Palestinienii susțin că o familie a fost decimată de israelieni în Rafah: 9 persoane, între care 6 copii, ar fi murit în urma unui atac
Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al Fâşiei Gaza, a anunţat Apărarea Civilă a acestui teritoriu palestinian.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"Nouă martiri, dintre care şase copii, au fost scoşi de sub dărâmături după ce avioanele de război israeliene au lovit o casă aparţinând familiei Radwan din Tal al-Sultan, în Rafah", a precizat purtătorul de cuvânt al Apărării Civile din Gaza, Mahmoud Bassal, într-un comunicat transmis AFP.
Şase copii cu vârste cuprinse între un an şi 16 ani se numără printre morţi, precum şi două femei şi un bărbat, a informat spitalul Al-Najjar unde au fost internaţi.
În afara spitalului, un jurnalist al AFP a văzut rude care îi plângeau pe decedaţi şi se reculegeau în faţa unor saci mici mortuari de plastic şi albi. O femeie mângâia fruntea unui băiat mort în timp ce avioanele bubuiau deasupra capului.
"Oamenii dormeau liniştiţi", a spus vecinul Abu Mohammed Ziyadah. "După cum puteţi vedea, nu erau luptători, nici măcar bărbaţi adulţi, cu excepţia capului familiei. Erau doar femei şi copii", a declarat el pentru AFP la faţa locului.
- Mesajul simbolic transmis de Israel, după bombardamentul efectuat de ziua ayatollahului Ali Khamenei. Țintele au...
- Surse israeliene: Au fost lovite ţinte din Iran "la mustaţă" de o instalaţie nucleară. Mesajul e că "Vă putem...
- Tăcere în Israel şi Iran după atacul "slăbuţ". Teheranul dă semne că nu va răspunde, sugerând o...
- Israelul a lansat un atac asupra Iranului. Armata iraniană sugerează că riposta a fost slabă şi nu va răspunde
La scurt timp după începerea războiului din Fâşia Gaza, la 7 octombrie, Israelul le-a cerut palestinienilor care trăiesc în nordul teritoriului să meargă în "zone sigure" din sud, cum ar fi Rafah.
Rafah, ameninţat de o ofensivă terestră iminentă
Şase luni mai târziu, Rafah este ameninţat de o ofensivă terestră iminentă. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că este hotărât să lanseze un asalt asupra oraşului, unde spune că sunt concentrate patru batalioane ale mişcării islamiste palestiniene Hamas.
Dar ONG-urile şi un număr tot mai mare de ambasade străine se opun operaţiunii, temându-se că aceasta va provoca multe victime civile, în contextul în care 1,5 milioane de locuitori din Gaza, rezidenţi sau strămutaţi, se află în Rafah.
Purtătorul de cuvânt al Apărării Civile a subliniat că atacurile au lovit mai multe zone din Rafah în cursul nopţii, inclusiv cartierul Salam, unde o persoană a fost ucisă şi alte câteva rănite. El a adăugat că armata a lovit o casă şi o grădiniţă. "A fost o noapte foarte grea pentru guvernoratul Rafah", a spus el.
Bilanț Hamas: Peste 34.000 de morți, de la începutul ofensivei israeliene
Loviturile israeliene şi ofensiva terestră asupra Fâşiei Gaza au ucis 34.049 de persoane, majoritatea femei şi copii, potrivit unui bilanţ provizoriu al Ministerului Sănătăţii al Hamas publicat sâmbătă.
Războiul a fost lansat ca represalii pentru atacul fără precedent al mişcării islamiste pe teritoriul israelian din 7 octombrie, care a ucis 1.170 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe datele oficiale israeliene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰