adăugat că Statele Unite și alți oficiali ai serviciilor de informații au declarat că nu au văzut niciun semn de activitate care să sugereze că Rusia își trimite în zona arctică armele nucleare non-strategice. În timp ce Rusia are, de asemenea, capabilități submarine, arme anti-satelit și capabilități cibernetice care ar putea amenința Norvegia și alianța nord-atlantică, armele nucleare tactice sunt "o amenințare deosebit de gravă în mai multe scenarii operaționale în care țările NATO ar putea fi implicate", se arată în raportul norvegian.

Agenția a declarat în evaluarea sa că, deși Rusia își va menține, moderniza și dezvolta arsenalul nuclear, nu se așteaptă schimbări semnificative în doctrina sa nucleară în următorii ani. De asemenea, raportul a menționat că o escaladare a unui război localizat într-un conflict mai larg care implică Statele Unite, NATO și Norvegia nu poate fi exclusă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Pentru prima dată de la Războiul Rece, Rusia a trimis nave cu arme nucleare să patruleze în apele arctice - Serviciile de informații din Norvegia